Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:58 24 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

La Topalu, toate drumurile duc la Babuş (?!) (galerie foto)

ro

13 Oct, 2011 22:28 9913 Marime text
Constantin_si_Radu_Babus2.jpgPătraşcu: „Am vândut pentru că am avut nevoie de banii ăia. Eu ştiu că ne-a ieşit şi ceva profit. Nu aveam bani să facem investiţia"

Angajaţi ai Primăriei Constanţa şi ai Consiliului Judeţean au pus mâna pe un teren de 3.000 mp în comuna Topalu.

Pe această bucată de pământ se intenţionează a se construi o pensiune turistică rurală şi o bază de agrement. Numai că, peste noapte, investitor a devenit societatea Topal Resort, înfiinţată în 2011, despre care putem spune că are legături strânse cu cei din administraţia locală şi judeţeană. Proiectul spune că în comuna Topalu vor fi construite şase imobile pe câte 100 mp. Una dintre construcţii va fi o sală de mese şi bucătărie, iar complexul va mai avea un teren de volei de 162 mp, un foişor de 50 mp şi un loc de joacă pentru copii de 28 mp. Proiectul este făcut de arhitectul Dan Ştefan Dilancea de la societatea Arhitectura Plus SRL, iar valoarea estimată a lucrărilor este de 450.000 de lei. Terenul de 3.000 mp are o istorie cel puţin interesantă, mai ales din punctul de vedere al evoluţiei proprietăţii.

„Protocolul" Primărie - CJC

DSCF4593.jpgPe 28 aprilie 2010, prin contractul de vânzare-cumpărare 701, Gabriela şi Vladimir Tănăsescu vând cei 3.000 mp având categoria „teren agricol" şi număr cadastral 10179, în cote egale, către Liviu Pătraşcu, Marian-Cristian Rîşnoveanu, Nicoleta Ilie, Cosmin-Mugur Teodorov, Olgun Fetislam şi Ionuţ-Corneliu Pripişi. Vânzătorii dobândiseră terenul de la Ion şi Ioana Şocarici (1/3), Constantin şi Silvia Babuş (1/3) şi Cosmin Boghiţă (1/3). Evident, nu putem să nu remarcăm numele lui Constantin Babuş, director în cadrul Primăriei conduse de Radu Mazăre. Babuş şi soţia dobândiseră terenul în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare 2666 din 21 iunie 2004. Şi, cum afacerea nu putea deveni neinteresantă, să revenim la cumpărători: Liviu Pătraşcu - şeful Serviciului de Transport Local şi Organizare evenimente din Primăria Constanţa, Marian-Cristian Rîşnoveanu - angajat Poliţia Locală, Nicoleta Ilie - (viitoarea, la acea dată) soţia lui Sebastian Florin Rancichi, angajat al Consiliului Judeţean, Cosmin-Mugur Teodorov, Olgun Fetislam (tatăl lui Dayan Fetislam, fostul director adjunct al Corpului de Control din cadrul Primăriei Constanţa) şi Ionuţ-Corneliu Pripişi (fost şef al Corpului de Control, actual adjunct al Poliţiei Locale). Cei şase au plătit anul trecut pentru cei 3.000 mp „impresionanta" sumă de 2.000 de euro. În mai 2011 s-au decis să vândă terenul. Contractul de vânzare-cumpărare 1032 din 18 mai a.c. arată că Liviu şi Eli Mihaela Pătraşcu, Marian-Cristian Rîşnoveanu, Nicoleta Rancichi (fostă Ilie), Olgun Fetislam şi Corneliu şi Iulia (angajată a CJC) Pripişi au primit 7.400 lei pentru teren de la SC Topal Resort SRL, reprezentată prin unicul asociat şi administrator Cosmin-Mugur Teodorov. Adică ce au luat în 2010 cu 2.000 de euro au vândut în 2011 cu aproximativ 1.800 de euro. „Bănoasă" afacere!

Planuri fără... finalizare

Ciudat este şi faptul că foştii proprietari intenţionau să dezvolte proiectul de pensiune turistică. Acest fapt este demonstrat de o cerere depusă în februarie 2011 de Liviu Pătraşcu la Agenţia pentru Protecţia Mediului pentru emiterea unui acord de mediu pentru „Pensiune turistică rurală şi amenajări pentru agrement". Mai mult decât atât, Pătraşcu, Râşnoveanu, Rancichi, Teodorov, Fetislam şi Pripişi obţinuseră, în urma unei cereri, şi Certificatul de Urbanism nr. 2 din 18 ianuarie a.c. pentru acelaşi proiect. Numai că, pe fir a intrat SC Topal Resort SRL. Firma, înfiinţată în februarie 2011 (o fi vreo coincidenţă?!), are sediul în Topalu, strada Dunării nr. 511 A, lot 1, camera 1. Potrivit informaţiilor oferite de Registrul Comerţului, societatea are ca obiect principal de activitate „facilităţi de cazare pentru vacanţe şi perioade de scurtă durată". Capitolul asociaţi este foarte interesant: Cosmin-Mugur Teodorov (ocupă şi funcţia de administrator), Nicoleta Rancichi, Olgun Fetislam, Nicoleta-Carmen Şuteanu şi Sorin Gabi Copădineanu. Până pe 2 mai 2011, cu numai 16 zile înaintea efectuării tranzacţiei, Teodorov era unic asociat. La acea dată i-a cooptat pe partenerii săi din Topal Resort.

Aşa cum am mai spus, o parte dintre actorii filmului de la Topalu fac parte din administraţia locală şi judeţeană sau au legături strânse cu indivizi din acest domeniu: Primărie - Ionuţ Pripişi, Liviu Pătraşcu, Olgun Fetislam (tatăl lui Dayan), Marian-Cristian Rîşnoveanu şi CJC - Nicoleta Ranchici (soţia lui Sebastian Florin Rancichi). Să nu uităm de Constantin Babuş, cel care, la un moment dat, a stăpânit o parte din terenul de la Topalu. Însă, mai există roluri ocupate de persoane aparent fără „spate". Dar...

„Radu mamii, Radule..."

Cosmin-Mugur Teodorov era, în decembrie 2005, unicul asociat al SC Edilservis. Atunci, la final de 2005, Teodorov s-a retras din afacere şi i-a cesionat părţile sociale lui Valentin Ghe. Darie, fratele actualului vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, Cristian Darie. Tot în decembrie, dar de această dată 2010, Valentin Darie l-a cooptat în Edilservis pe Radu Babuş, fiul vânzătorilor Constantin şi Silvia, directorul Regiei Autonome de Exploatare a Domeniului Public şi Privat, instituţie aflată în subordinea Primăriei lui Radu Mazăre. Darie s-a retras atunci din firma cu sediul în Mamaia, zona Cazino, terasa nr. 7 şi terasa nr. 8, zona A3.

Edilservis are o istorie destul de interesantă. Pe numele societăţii exista un proiect de construire a unei clădiri cu şase etaje pe bulevardul Tomis, zona TS1-TS2, teren în suprafaţă de 200 mp, având funcţiunea de spaţii comerciale, showroom, birouri şi locuinţe.

Numai că, deodată, afacerea n-a mai fost bună, terenul total nepotrivit, iar Edilservis a înregistrat de nouă ori aceeaşi acţiune împotriva Primăriei Constanţa, până ce dosarul a picat la completul potrivit.

Trecem mai departe, la Nicoleta-Carmen Şuteanu, asociată în Topal Resort. Femeia este asistent-şef la Clinica de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa, aflat în subordinea Consiliului Judeţean al lui Nicuşor Constantinescu. În 2004, femeia era unicul asociat al SC Heracris Investment SRL, cu sediul pe strada Taluzului nr. 4. Între timp, în societate a intrat nimeni altul decât vlăstarul familiei Babuş, Radu, cel care conduce organizaţia judeţeană de tineret a PSD. De altfel, dacă dăm crezare Registrului Comerţului, Babuş jr. deţine în continuare părţi sociale în SC Heracris Investment SRL. Nicoleta Rancichi, soţia directorului din CJC Sebastian Florin Rancichi, mai este implicată, pe lângă SC Topalu Resort SRL, şi în SC 21 Liquor Store SRL, alături de Mirela Valentina Gheorghiu. Olgun, tatăl lui Dayan Fetislam, deţine părţi sociale şi în SC Renting Concept SRL. Cosmin-Mugur Teodorov, administratorul Topal Resort, spune că firma sa poate suporta investiţia, în ciuda faptului că funcţionează doar de câteva luni. În ceea ce îi priveşte pe asociaţii săi, administratorul a declarat că aceştia doar deţin părţi sociale, el fiind cel care se ocupă de business. Pe Babuş zice că nu-l ştie: „Nu ştiu cui a aparţinut terenul. Eu am cumpărat de la altcineva". Unul dintre foştii proprietari ai terenului, Liviu Pătraşcu, angajat al Primăriei Constanţa şi fost coleg de Institut de Marină al primarului Radu Mazăre, spune că nevoia de bani i-a împins să vândă terenul: „Am avut nevoie de banii ăia. Eu ştiu că ne-a ieşit şi ceva profit. Nu aveam bani să facem investiţia, nu am intenţionat să facem aşa ceva. S-a terminat afacerea, am renunţat la teren".

Mai puteţi citi în ZIUA satelor:

claudia_candet.jpgEditorial: CJC a dat 0,5 lei pentru lemnele de iarnă

Poveste de adormit copiii sau nu, se pare că la nivelul judeţului nostru mai mult roşu am avut de-a face la un moment dat cu o situaţie de-a râsu' - plânsu'.

Nicolae_Balcescu_Viorel_Balan.jpgPrimarul din Nicolae Bălcescu şi-a sărbătorit vârstnicii

Administraţia locală din Nicolae Bălcescu a avut grijă de pensionarii din comună şi de Ziua Internaţională a Persoanelor vârstnice, care a avut loc pe 1 octombrie. 

harsova__ANL.jpgFostul edil - veşnic nemulţumit: Chiriţă bagă zâzanie în proiectul primarului Nădrag pentru ANL-uri

Patru blocuri cu 64 de locuinţe tip ANL vor fi predate săptămâna viitoare de administraţia locală, repartizare care se va face în urma unei analize foarte riguroase a celor 200 de cereri care au fost depuse în acest sens.

Topraisar_Stelian_Gheorghe.jpgGheorghe Stelian vrea grădiniţă şi sală de sport: S-a terminat proiectul de canalizare în Topraisar

Dacă la începutul lunii septembrie edilul comunei Topraisar spunea că s-a efectuat ultima vizită în teren pentru verificarea lucrărilor efectuate pe Măsura 322, acum, primarul poate spune încântat că lucrările au fost finalizate şi că a fost depusă documentaţia pentru obţinerea ultimei tranşe de bani aferente proiectului.

Primarul Vasile Bãjan (Saraiu): „Dupã racordul la eoliene, preţul apei se va micşora"

Speranţe deşarte pentru construirea grădiniţei din Osmancea

Prima investiţie finalizată de la începutul mandatului: Se inaugurează terenul de sport de la Cotu Văii

Primarul Murat - „Nu găsim bani pentru începerea Portului Capidava"

Proiectul pasarelei peste râul Topolog a fost modificat

Concurs pentru secretar, la Saligny


Iniţiativă sprijinită de Primărie: Credincioase din Hârşova la moaştele Sfintei Parascheva

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii