Fonduri pentru infrastructura rutieră, la Băneasa
Fonduri pentru infrastructura rutieră, la BăneasaŞeful autorităţii locale, Ion Marin, a afirmat că la Negureni lucrările au fost deja finalizate, urmând ca în curând să înceapă asfaltările la Băneasa. Proiectul prevede asfaltarea pietrei cubice pe o distanţă de doi kilometri, până în dreptul staţiei Peco din oraş. Ion Marin a explicat că la Băneasa va mai rămâne de reabilitat o porţiune de 1,24 kilometri de drum din piatră cubică, a cărui asfaltare va fi prinsă într-un proiect mai amplu care prevede şi realizarea de rigole de o parte şi de alta a carosabilului.
„Am găsit Primăria fără maşină de pompieri"
Până la începutul acestei săptămâni, personalul încadrat pe posturile de la Serviciul pentru Situaţii de Urgenţă nu dispunea de o maşină de pompieri. „Am găsit Primăria Băneasa fără maşină de pompieri şi fără post de şofer pe autospecială. Am reuşit să pun în funcţiune fosta maşină de pompieri găsită în Primărie, iar de luni aceasta se află în funcţiune", a precizat Ion Marin. În privinţa înfiinţării unui post de şofer, primarul a menţionat că s-a adresat Prefecturii Constanţa şi Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, instituţiile în măsură să solicite Guvernului înfiinţarea unui post de şofer în cadrul Serviciului pentru Situaţii de Urgenţă de la Băneasa. Pentru a stinge incendiile izbucnite pe raza oraşului, primarul susţine că până luni a fost nevoit să apeleze la Primăria Oltina. „În ultima perioadă a trebuit să intervenim pentru stingerea a cinci incendii. Am fost nevoiţi să solicităm ajutor, iar acesta a venit din partea Primăriei Oltina, care a intervenit de fiecare dată cu promptitudine", a afirmat primarul Ion Marin.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp