Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:54 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Criza, cu mai multe înţelesuri pentru unii primari

ro

15 Oct, 2010 03:15 1528 Marime text

Manuela-Moldoveanu-1_oct.jpgS-a întors lumea cu susul în jos. Inspectorii de la Fisc nu mai au bani, iar primarii se plâng că nu mai au ce fura.

Cred că mulţi dintre primarii care se gândeau să mai candideze pentru un mandat au renunţat la idee, după ce au văzut cum se împuţinează banii de achiziţii. Grea viaţa de primari pe vremuri de criză. Nu generalizez totuşi. Am văzut şi comune în care lucrurile se mişcă, chiar şi fără bani de la Consiliul Judeţean, sau comune în care banii de la aceeaşi instituţie sunt folosiţi cu cap. Am văzut localităţi înflorind după doar doi ani de mandat ai primarului pus în 2008, cum am văzut şi comunităţi în paragină după două-trei şi chiar patru mandate consecutive ale aceluiaşi edil. Mi s-ar rupe sufletul dacă aş locui într-o astfel de comunitate - exclud din discuţie municipiul în care locuiesc, pentru că discuţia este lungă şi vreau să mă refer aici doar la spaţiul rural sau la oraşele care arată încă a mediu rural. Am văzut oraşe şi comune triste, cărora le-a pierit şi culoarea sub mâna prea moale a primarului care le conduce sau care nu mai pot respira din cauza dezinteresului sau indiferenţei aceleiaşi persoane. Am văzut comunităţi despre care ştiam că nu au resurse foarte mari (imobiliare, de pildă), care însă îţi bucură inima când treci prin ele, cu verdeaţa şi florile care le împodobesc, aşa cum am văzut localităţi cu potenţial, despre care ai fi crezut că bubuie de dezvoltare, dar în care primarul n-a avut o mână de vopsea sau de var să vopsească o bancă, un gard sau să văruiască un copac sau o bordură de pe marginea drumului. Nu este doar o poveste că unii primari candidează doar să se căpătuiască. Am aflat care sunt tentaţiile, mărunte, dar îndestulătoare pentru un om mic sufleteşte, aşa cum spune cineva cunoscut mie, care sunt manevrele, cum se fac şi cum poţi scoate ceva bani de cheltuială dacă ai tupeu fără limită şi foarte puţină sau nicio demnitate. Sunt primari care trec cu bine peste aceste tentaţii, e adevărat unii sunt şi bine situaţi financiar, dar sunt şi unii cărora li s-a dus buhul de şpagagii. Este trist dacă te gândeşti cum unii, din cea de-a doua categorie, au rezistat la cârma obştii mandate la rând. Nu m-a mai mirat aşadar să aud un primar în funcţie cum zicea, cu ciudă parcă, cât de greu e să fii primar în zilele noastre, pe criza asta, şi cum cel dinainte poate avea ce fura, că acum nici de furat nu mai ai ce. Este o mentalitate pe care o au mai mulţi edili din zilele noastre, care suferă în felul lor iată, din cauza crizei. Şi o spun fără ocolişuri, parcă părându-le rău că au mai candidat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii