Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:46 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

„Magneţii" pun în pericol siguranţa rutieră Hoţii taie nestigheriţi dintr-un pod al nimănui (galerie foto)

ro

13 May, 2011 00:27 4109 Marime text
anif_1.jpgHoţii de fier vechi nu pun în pericol doar siguranţa căilor feroviare, ci şi a celor rutiere.

O porţiune dintr-un drum comunal se află în pericol de prăbuşire ca urmare a faptului că hoţii de fier vechi au tăiat infrastructura metalică a podului peste care trece drumul. Hoţia a fost oarecum ferită de ochii lumii, având în vedere că podul despre care vorbim trece peste un canal de irigaţii situat în câmp, între Cuza Vodă şi satul Dropia - comuna Tortoman. Este vorba despre un pod situat pe DC 58, pe teritoriul comunei Tortoman, din câte se pare.

anif_2.jpgPeisajul este unul uimitor: hoţii au tăiat cu autogenul bucăţi întregi din două conducte metalice de zeci de ţoli. Au săpat în pământ de jur împrejurul ţevilor pentru a le descoperi şi pentru a le tăia. Dând la o parte pământul în care erau îngropate cele două tuburi metalice care subtraversează podul, hoţii au creat o adevărată scorbură, placa din beton turnată peste pod rămânând practic fără susţinere pe margine, părând că este gata de prăbuşire din moment în moment. De precizat că „magneţii" au dat atacul şi de o parte şi de cealaltă a podului, însă cea din stânga (cum mergi spre Dropia) a fost mai grav destabilizată. În galeria foto pe care o puteţi vizualiza în ediţia online, se pot observa şi unele fragmente albastre ce par a fi bucăţi de cabluri. Se prea poate ca în drumul lor subteran hoţii să fi dat şi peste nişte cabluri pe care le-au golit de conţinutul metalic. Primarul comunei Cuza Vodă, Eugen Dumitru, se teme ca nu cumva podul să se prăbuşească şi să se producă o tragedie, având în vedere faptul că pe acolo trec şi utilaje agricole de mare tonaj. „Ştiu că au fost prinşi anul trecut câţiva făptuitori, dar cred că acum sunt alţii", a afirmat edilul.

Am luat legătura cu reprezentantul Unităţii de Administrare Constanţa Nord a Administraţiei Naţionale a Îmbunătăţirilor Funciare (ANIF), Vasile Albu, pentru a vedea dacă este proprietarul podului şi dacă ştie despre acest fenomen. Iniţial, Vasile Albu ne-a declarat că va trimite inspectorul zonal să stea de vorbă cu primarul şi cu Poliţia din Cuza Vodă pentru a se informa cu privire la acest caz. „Ne-am mai confruntat cu astfel de cazuri şi ne doare sufletul că se întâmplă aşa. Avem un plan de pază semnat cu toate posturile de poliţie din judeţ şi, în caz că se întâmplă astfel de distrugeri, noi ne constituim parte civilă dacă sunt obiectivele noastre", ne-a declarat iniţial reprezentantul UA ANIF Constanţa Nord. Ulterior, Vasile Albu a revenit afirmând că inspectorul zonal s-a informat cu privire la podul în cauză şi că nu ar aparţine ANIF. „Canalul este al nostru, dar podul nu se numără printre mijloacele fixe ale ANIF. A fost construit din câte am înţeles pe vremea când se căra piatră de la Nicolae Bălcescu la o gară aflată în zonă. Nu ştiu să vă spun cine este proprietarul, poate Primăria Tortoman, având în vedere că se află pe teritoriul comunei Tortoman", a spus Albu.

Adrian Rapotan: „Au fost prinse mai multe grupuri de hoţi, dar este un caz nou"

Întrucât comandantul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, comisarul-şef Dumitru Catană nu ne-a răspuns, ca de obicei, la telefon, l-am contactat telefonic pe adjunctul său, comisarul-şef Adrian Rapotan. Acesta ne-a confirmat că a mai existat un caz de furt şi distrugere la podul respectiv, dar că infractorii au fost prinşi de către poliţie. „Se pare că acesta este un caz nou, pentru că s-a mai întocmit un dosar penal pentru fapte similare. Au fost prinse mai multe grupuri de hoţi", a spus Rapotan. Adjunctul IPJ a precizat însă că ANIF nu are un plan de pază semnat cu poliţia, ci doar un protocol în cadrul căruia colaborează în acţiuni comune. „Conform Legii Pazei nr. 333, ANIF este obligată să-şi asigure paza. Dacă nu au făcut acest lucru, probabil au prea puţine fonduri, având în vedere faptul că este o instituţie care se ocupă de obiective aflate în conservare. Poliţia însă nu se poate ocupa de paza acestor obiective. Este practic imposibil, având în vedere că sunt doi oameni la Postul de Poliţie Cuza Vodă şi doi la Tortoman. Poliţia poate doar să prindă hoţii, nu să păzească aceste obiective", a adăugat Adrian Rapotan, precizând că pentru evitarea unei tragedii proprietarul podului trebuie să-l repare.

Menţionăm că am încercat să-l contactăm telefonic şi pe primarul comunei Tortoman, Lucian Chitic, însă până la închiderea ediţiei nu am reuşit.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii