Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:19 18 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Edilul din Kogalniceanu fata in fata cu axa Popescu - Papuc - Pufleanu Increngaturile afacerii primarului Valer Muresan (document)

ro

26 Feb, 2010 03:58 11316 Marime text
sate.jpg Primarul a negat faptul că ar fi asociat în SC Eco Line Industry SRL, la fel şi asociatul său, Narcis Popescu # Datele oficiale furnizate de Registrul Comerţului îi contrazic însă

Primarul este şeful unei comunităţi locale. Adesea, aleşii locali din această categorie nu se mulţumesc doar cu acest statut şi cu foloasele materiale aduse de această funcţie şi încearcă să-şi completeze veniturile prin diverse alte activităţi. Oricine ar dispune de timp şi ceva simţ afaceristic ar face la fel.

Din această categorie face parte şi primarul comunei Mihail Kogălniceanu, Valer-Iosif Mureşan. Ei bine, edilul comunităţii locale de lângă baza americană s-a gândit să pună de-o afacere. El figurează ca asociat într-o firmă înfiinţată în 2008, mai exact pe 13 noiembrie. Firma primarului din Kogălniceanu nu este însă o firmă oarecare, iar în cele ce urmează se va vedea şi de ce. SC Eco Line Industry SRL, căci aşa se numeşte firma, are ca obiect de activitate tratarea şi eliminarea deşeurilor periculoase. Precizăm că firma a fost fondată în 2008, de către Cristian Ion Stan, Olga Valerica Săpunaru şi Narcis Popescu - cu părţi egale din beneficii şi pierderi - administrator fiind Ioana Pandrea. Potrivit datelor din Monitorul Oficial, pe 8 ianuarie 2009, adică după două luni de la înfiinţare, a fost cooptat în firmă şi primarul Valer Mureşan. Acesta a devenit asociat al firmei de tratare a deşeurilor periculoase, cu 25% din beneficii şi pierderi, procente obţinute prin cesionarea de părţi sociale de către ceilalţi trei asociaţi. În momentul de faţă, potrivit datelor oficiale furnizate de către Registrul Comerţului, primarul Valer Mureşan este partener de afaceri cu drepturi egale, alături de cei trei asociaţi enumeraţi mai sus. De precizat că afaceriştii sunt originari din zone diferite ale ţării. Iată că interesele lor economice s-au întâlnit la Constanţa, unde au înfiinţat această firmă. Olga Valerica Săpunaru este originară din Oneşti, judeţul Bacău, Cristian Ion Stan din Bălteşti, judeţul Prahova, iar Narcis Popescu din Piteşti, judeţul Argeş. Administratorul firmei, Ioana Pandrea, este la rândul ei originară din Oneşti, ca şi Olga Valerica Săpunaru, fiind domiciliată în prezent în Constanţa. Dintre toţi partenerii de afaceri ai primarului din Mihail Kogălniceanu, cel al lui Narcis Popescu este mai cunoscut opiniei publice.

Narcis Popescu şi afacerile cu ex-poliţistul Dan Georgescu

Potrivit unui material publicat de ziariştii de la „Jurnalul de Argeş" pe 14 ianuarie 2009, numele lui Narcis Popescu este pomenit în legătură cu un scandal în care a fost implicat Dan Georgescu - fost ofiţer de cercetări penale în cadrul poliţiei Municipiului Piteşti şi ex-şef al Biroului de poliţie al complexului petrochimic Arpechim. Precizăm că poliţistul Dan Georgescu a fost partener de afaceri cu argeşeanul Narcis Popescu, partener, la rândul său, în prezent cu primarul din Kogălniceanu. Menţionăm că, potrivit ziariştilor de la „Jurnalul de Argeş", Dan Georgescu a fost condamnat de Curtea de Apel Piteşti la trei ani de închisoare cu suspendare, decizia nemulţumindu-i atât pe procurorii DNA, cât şi pe poliţiştii de la Direcţia Generală Anticorupţie, întrucât omul legii fusese judecat pentru infracţiuni grave, două de luare de mită şi câte una de trafic de influenţă şi instigare la fals şi uz de fals. Potrivit ziariştilor argeşeni, „un oarecare inginer Ion Bobeanu, şef al regionalei «Conpet» Poiana Lacului, arestat pentru trafic cu petrol, l-a nominalizat pe locotenent ca fiind nu numai un poliţist care favorizează sustragerea de combustibil, dar care şi face parte din mafie". „Jurnalul de Argeş" mai relatează că poliţistul Dan Georgescu a ajuns pe mâna organelor de cercetare în urma unui denunţ depus de Marin Florin, partener de afaceri cu Narcis Popescu şi Floarea Georgescu - mama poliţistului. „În perioada 2001 - 2003, pe când era şef-birou la Poliţia Arpechim, Dan Georgescu a achiziţionat două terenuri pe faimosul Drum 23, care duce către combinat. Poliţistul a cumpărat terenurile de la unul Popa, supranumit şi «Părintele», funcţionar al Primăriei Bradu şi mâna dreaptă a primarului Costel Zanfir. Apoi, Dan Georgescu a înfiinţat o firmă în care şi-a asociat mama, Floarea Georgescu, cu doi tovarăşi, Marin Florin şi Narcis Popescu. Firma ECO OIL HOLDING urma să administreze cele două terenuri şi tot ce era pe ele. Mai exact pe sub ele, fiindcă, după ce au împrejmuit terenurile cu un gard înalt, Georgescu şi asociaţii (pardon, mama lui Georgescu şi asociaţii), au cumpărat două cisterne pe care le-au îngropat în pământ", citim din gazeta de Argeş. Jurnaliştii argeşeni au relatat că acoperirea era aproape perfectă, întrucât terenurile erau proprietate privată şi nimeni nu putea intra acolo. „Jurnalul de Argeş" relatează că Marin Florin şi Narcis Popescu s-au certat cu Dan Georgescu după ce ex-poliţistul i-ar fi convins să treacă terenurile pe numele mamei lui „ca să nu bată la ochi". Între timp, pământul a ajuns să valoreze o avere, iar Georgescu n-ar mai fi recunoscut nici o înţelegere, astfel încât Marin Florin şi Narcis Popescu au rămas cu ochii în soare.

Narcis, partenerul lui Jan Papuc - asociatul lui Pufleanu

Iată, aşadar, cu cine s-a asociat primarul din Mihail Kogălniceanu. Mai trebuie spus că Narcis Popescu mai are şi alte afaceri. El este asociat alături de constănţeanul Alexandru Papuc, cunoscut ca Jan Papuc, în SC Trans Auto Construct 2000 SRL, având ca principal obiect de activitate declarat „lucrări de construcţii ale clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale". Trebuie spus că administratorul firmei este Cristinel Lipoşteanu, originar din Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Narcis Popescu mai este asociat şi în SC Rosexim Comaliment 2000 SRL şi în SC Eco Oil Holding 200 SRL, ambele din Piteşti, judeţul Argeş, prima dintre acestea fiind în lichidare.

La rândul său, Alexandru Papuc mai este asociat şi în IJ Servicii Turistice SRL, Full Pilot SRL şi GPA Aero Product SRL. În ultima dintre firme, el este partener de afaceri cu Gheorghe Pufleanu, administrator fiind Vasile Daba. Mai trebuie spus că firma GPA Aero Product, a lui Papuc şi Pufleanu, are acelaşi obiect de activitate ca firma primarului din Mihail Kogălniceanu, adică „tratarea şi eliminarea deşeurilor nepericuloase".

Controverse

Trebuie spus că şi Alexandru Papuc, dar şi Gheorghe Pufleanu sunt nume cu rezonanţă pe plan local. Numele lui Alexandru Papuc a fost pomenit în legătură cu privatizarea frauduloasă a unor active din staţiunea Neptun, mai exact a Complexului Prichindel. Potrivit „Evenimentului Zilei", fostul consilier personal al ministrului turismului Dan Matei Agathon, din perioada 2001 - 2003, Ion Stan, a fost principalul personaj din dosarul de la DNA Constanta, referitor la această privatizare. Potrivit cotidianului, alături de acesta, în acelaşi dosar au mai fost cercetaţi fiica fostului consilier, Gabriela Monica Stan, fostul director general al SC Neptun-Olimp SA, Dumitru Filip şi afaceriştii Alexandru şi Gheorghe Papuc. Ei au fost suspectaţi că ar fi prejudiciat statul cu aproximativ un milion de euro. Şi numele partenerului de afaceri al lui Papuc, Gheorghe Pufleanu, este cunoscut opiniei publice.

În 2007, el a ajuns în atenţia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanţa pentru că, susţineau anchetatorii, în calitate de reprezentant al SC MZT Dan Impex SRL Constanţa, ar fi produs şi comercializat alcool etilic fără a poseda autorizaţie în acest sens.Pufleanu a fost acuzat de comiterea infracţiunii prevăzută de legea pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor. Anchetatorii au afirmat că existau indicii potrivit cărora, în perioada 1 ianuarie 2004 - 30 iunie 2006, prin firmele SC MZT Dan Impex SRL Constanţa şi SC APC SRL - actuală Siloport SRL, el ar fi schimbat destinaţia sumelor de 4.090.541 RON şi aproape 150.000 de euro.

muresan_-_sediul_firmei.jpgŞi primarul şi Popescu au negat vehement că ar fi asociaţi

Revenind la firma primarului din Kogălniceanu, trebuie spus că, potrivit Registrului Comerţului, SC Eco Line Industry SRL şi-a declarat sediul la adresa: str. Dragoslevele nr. 2B, însă figurează cu sediu expirat. La sediul respectiv, mai figurează potrivit datelor furnizate de Recom şi SC Export Product Development SRL, care îl are ca unic asociat şi administrator pe Fox Douglas McLanachan, din Noua Zeelandă. La aceeaşi adresă mai figurează o altă firmă. Este vorba despre Oci Offshore Consulting SRL, patronată tot de un cetăţean străin - Fuselier Henry Earl. Şi această firmă activează într-un domeniu similar cu cele prezentate anterior, având ca domeniu principal „activităţi de servicii anexe extracţiei petrolului brut şi gazelor naturale".

Precizăm că l-am contactat telefonic pe primarul Valer-Iosif Mureşan pentru a ne confirma participarea sa în firma SC Eco Line Industry SRL. Primarul s-a arătat surprins să afle că... are firmă. El a confirmat că datele ce apar la Registrul Comerţului în legătură cu numele său sunt datele sale personale, însă a negat că şi-a înfiinţat această firmă. Întrebat dacă îi cunoaşte pe cei care apar ca asociaţi ai săi, Valer-Iosif Mureşan a afirmat: „Habar n-am de firmă. Nu-i cunosc". Am luat legătura telefonic şi cu Narcis Popescu. Acesta a negat la rândul său că ar fi partener de afaceri cu primarul din Mihail Kogălniceanu, însă a refuzat să comenteze despre faptul că datele de la Registrul Comerţului îl contrazic.

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 20 Mar, 2010 20:20 Chiar nu se sesiseaza nici o institutie abilitata pentru a-i da acestui ......... ceea ce merita?
  • cetatean 02 Mar, 2010 19:47 dar george ciocoiu nu e implicat/?
  • locuitor din Kogalniceanu 26 Feb, 2010 21:08 Poate vom avea si noi locuitorii din Kogalniceanu parte de un primar care sa faca ceva si pt localitate nu doar pt el!!!
  • cetatean 26 Feb, 2010 21:05 Muresan = slugoi PSDist! Halal primari mai are si PSD-ul asta!Cel putin in jud Constanta unul si unul.....Muresan, Brailoiu, Tusac, Mariana Mircea.... Maine poate mai auzim ca a fost implicat unul dintre ei si in afaceri cu Bahaian...ce v-ar mira?
  • cititor 26 Feb, 2010 04:07 "La-ti vazut cumva pe zdreanta? Cel cu ochii de faianta? E un caine zdrenturos, E "FRICOS" dar e si "PROST".........si se numeste VALER IOSIF MURESAN- primarul necajitei localitati Mihail Kogalniceanu............. cetateni.... TREZITI-VA