Edilul de la Băneasa, despre asfaltarea pietrei cubice
Edilul de la Băneasa, despre asfaltarea pietrei cubiceLa capitolul proiecte se înscriu şi alte două lucrări, care prevăd taluzarea malurilor ce afectează două drumuri din satul Negureni şi consolidarea podului din aceeaşi localitate. Lucrările se vor face cu bani de la bugetul local, urmând a fi investită suma de 70.000 de lei. Primarul estimează că în maxim două luni cele două lucrări se vor finaliza.
Primăria intră în renovare
Şeful autorităţii locale se declară nemulţumit de felul în care arată Primăria a cărei şefie a câştigat-o în urma alegerilor din vară şi de aceea, nu întâmplător, şi-a propus să-şi îndrepte atenţia şi către igienizarea şi modernizarea clădirii. „Suntem singura primărie din judeţ care se încălzeşte cu sobe de teracotă. Dar situaţia aceasta va înceta. În acest an vom achiziţiona o centrală termică. De asemenea, se impune renovarea primăriei. În primul rând, ne-am propus să zugrăvim", a explicat Ion Marin. „Eram singura primărie care nu avea un buldoexcavator, dar am rezolvat şi această problemă", a mai afirmat primarul. Ion Marin a explicat că a reuşit să îndepărteze prima zăpadă căzută în acest an cu buldoexcavatorul avut în dotare şi cu doar cu 2.500 de lei. Primarul estimează că, dacă vor mai fi zăpezi, cu maxim 10.000 de lei va reuşi să cureţe carosabilul. „Fosta administraţia avea contracte de 100.000 - 200.000 pe an pentru deszăpeziri, deşi nu era cazul. Cu un buldoexcavator şi cu 12.500 de lei poţi trece iarna fără probleme", a menţionat Ion Marin.
A fost reabilitată piaţa din oraş
Primarul a reuşit să finalizeze un obiectiv important pentru oraş, a cărui realizare era aşteptată de mulţi ani. Este vorba despre reabilitarea pieţei din Băneasa. Durata lucrărilor a fost de şase luni, iar una dintre ele a prevăzut consolidarea zidurilor şi renovarea acoperişului.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp