Pasi pentru construirea unei gradinite in satul Osmancea
Pasi pentru construirea unei gradinite in satul Osmancea
Administraţia
locală face demersuri şi pentru alimentarea cu energie electrică a cartierului
nou din Mereni
Edilul comunei
Mereni intenţionează să construiască o grădiniţă şi în satul Osmancea.
În acest sens, Gheorghe Chiriac vrea să demoleze fostul sediul al CAP, iar
pe amplasamentul fostului edificiu să construiască grădiniţa. Clădirea fostului
CAP este, în momentul de faţă, o ruină care nu mai foloseşte la nimic din cauza
stării avansate de degradare. Noua grădiniţă ar putea fi realizată cu fonduri
de la Ministerul Educaţiei. Administraţia locală a întocmit deja un studiu de
fezabilitate pentru construirea imobilului. Primarul Gheorghe Chiriac ne-a
declarat că satul Osmancea are nevoie de această grădiniţă, având în vedere
faptul că preşcolarii sunt găzduiţi în momentul de faţă de Şcoala generală, iar
conform standardelor europene activitatea grădiniţei trebuie separată de cea a
şcolii. În Osmancea sunt aproximativ 30 de copii de vârstă preşcolară, care, pe
timpul lucrărilor la şcoală, au avut grădiniţa amenajată provizoriu într-un
apartament. „Vom dărâma clădirea fostului CAP pentru că alt spaţiu nu avem la
dispoziţie pentru construirea grădiniţei", ne-a declarat Gheorghe Chiriac.
Construirea unităţii de învăţământ preşcolar este cam ultimul obiectiv
important pe care primarul din Mereni îl mai are de îndeplinit în planul
investiţiilor majore în învăţământul local, având în vedere faptul că
instituţiile de învăţământ din comună au fost reabilitate şi modernizate de
curând. Localitatea Mereni se mândreşte cu o grădiniţă la cele mai înalte
standarde. Edificiul are o suprafaţă desfăşurată de 542 metri pătraţi, dispune
de trei săli de clasă şi de şase grupuri sanitare ultramoderne, având o
capacitate de 75 de locuri. Valoarea investiţiei a fost de 800.000 lei.
Enel s-a obişnuit să ia totul de-a
gata
O mai veche dorinţă a primarului Gheorghe Chiriac este şi alimentarea cu
energie electrică a cartierului nou din Mereni. Edilul ne-a declarat că,
recent, a purtat discuţii cu reprezentanţii furnizorului de energie - Enel,
care au pus la dispoziţia autorităţii locale un studiu care conţine parametrii
în care trebuie realizată lucrarea. Primarul a precizat că a depus la Consiliul
Judeţean documentaţia necesară în vederea obţinerii unei finanţării în vederea
demarării lucrărilor. Soluţia dată de Enel conţine nu mai puţin de cinci
posturi de transformare, fiind foarte costisitoare: 17 miliarde de lei vechi.
De precizat că şi la Mereni, ca şi în cazul altor localităţi în care s-au
extins reţelele de electricitate, Enel nu contribuie cu nimic, aşteptând să
preia gratuit reţeaua de electricitate realizată pe cheltuiala primăriei.
Cartierul nou din Mereni este format din 213 loturi de casă, pe multe
dintre ele existând gospodării.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp