Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:18 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Drumul oaselor", DJ 393 Coroana - Albeşti - Arsa Justificarea vicelui Darie - „Deserveşte doar o comună" (galerie foto)

ro

16 Sep, 2011 01:57 13730 Marime text
drum-Albesti-2.jpgÎn ciuda denumirii pompoase de drum judeţean, DJ 393, drumul ce leagă Albeşti de satul Coroana şi uneşte satul Arsa de DJ 391, arată exact ca după bombardamente: cratere de zeci de centimetri pe cei opt kilometri de drum, cât însumează cele două căi de legătură în total, drum pietruit în loc de unul asfaltat, dar pentru care se achită taxe usturătoare pentru utilizare

Taxele sunt colectate de nimeni alta decât Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri, subordonată CJC, condus de mulţi ani de Nicuşor Constantinescu, cea care are în subordine aceste drumuri judeţene şi ar trebui să se ocupe de refacerea lor. În ediţia online puteţi vizualiza mai multe imagini cu craterele de pe cele două tronsoane de drum judeţean. Realitatea întrece însă cu mult imaginile.

În sud-vestul judeţului Constanţa am descoperit încă un drum în paragină, uitat de autorităţi, clasificat însă la categoria de drum judeţean.

Chiar dacă într-o lume civilizată a avea drumuri pietruite şi asfaltate fără nicio denivelare este un lucru absolut normal, nu acelaşi lucru putem spune despre drumurile din sudul litoralului şi aici nu vorbim despre cele din interiorul comunelor, care sunt reabilitate sau nu în funcţie de disponibilităţile financiare ale administraţiei locale respective. Vorbim despre cele care leagă comunele şi care pe hartă au denumirea pompoasă de drum judeţean. Pentru necunoscători, ar trebui să fie un drum perfect. În conturile autorităţii judeţene intră bani frumoşi din taxele care se percep pentru utilizarea acestor drumuri. De altfel, judeţul Constanţa este printre puţinele din ţară care a pus taxă pe drumurile judeţene, fiind un promotor al acestui gen de măsură aducătoare de bani la bugetul judeţean.

În schimb, realitatea de la faţa locului nu arată nicidecum ca în cărţile răsfoite de cei care, din birou, sunt de părere că dacă au drumuri încadrate la categoria „judeţene" sunt şi perfect practicabile. În această categorie, a drumurilor judeţene pe care cel mai bun, ecologic şi rapid transport este indiscutabil cel cu căruţa trasă de cai, este DJ 393, drumul ce leagă Albeşti de satul Coroana şi uneşte satul Arsa de DJ 391. Un drum pe care îl practică zilnic sute de localnici, dar mai ales copii care merg la şcoală şi la grădiniţă şi pe care iarna mai răzbesc doar maşinile mari precum cele care transportă copiii din cele două localităţi parcă uitate de lume şi de autorităţile judeţene.

Primarul din Albeşti: „Ne rupem maşinile care transportă copii"

Pline de gropi devenite de la o zi la alta cratere din ce în ce mai mari, care contribuie zilnic la deteriorarea celor două maşini puse la dispoziţie de Primăria Albeşti pentru a transporta copii, drumurile nu au atras deloc atenţia autorităţilor judeţene pentru a intra în vreun program de refacere. „Ultima dată a fost făcut acum cinci - şase ani printr-un program SAPARD, asfaltul exfoliindu-se la câteva luni după trecerea anotimpului rece. Ne rupem zilnic maşinile care transportă copii şi nu avem nicio soluţie", spune primarul din Albeşti, supărat că, pe lângă faptul că microbuzele cu care transportă copiii se strică mult mai repede, s-a mărit considerabil şi timpul de parcurgere a distanţei de 7 km de la Albeşti la Coroana şi de la Arsa la DJ 391.

Chiar unul dintre şoferii care transportă de trei ori pe zi copiii de la Coroana şi de la Arsa spune că drumurile se deteriorează pe zi ce trece şi că de cele mai multe ori, în sezonul rece, pe ploaie şi zăpadă, parcurgerea acestui traseu este o misiune imposibilă. Dacă ar fi fost în stare bună de utilizare, drumul de şapte kilometri dintre Albeşti şi Coroana ar fi fost parcurs în maxim zece minute, dar în condiţiile actuale sunt necesare mai bine de 20 de minute şi foarte multă atenţie, mai ales că, de la sezon la sezon, apar şi mai multe gropi, iar cele existente se adâncesc. Potrivit primarului, acest drum a fost reabilitat în urmă cu aproximativ şase ani, pe vremea fostului primar, iar asfaltarea a fost făcută de mântuială. Ca să reziste la intemperii ar fi trebuit să se pună un strat de asfalt de câţiva centimetri buni, dar în schimb s-a turnat un covor bituminos de maxim trei centimetri şi care după un sezon rece a început să se macine. Doar aproximativ 500 de metri de la ieşirea din Albeşti către Coroana au fost asfaltaţi cu simţ de răspundere, într-o zonă aflată în pantă, însă şi aici sunt prezente aceleaşi gropi pe care este imposibil să le ocoleşti. Din acest motiv, cei care parcurg această distanţă au creat şi o jumătate de drum pe pământ, pe lângă cel amenajat, pe care îl folosesc pentru a evita craterele, chiar dacă pe margine sunt culturi agricole. Pentru şoferii necunoscători şi neexperimentaţi, drumul este o adevărată provocare, o probă practică pe care numai cei buni o pot trece. Practic, nu poţi merge nici măcar un metru fără a da într-o groapă. Cel mai bun transport este cel cu bicicleta sau cu căruţa trasă de cai, însă e ca şi cum ne-am întoarce în urmă cu 30-40 de ani.

Drumul de la Arsa, sărit de la asfaltare. E doar pietruit

Dacă drumul către Coroana, drum judeţean în accepţiunea autorităţile judeţene, a fost asfaltat odinioară, cel de doar doi kilometri care leagă satul Arsa de DJ 391 nu a văzut niciodată nici măcar cum arată asfaltul. Pe toată această distanţă, drumul a fost doar pietruit, iar partea de asfaltare a fost sărită din program. Nici măcar pietruirea nu s-a făcut cum trebuie, întrucât pe cei doi kilometri de drum gropile sunt din metru în metru, astfel încât misiunea de a merge pe acest traseu este o adevărată provocare şi pentru şoferi, dar şi pentru maşină, care ar putea da semne că până aici i-a fost după ce se va ieşi de pe acest drum.

Plăteşti pentru DJ, dar te „plimbi" prin cratere

Drumul Judeţean 393 se află, după cum arată lista postată pe site, în administrarea Regiei Autonome Judeţene de Drumuri şi Poduri, subordonată Consiliului Judeţean Constanţa, condus de mulţi ani de Nicuşor Constantinescu. În 2007 şi 2008, instituţia judeţeană a instituit tarife suplimentare, respectiv taxe de utilizare a drumurilor judeţene.

Prin Hotărârea nr. 5/2007, Consiliul Judeţean Constanţa a instituit prin Anexa 4 d, la iniţiativa şefului CJC Nicuşor Constantinescu, „tarife suplimentare de utilizare a drumurilor judeţene, aplicabile transporturilor care depăşesc masa totală maximă admisă, masa admisă pe osie şi/sau dimensiunile maxime de gabarit admise în circulaţie pe drumurile judeţene".

De asemenea, prin Hotărârea nr. 223/2008, a fost instituită taxa de utilizare a drumurilor judeţene, precum şi modalitatea de aplicare a acesteia. Aşa arată câteva dintre tarifele stabilite prin această hotărâre: autovehiculele pentru transport marfă - până la 2,5 tone inclusiv - 4 lei/zi, 85 lei/lună, 720 lei/an; 2,5 - 3,5 t inclusiv - 6 lei/zi, 125 lei/lună, 1.080 lei/an; 3,5 - 5 t inclusiv - 9 lei/zi, 190 lei/lună, 1.620 lei/an; 5 - 10 t inclusiv - 15 lei/zi, 315 lei/lună, 2.700 lei/an; 10 - 20 t inclusiv - 25 lei/zi, 525 lei/lună, 4.500 lei/an; peste 20 t (inclusiv cap tractor autotrenuri) - 35 lei/zi, 735 lei/lună, 6.300 lei/an. Pentru autovehiculele de transport persoane s-au instituit următoarele tarife: pentru cele cu 9 - 20 de locuri - 12 lei/zi, 250 lei/lună şi 2.160 lei/an, iar pentru cele cu peste 20 de locuri - 16 lei/zi, 340 lei/lună şi 2.880 lei/an. În 2010, lista tarifelor a suferit modificări şi s-a iscat o nouă controversă pe tema acestei taxe după ce prefectul judeţului Constanţa a atacat această hotărâre, declarând suspendată taxa pe drumurile judeţene. Reprezentanţii CJC au contrazis punctul de vedere al Instituţiei Prefectului, susţinând că au dreptul în continuare să încaseze taxa. Cel puţin pentru tronson de drum despre care vorbim colectarea unei astfel de taxe este absolut nejustificată, mai ales că aici nu a mai ajuns mână de lucru de prea mulţi ani.

Am încercat să îl contactăm şi pe directorul RAJDP Constanţa, Adrian Gâmbuţeanu, pentru a afla dacă există vreo şansă ca acest drum să intre, mai devreme sau mai târziu, în reabilitare, dar acesta nu a răspuns zile întregi la niciunul dintre apelurile noastre.

Vicele CJC: „Toate drumurile sunt în programul CJC-ului, dar sunt anumite priorităţi"

În schimb, am luat legătura cu vicepreşedintele CJC, Cristian Darie, cel care se ocupă îndeaproape de proiectele de reabilitare a drumurilor din judeţ şi care, după cum el însuşi a afirmat, „ştie toate cotloanele din judeţ". Întrebat despre cele două drumuri aflate în discuţie, acesta ne-a spus că cel puţin pe drumul către Coroana s-au mai făcut anul trecut plombe, însă acest drum este unul care deserveşte doar o singură comunitate şi nu duce nicăieri mai departe. „Încercăm să reabilităm ce putem, să pregătim drumurile de iarnă, dar banii sunt puţini şi nu prea suntem ajutaţi", a spus Darie. Despre cele două drumuri din Albeşti, Darie a încercat să evite subiectul, spunând că există un amplu program de refacere a drumurilor judeţene la modul general şi, în funcţie de disponibilităţile financiare, se va încerca şi refacerea drumurilor care, după cum spune acesta, par a duce către nicăieri. „Cunosc situaţia din teren foarte bine, drumul care duce la Coroana deserveşte o comună. Dacă pot să ajut o populaţie cu 3.000 de persoane şi am de ales să ajut alta de 300, pe cine aleg să le refac drumurile?! Toate drumurile sunt în programul CJC-ului, dar sunt anumite priorităţi. Ne lovim de o problemă: banii", a mai spus Darie.

Primarul Moldovan îi contrazice însă declaraţiile vicelui de la CJC, spunând că cei de la RAJDP nu au făcut nicio plombare, ba din contră, plombările au fost făcute pe cheltuiala Primăriei. „De ce nu mi-au dat acest drum să-l fac comunal, că îl prindeam în proiectul cu 10.000 de kilometri? Am să-i dau în judecată pentru că microbuzul de transport copii mi se strică", a spus primarul dezamăgit.

Mai puteţi citi în ZIUA satelor:

claudia_candet.jpgEditorial: Preoţii, agenţi electorali traşi pe linie moartã

Zilele trecute, în mass-media circula informaţia potrivit cãreia se doreşte ca preoţii care sunt şi profesori de religie sã aleagã una din cele douã profesii. Acum, un nou sondaj de opinie spune cã peste 80% din populaţie îşi doreşte ca preoţii sã nu se mai bage în viaţa politicã şi nici sã sfãtuiascã populaţia cu cine ar fi mai bine sã voteze.

Saligny_primar_Tatulescu_Gabriel.jpg50 de copii din Saligny învaţă în grădiniţă nouă

Din acest an, 50 de preşcolari vor învăţa într-o clădire nouă şi modernă, după ce administraţia locală condusă de primarul Gabriel Tătulescu a depus eforturi financiare considerabile pentru a putea finaliza lucrările înainte de începerea noului an şcolar 2011 - 2012.

doneaza_o_carte_carti.jpgCulturã donatã dupã criterii politice?: La ce primãrii împarte CJC cãrţile din campania pentru elevii de la ţarã    

„Lista trece pe la preşedintele Consiliului Judeţean, Nicuşor Constantinescu, şi el va decide unde se vor duce acestea", spunea zilele trecute directorul Direcţiei de Culturã din cadrul CJC despre finalitatea campaniei „Doneazã o carte pentru elevii din mediul rural".

Pecineaga_primar_Nicolae_Stan_01.jpgZidurile din 1926 primesc o nouă faţă: Reabilitare şi extindere la clădirea „monument istoric" a Primăriei Pecineaga (galerie foto)

De două săptămâni, de când au început lucrările de reabilitare şi extindere a clădirii în care funcţiona până acum Primăria Pecineaga, toţi angajaţii au fost mutaţi în sediul fostului CAP din localitate.



Toamnă cu spor pentru administraţia condusă de primarul Gheorghe Topalu: Localnicii din Aliman vor avea apă la robinete prin conducte noi

Agigea se mândreşte cu aurul câştigat de copiii de la kaiac-canoe (documente)

Vezi ce utilaje agricole cumpără Primăria Topraisar

Primăria Corbu va folosi doar energia solară

Relicve peste care s-a aşternut timpul şi nepăsarea: Cetatea Sacidava de lângă Aliman, castrul roman uitat de lume

În curând vor avea şi creşă: Grădiniţă nouă, ruptă din poveşti, pentru copiii din Agigea (galerie foto)


Proiecte în derulare la Albeşti: Utilaje agricole şi planuri pentru o grădiniţă 

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • eu 23 Dec, 2015 18:37 Pozele sunt din 2011 mergeti acuma sa vedeti cum arata drumul Albesti-Coroana DJ 393 nu puteti merge cu mai mult de 10 Km/h si pe jos este parcurs mai epede decat cu masina si dupa ce ca este cum ieste drumul si ne rupem masinile pentru a face naveta le bagam in servis la fiecare 2 luni ne mai opresc si domni politai sa ne verifice daca avem toate actele in regula ca de este drum judetean e de ajuns sa zici dimineata la unu ca nai acte la masina ca seara te si asteapta politia pe drum sa faca drumu daca vrea sa platim taxele deocamdata bani cu care ar trebui sa platim taxele ii bagam in masini
  • Arsa Albesti 08 Mar, 2012 16:25 Va fac cunoscut ca atunci cand sa turnat acel covor de asfat la arsa cu bani de la sapard cei ce faceu lucrarea ai fost prinsi cand vindeau motorina in sat cu butoiu de 200 litri si mai inainte cand cu cca 10-12 ani cand sa mai pus ceva piatra pe drumul de la ARSA am prin in flagrant un muncitor de pe un cilindru ce vindea si acela motorina am pozele acasa si au fost date si politiei Albesti insa toti sunt golani .Doreau cei de la politie sa le dau filmul lor al developa mai bine zis al distruge insa nu lam dat si il am acasa si acum am sa postez pozele pe internet sa vedeti realitatea insa trebuie sal transfer pe CD in prezent fiinf pe film foto normat