Moş Crăciun soseşte şi la copiii din Saligny
Moş Crăciun soseşte şi la copiii din SalignyPotrivit primarului Gabriel Tătulescu, pe 16 decembrie, şcolarii şi preşcolarii din localităţile comunei vor primi cadouri cu ocazia apropiatei sărbători a Crăciunului. „Consiliul Local şi Primăria Saligny vor oferi câte un cadou fiecărui copil din comună, pe 16 decembrie", ne-a declarat primarul Tătulescu. Pe 14 decembrie, copiii din comuna Saligny vor primi daruri de Crăciun şi din partea Consiliului Judeţean. Edilul a precizat totodată că alte o sută de pachete cu bunătăţi vor fi oferite copiilor din comună de un sponsor din Cernavodă. Aceste cadouri vor fi distribuite, potrivit primarului, copiilor din familii cu venituri mici. „Nu ştiu exact în ce constau aceste pachete, însă am decis să fie repartizate copiilor din familii nevoiaşe. Iniţiativa de a oferi aceste cadouri aparţine chiar sponsorului, cu care am discutat chiar astăzi. În fiecare an ne-au sprijinit, iar de sărbători, atât de Paşti, cât şi de Crăciun, au cumpărat mai mulţi cozonaci pe care i-am dus la biserică spre a le fi oferiţi celor vârstnici. Nu am discutat încă, dar este posibil ca şi în acest an să se întâmple la fel", a precizat primarul Gabriel Tătulescu.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp