Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:49 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Pune Mazăre şaua, din nou, pe PSD?

ro

03 Sep, 2010 02:39 1906 Marime text
manuela_editorial.jpgMarţi vor avea loc alegeri la PSD Constanţa. Delegaţi din tot judeţul vor fi chemaţi să-şi aleagă conducerea, pe cei care îi reprezintă, se presupune. Mazăre îi reprezintă oare pe pesediştii judeţului Constanţa?

Nu mai mult decât îi reprezintă o tocană de mazăre, probabil. Cu toate acestea, veşnicul Mazăre este singurul candidat anunţat până acum la şefia organizaţiei judeţene PSD Constanţa. Anunţat de către prim-vicepreşedintele filialei, Nicuşor Constantinescu, de fapt. Iată cum Mazăre reuşeşte să nu fie de faţă nici măcar când îşi anunţă candidatura. Pe cine oare, din acest judeţ, reprezintă Radu Mazăre, scump la vedere cum este, chiar şi pentru constănţenii din municipiu. N-am auzit vreodată un primar să spună că a primit un sfat de la Mazăre, că a primit un telefon sau că măcar s-a întâlnit cu el. Aşadar, dragilor, social-democraţilor, pe cine alegeţi marţea viitoare? Tot pe Măzărel? Este o lipsă de imaginaţie din partea unei organizaţii locale să se mulţumească mereu cu acelaşi candidat, mai ales că el nu a contribuit cu mai nimic, politic vorbind, pentru acest judeţ. În plus, primarii spun, şi pe bună dreptate, că vorbesc mai des cu Nicuşor Constantinescu. Bineînţeles că şi în cazul lui lucrurile nu sunt simple. Mulţi edili refuză chiar să mai meargă la el după ce au văzut care este procedura. Se stă pe la uşi ore întregi şi nu puţini sunt luaţi la şuturi când, într-un final, li se deschide uşa. Stilul lui Constantinescu de a se adresa subordonaţilor pe linie de partid nu este pe placul nimănui, şi, cu toate acestea, este mai popular în judeţ decât Mazăre. Şi atunci, pe cine să aleagă delegaţii pesedişti din judeţ? Pe Mazăre, care se îmbracă multicolor precum un papagal exotic şi care dansează samba în piaţa mare printre negrese când dă de bani la bugetul local? Pe el, care nici prin Constanţa nu prea stă, darămite să ajungă pe la Cochirleni? Sau, poftim, Mihai Viteazu sau Deleni?

Dacă la alegerile de marţi, 7 septembrie, nu va exista un candidat surpriză, la care ştiu că mulţi visează în secret, totul nu va fi decât un renghi de prost gust, cu aplauze necuvenite şi discursuri disimulate. Şi Mazăre nu e singurul şef de filială hulit. Nici Mircea Banias de la PDL şi nici Gheorghe Dragomir de la PNL, aud, nu sunt mai populari. Din cauza cui, mă întreb, şi cum reuşesc ei să se menţină în şa? Oare partidul pe care au pus şaua nu s-a săturat? Ce-i împiedică, aşadar, pe pesedişti să-l schimbe pe Mazăre? Le este teamă că vor încerca şi nu vor reuşi probabil. Şi atunci, ce? Aa, probabil că nu vor mai putea sta în PSD? Mare pagubă, atâta timp cât mai există şi alte partide, nu cred că ar trebui să-şi facă cineva griji. Politica este cam aceeaşi peste tot. Din câte am văzut eu, nu ţine cont de doctrină şi, în plus, traseismul nu mai este demult o ruşine.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • CETATEAN 06 Sep, 2010 09:23 Nota maxima pentru articol. Este adevarat mazare nu mai valoreaza mai mult decat o "tocana de mazare dar fara carne" Ne-am saturat de acest scamator care si-a vazut sacii in caruta si acum rade de noi constantenii. Oare de ce nu avem si noi un primar de origine din Constanta care sa-si iubeasca orasul si cetatenii si sa faca ceva pentru ei ?