Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:34 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

După asocierea cu Oancea, Dobrescu a câştigat şi la SRL-ul CJC (document)

ro

26 Nov, 2010 03:10 5527 Marime text
deschidere_sate.jpgAnul trecut a fost unul de vârf pentru SC Duo Management Construct, care, după ce a câştigat un contract de peste 120 de miliarde de lei vechi în asociere cu firmele lui Oancea, a împuşcat trei contracte şi de la SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL, din subordinea CJC, condus de Nicuşor Constantinescu

S-a demonstrat, prin nenumărate exemple, că licitaţiile publice au de cele mai multe ori destinatari precişi şi că banii publici sunt o mană cerească pentru anumite firme, cărora le explodează cifra de afaceri după colaborarea cu statul. Relatam în ediţii anterioare exemple de clienţi fideli ai licitaţiilor scoase la bătaie de către SRL-ul CJC. Astăzi, continuăm seria dezvăluirilor despre cum se cheltuiesc banii publici cu un nou exemplu.

Duo_Management_-_sediu_CJC_Consiliul_judetean.jpgAşa cum am relatat şi într-o ediţie anterioară, SC Duo Management Construct SRL este o altă firmă care a avut privilegiul să facă parte din palmaresul firmelor agreate de către SC Domeniul Public şi Privat Judeţean SRL (SC DPPJ SRL), din subordinea Consiliului Judeţean Constanţa. Firma a devenit cunoscută pe plan local şi datorită unei colaborări fulger cu instituţia condusă de Nicuşor Constantinescu, colaborare care i-a adus societăţii aproape 30.000 de euro în numai trei zile, după cum reiese din datele ce ne-au fost prezentate la momentul respectiv de către reprezentanţi din conducerea CJC. Dar să revenim la colaborarea cu SC DPPJ SRL. Luna noiembrie 2009 a adus societăţii Duo Management Construct SRL nu mai puţin de trei contracte de la Domeniul CJC. Să le luăm pe rând.

Trei contracte pe Domeniul CJC

Prin contractul nr. 28/11.11.2009, societatea a obţinut lucrările privind reabilitarea şi modernizarea Căminului Cultural din localitatea Viişoara, comuna Cobadin. Valoarea estimată a contractului a fost de 600.000 de lei fără TVA, iar cea finală de 572.277,24 lei fără TVA.

Prin contractul nr. 29/11.11.2009, Duo Management Construct a bătut palma cu SRL-ul CJC pentru reabilitarea Grădiniţei Viişoara. Valoarea estimată a lucrării a fost de 450.000 lei fără TVA, iar cea de atribuire, de 442.342,20 lei fără TVA.

Prin contractul nr. 30/11.11.2009, firma a semnat cu SC DPPJ SRL pentru reabilitarea dispensarului medical din Plopeni, comuna Chirnogeni. Valoarea estimată a contractului a fost de 450.000 lei fără TVA, iar cea finală de 432.263,88 lei fără TVA. Primarul comunei Chirnogeni, Gheorghe Manta, ne-a declarat la momentul efectuării lucrărilor că era mulţumit de modul în care se lucra. După cum se observă, firma a reabilitat şi două obiective în comuna Cobadin, la Viişoara, la ambele licitaţii fiind, ca prin minune, singurul ofertant. De altfel, toate cele trei lucrări enumerate sunt situate în aceeaşi zonă a judeţului, în partea de sud.

Firma a mai participat şi la licitaţia privind Reabilitarea Căminului Cultural Potârnichea, unde a fost în competiţie cu SC TMUCB SA. Valoarea estimată a contractului a fost de 650.000 de lei fără TVA. În cele din urmă, licitaţia a fost anulată pe motiv că au fost depuse numai oferte inacceptabile sau neconforme.

Trio de succes cu firmele afaceristului Oancea

Societatea a avut o colaborare fructuoasă şi cu alte autorităţi ale administraţiei publice locale constănţene. Tot în 2009, Duo Management Construct a obţinut de la comuna Mircea Vodă contractul nr. 4326/08.07.2009 privind „Reabilitarea anexei primăriei". Valoarea estimată a lucrării a fost de nu mai puţin de 1.000.000 de lei fără TVA, iar valoarea de atribuire a fost de mai puţin de jumătate din cea estimată, adică 446.084 lei fără TVA. Dacă la licitaţiile organizate de Domeniul CJC, SC Duo Management a fost singurul ofertant, la Mircea Vodă firma a avut şase contracandidaţi.

La Eforie, societatea, în asociere cu două firme sonore din Constanţa, a pus mâna pe un contract de peste 120 de miliarde de lei vechi. Este vorba, mai exact, despre „Proiectarea şi execuţia blocurilor de locuinţe sociale de pe bulevardul Soarelui din Eforie Sud". Valoarea estimată a lucrărilor a fost de 25.487.640 lei fără TVA, iar preţul de atribuire de 12.287.235 lei fără TVA, adică la jumătate faţă de valoarea iniţială. La licitaţie s-au prezentat două societăţi comerciale, oferta Duo Management fiind, se pare, cea mai convenabilă. Pentru execuţia acestui contract, Duo Management s-a prezentat în asociere cu SC Five Holding SA şi Mobitom SA, firme recunoscute pe plan local datorită contractelor pe bandă obţinute de la CJC şi de la Primăria Constanţa. De precizat că ultimele două societăţi sunt patronate de afaceristul Gheorghe Oancea, apropiat al primarului Radu Mazăre şi al preşedintelui CJC, Nicuşor Constantinescu.

SC Duo Management Construct SRL îl are ca unic asociat pe Tănase Dobrescu. Din firmă a mai făcut parte şi Laurenţiu Florian Graur. Potrivit MO nr. 3346/2005, firma Duo Management Construct SRL a fost fondată în 2005 de către Laurenţiu Florian Graur şi Tănase Dobrescu. Cei doi deţineau, la momentul respectiv, câte 50% părţi sociale. Graur a fost membru fondator al SC Antrepriza de Construcţii SA Constanţa, alături de pedelistul Ioan Toanchină. El este acum asociat în SC Lars Management SRL din Agigea, alături de Anca Georgeta Graur, cel mai probabil soţia.

De la CJC: 27.500 de euro în trei zile

Reamintim că firma lui Dobrescu a obţinut de la CJC, în primăvara lui 2009, contractul privind „Lucrări de reparaţii, finisări, pereţi interiori şi lucrări de tâmplărie, dulgherie pentru sediul Consiliului Judeţean Constanţa". Valoarea estimată a achiziţiei a fost de 56.000 de euro fără TVA, preţul la care a fost adjudecat contractul fiind la jumătate din valoarea iniţială - 23.163,29 euro, adică de peste 27.500 euro cu tot cu TVA. Reprezentanţii CJC ne-au declarat anul trecut că data de începere a lucrărilor a fost 20 martie 2009. Ciudat este faptul că durata de execuţie este de trei zile lucrătoare de la primirea ordinului de începere a lucrărilor. Cu alte cuvinte, în numai trei zile, Duo Management Construct a încasat aproape 30.000 de euro cu tot cu TVA.

Cifra de afaceri a explodat în 2009

Numai din contractele încheiate cu SC DPPJ SRL, firma lui Dobrescu a câştigat 1.446.883,32 lei fără TVA. La acestea se mai adaugă însă şi celelalte contracte enumerate, care însumează aproximativ 128 de miliarde de lei vechi fără TVA, cel mai mare fiind de departe cel obţinut în asociere cu firmele lui Oancea. Aportul de bani publici din contractele derulate cu instituţiile publice se observă şi în indicatorii financiari ai societăţii. Astfel, dacă în 2005, anul înfiinţării, firma avea o cifră de afaceri de 11.821 de lei şi un profit net al exerciţiului de 9.834 lei, în 2008, cifra de afaceri a firmei a atins 482.570 lei, cu un profit - surprinzător - mai mic, de 6.019 lei. În 2009, cifra de afaceri a Duo Management Construct a explodat, atingând 2.996.553 lei, iar profitul net a ajuns la 35.535 lei.

De precizat că am încercat să-l contactăm pe patronul Duo Management Construct pentru a obţine şi punctul său de vedere legat de colaborarea cu SRL-ul CJC şi celelalte instituţii publice, însă fără rezultat. Pe numărul de mobil din baza de date oficială a Registrului Comerţului ne-a răspuns contabila firmei, care a precizat că nu se întâlneşte prea des cu patronul ca să-i transmită că l-am căutat. Am sunat şi la sediul societăţii şi i-am transmis prin secretară proprietarului firmei subiectul pentru care dorim să obţinem o declaraţie, însă până la acest moment nu am avut un dialog.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii