Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:29 26 07 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Votul contra cost reintră în acţiune

ro

11 May, 2012 00:00 2578 Marime text
Camelia-Balan.jpgCampania electorală a început şi cu ea vor reveni în prim-plan şi arhicunoscutele abuzuri. Votul încă se poartă la români contra cost. Deşi nesănătos pentru o societate care doreşte normalitatea, votul încă trece prin stomacul electoratului.

Localnicii cad sub mese de Ziua Bărbatului, la evenimentele organizate de şefii autorităţilor locale şi de aspiranţii la funcţia de primar, iar grătarele poluează electoral mai mult ca niciodată mediul înconjurător. Pungile cu micile atenţii ale marilor candidaţi împânzesc şi ele localităţile. Deh... minunea se întâmplă odată la patru ani, iar primarii şi candidaţii la alegerile locale au grijă să hrănească alegătorii cu delicatese şi să le finanţeze cetăţenilor bugetul familial, afectat de criza şi corupţia naţională. Ca de fiecare dată, candidaţii pregătesc zilele acestea cel mai dulce moment: intrarea în acţiune a votului contra cost, iar electoratul pare să fie la fel de pregătit încât să-l primească cu braţele deschise. „Primim de la toţi, dar votăm cu cine vrem", declară localnicii nerăbdători să le mai cadă câte ceva de la masa bogaţilor, neconştientizând niciun moment că sunt de fapt învinşi de sistem. Cu puţin se mulţumesc, şi tot de puţin ei vor avea parte. Vor fi în continuare la fel de săraci şi conduşi de aceiaşi demagogi care le promit multe şi le oferă mai nimic odată la patru ani. Drept este că nu numai alegătorii aşteaptă cu sufletul la gură acest moment, aceeaşi trăire o au şi candidaţii la primării, desigur fiecare dintre tabere nutreşte acelaşi sentiment din raţiuni diferite. Primii sunt nerăbdători să-şi vândă votul pentru o pâine, ceilalţi să câştige vot cu vot pentru a se îmbogăţi. Dovezi că abia aşteaptă să dea start campaniei sunt la tot pasul. Candidaţii afişează bannere fără autorizaţie înainte de termen din dorinţa de a fi primii care îşi fac cunoscut mesajul electoral sau lasă afişele şi în ziua votului pentru nu a nu pierde niciun moment legătura cu alegătorii. Banii şi pachetele sunt împărţite mai abitir în ziua votului, iar autocare cu oameni plătiţi să agreeze un anume candidat se opresc la secţiile de votare punând ştampila contra cost şi semnându-şi în aceleaşi timp... condamnarea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii