Lucrările edilitare din Oltina, efectuate în regie proprie Gheorghe Chirciu - „Vreau să dezvolt societatea Consiliului Local"
Lucrările edilitare din Oltina, efectuate în regie proprie: Gheorghe Chirciu - „Vreau să dezvolt societateaPrimarul Gheorghe Chirciu ne-a declarat că lucrările edilitare necesare în comună sunt efectuate cu angajaţii societăţii înfiinţate în acest sens de către Consiliul Local Oltina. „Cu angajaţii de la SC Top Servicii Publice Oltina SRL am realizat gardul de la stadion, împrejmuirea Şcolii Răzoare, a primăriei şi a Şcolii Oltina. Vreau să dezvolt această societate pentru ca investiţiile de care avem nevoie în comună să fie făcute în regie proprie, astfel încât să facem economie la bugetul local", a subliniat edilul.
În Oltina a început de miercuri să funcţioneze serviciul de colectare a deşeurilor, derulat în parteneriat cu Deleni şi alte şase comune constănţene. Bugetul total al proiectului este de 1.118.911,64 euro, din care contribuţia Comisiei Europene este de 957.088,49 euro, iar contribuţia celor opt comunităţi locale partenere - Deleni, Adamclisi, Dobromir, Ion Corvin, Oltina, Ostrov, Lipniţa şi Băneasa - de 161.823,15 euro. Potrivit primarului Chirciu, în prealabil au fost distribuite gospodăriilor din comună pubelele pentru deşeuri. Prin acest proiect derulat cu bani europeni au fost achiziţionate în total 27.393 de europubele şi 237 de containere.
„Avem nevoie de telefonie mobilă"
O problemă cu care se confruntă comunitatea locală din Oltina este legată de faptul că pe teritoriul comunei nu este amplasată nicio antenă a unei reţele de telefonie mobilă, astfel încât, de multe ori locuitorii comunei nu pot vorbi la telefon când au nevoie pentru că nu există semnal. „N-avem niciun serviciu de telefonie mobilă care să acopere zona. Uneori nu putem vorbi la telefon deloc. Vrem o antenă în zonă", ne-a declarat o locuitoare a comunei.
A început campania?!
În paralel cu investiţiile prioritare pentru comunitate, autoritatea locală organizează şi evenimente care însufleţesc viaţa socială a comunei. Pe 2 iunie, de Înălţare, locuitorii din Satu Nou au serbat hramul bisericii. Apropierea campaniei electorale pentru alegerile de anul viitor face ca la manifestări de acest gen, dedicate în primul rând membrilor comunităţii locale, să apară şi reprezentanţi ai partidelor politice. Sătenii au fost nemulţumiţi că la acest eveniment religios şi-au făcut apariţia şi reprezentanţi ai PSD precum senatorul Nicolae Moga sau fostul inspector şcolar general Petrică Miu, cunoscut ca făcând parte din echipa social-democrată.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp