Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:10 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă etapă de asfaltare la Tuzla (galerie foto)

ro

30 Sep, 2011 01:46 2741 Marime text
tuzla_asfaltare_constantin_micu_1.jpgZilele trecute, încă de la primele ore ale dimineţii, muncitorii de la Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri Constanţa lucrau de zor la asfaltarea străzii Farului din Tuzla, mai ales că mâine comuna se află în sărbătoare.

După cum spunea primarul din Tuzla, în urmă cu câteva săptămâni, în localitatea pe care o conduce au fost demarate lucrările de asfaltare a ultimilor trei străzi prinse în programul de asfaltare a localităţii din acest an.

Mai exact, este vorba despre 400 de metri pe strada Farului, 2,5 kilometri pe strada Aviatorilor şi doi kilometri pe strada Pasajului. „Odată cu finalizarea acestora trei, finalizăm capitolul de asfaltare pe care ni l-am propus în acest an. Până la sfârşitul anului terminăm", a declarat primarul Tuzlei.

Cât despre celelalte lucrări care se efectuează în comună, una dintre cele mai importante şi care va fi finalizată cel mai repede este lucrarea de reabilitare a şcolii cu clasele I - VIII din localitate. La începutul anului şcolar, a fost predat parterul, urmând ca până la finele lunii noiembrie să fie definitivat şi etajul I, astfel încât copiii care în prezent sunt mutaţi în alte spaţii să poată învăţa în condiţii foarte bune. Cât despre lucrările la grădiniţa din comună, demarate la începutul lunii iulie, acestea sunt aproape de final. „S-a lucrat foarte bine, deja sunt la parter, mai este etajul. Într-o lună este gata", a spus primarul. Grădiniţa va avea o capacitate de 100 de copii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii