La Ostrov, se extinde reţeaua de canalizare

18 Apr, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2447
Marime text
O prioritate în acest an o reprezintă pentru administraţia locală de la Ostrov extinderea reţelei de canalizare, obiectiv început cu bani de la Uniunea Europeană, prin Măsura 322.
Anul trecut, Primăria Ostrov a inaugurat lucrările realizate prin Măsura 322 care au prevăzut şi amenajarea sistemului de canalizare pe o distanţă de 7 kilometri.
Anul acesta, cu bani de la bugetul local, primarul comunei Ostrov, Niculae Dragomir, şi-a propus extinderea reţelei de canalizare pe o lungime de 3 kilometri. Lucrarea se va realiza în regie proprie, de aceasta urmând să beneficieze 70 de gospodării. „Este un obiectiv pe care putem să-l realizăm cu forţe proprii, cu angajaţii Primăriei, pentru că nu necesită lucrări de mare amploare”, a explicat şeful autorităţii locale. Valoarea investiţiei se va ridica la suma de 60.000 de lei. După finalizarea acestei lucrări, la nivel de comună, vor mai rămâne de acoperit cu reţea de canalizare alţi 4 kilometri de drum, a mărturisit şeful autorităţii locale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii