Editorial Cine zbiarã, stã în cancelarie şi poartã cercel în nas?

Toamna se numãrã bobocii şi elevii merg la şcoalã. Unii mai pregãtiţi sã dea piept cu noul an, alţii împinşi la spate de pãrinţi. Începutul de an şcolar a demonstrat însã cã şi profesorii pot fi prinşi pe picior greşit.

Am participat la o deschidere de an şcolar într-o comunã apropiatã Constanţei şi m-am îngrozit. Era clar cã unele cadre didactice nu erau pregãtite sã înceapã şcoala. Ar mai fi avut nevoie de o lunã cel puţin, sã termine cu certurile pentru funcţie. Sau poate cã n-ar fi terminat niciodatã dacã nu ar fi sunat clopoţelul şi nu le-ar fi adus aminte pentru ce se aflã într-o şcoalã. Mulţi directori de şcoli s-au trezit schimbaţi înainte de startul noului an şi au acuzat cã decizia de înlãturare a lor este una politicã. Inspectoratele şcolare au ajuns sã fie ticsite de neveste de politicieni, astfel cã reprezentanţii conducerii acestor structuri, care au obligaţia sã se asigure de buna desfãşurare a procesului educativ în judeţe, au cam uitat ce au de fãcut. Aşa se face cã mai multe şcoli au avut la începerea anului şcolar doi directori: unul care nu era sigur cã pleacã, iar altul nesigur cã va rãmâne. Rezultatul: atmosfera tensionatã din cancelarie se rãsfrânge şi asupra elevilor. Se ştie cã în orice şcoalã, grãdiniţã, cancelaria este un spaţiu predispus „bisericuţelor". Ca urmare, deciziile de înlãturare a unor dascãli din funcţia de director şi numirea altora au împãrţit colectivul profesoral în douã. Prin simpatia creatã pentru unul sau altul dintre cei doi protagonişti, şi elevii au fost împãrţiţi în tabere. Aşa s-a ajuns ca, la festivitatea de deschidere, profesorii sã se certe între ei, iar elevii sã susţinã de pe margine una sau alta dintre tabere. Am vãzut priviri ucigãtoare din partea ambelor tabere de cadre didactice, figuri transfigurate care nu mai aveau nimic de-a face cu blândeţea şi inteligenţa domnului Trandafir despre care am învãţat la şcoalã. Semãnau mai degrabã cu nişte balauri care aruncau flãcãri pe nãri. ªi apropo de nãri, am vãzut şi dascãli cu cercel în nas. Aşadar, nu mai existã limite de conduitã, nu mai existã norme morale pe care sã le respecte cei de la care învaţã generaţia de mâine. ªi atunci, ce pretenţii sã mai avem de la copii, când unele cadre didactice, nu puţine, se rãţoiesc în faţa lor pentru funcţii, se bãlãcãresc şi se împroaşcã unele pe altele cu noroi sau îşi gãuresc nãrile pentru belciuge. Acesta este modelul de dascãl şi, dacã acestea sunt trãsãturile etalonului, trebuie sã mai reducem pretenţiile şi în ce priveşte idealul educaţional. Cu aşa profesori de carton este dificil sã ceri mai mult de la copii.