Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:42 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Pe urmele agentului Bujduveanu (galerie foto)

ro

02 Jul, 2009 21:48 6902 Marime text

deschidere_casa_bujduveanu.jpgVărul lui Traian Bujduveanu susţine că acesta ar fi fost urmărit de serviciile secrete americane chiar şi la Sinoe

În urmă cu o săptămână, diferite canale de ştiri anunţau că un român a fost arestat în Statele Unite fiind acuzat că ar fi exportat echipamente aviatice militare către Iran. Protagonistul poveştii, desprinsă parcă din filmele de spionaj, este Traian Bujduveanu, un român originar din satul Sinoe. 

De numele lui se leagă o întreagă poveste în care sunt pomenite numele unor structuri precum CIA sau FBI. Pe scurt, Bujduveanu, în vârstă de 53 de ani, este proprietarul Companiei „Orion Aviation Corp", din Florida. El a fost arestat alături de iranianul Hassan Saied Keshari pentru că au exportat componente de aviaţie regimului de la Teheran, în condiţiile în care Statele Unite şi Iranul nu au relaţii diplomatice din 1980, iar Teheranul este supus embargoului de către autorităţile de la Washington, fiind considerat stat „inamic".

În aceste condiţii, povestea românului Bujduveanu, care i-a pus pe jar pe americani din cauza tranzacţiilor cu iranienii pare una demnă de un scenariu de film. Ni s-a părut interesant să aflăm mai multe despre acest personaj, născut şi crescut în România, care s-a realizat în State, sfârşind ce-i drept în închisoare.

traian_bujduveanu.jpgSpion legat de glie

Aşa cum relatam într-o ediţie anterioară, Traian Bujduveanu s-a luptat ani de-a rândul cu administraţia locală din Mihai Viteazu pentru zece hectare de teren în satul natal Sinoe. Faptul că americanul de origine română, suspectat de spionaj, este încă foarte legat de satul natal ne-a îndemnat să facem o vizită la casa sa părintească. Am aflat că părinţii săi nu mai trăiesc, însă am stat de vorbă cu vărul lui Bujduveanu. Casa părintească a lui Bujduveanu aparţine acum unei alte familii, ai cărei copii zburdă în aceeaşi bătătură în care s-a zbenguit şi Bujduveanu în pruncie. Ne-a surprins simplitatea casei. Nu ne aşteptam desigur să găsim în mijlocul unui sat românesc o vilă cu piscină demnă de un aşa-zis agent secret, însă casa care a aparţinut familiei lui Bujduveanu este una dintre acelea care păstrează încă aerul simplu şi desuet al unor vremuri apuse.

pentru_bujduveanu_gheorghe_valhbei.jpgAmintiri din copilăria unui agent

Este o căsuţă joasă, zugrăvită în verde acum şi acoperită cu stuf. Actualii proprietari au fost foarte uimiţi să afle că în casa lor a copilărit un posibil agent secret. „Ştiam că sunt plecaţi în America, dar atât. Habar nu aveam de această poveste", a afirmat cu surprindere soţia lui Mitică Pârlog, actualul proprietar. Ne-a făcut cunoştinţă cu vecinul său, Gheorghe Vlahbei, vărul lui Traian Bujduveanu, alături de care „americanul" a copilărit. Gheorghe Vlahbei a părut să fie la curent cu ultimele noutăţi despre vărul său. A văzut la ştiri că a fost arestat. „Anul trecut a venit la Sinoe şi am fost la pescuit în baltă, aşa cum făceam când eram mici. Traian s-a luptat mult pentru pământul pe care îl are de luat aici, în Sinoe", ne-a declarat Gheorghe Vlahbei, adăugând că Bujduveanu iubeşte mult plaiurile natale. Tot de la vărul lui am aflat că a plecat de la patru ani din Sinoe. „S-au dus cu toţii la Bucureşti, iar înainte de Revoluţie, la 22 de ani, a fugit în America", ne-a spus Gheorghe Vlahbei. Omul ne-a spus că Bujduveanu a mai avut două surori, Cati şi Florica, iar despre una dintre ele a auzit că s-ar fi prăpădit.

„Era sclipitor"

Bărbatul şi-a adus aminte cu plăcere de momentele petrecute în copilărie alături de vărul său, despre care ne-a spus că era un copil de o inteligenţă sclipitoare. „Era un copil foarte vioi. Îi plăcea să se bage, să înveţe de toate. Era sclipitor", îl caracterizează Vlahbei. El a spus că intenţionează să facă o vizită în America şi să-l reîntâlnească pe cât posibil mai curând pe vărul său, despre care spune că nu crede să fie implicat în fărădelegi. Cu toate acestea, există unele informaţii potrivit cărora Bujduveanu nu ar fi fost tocmai uşă de biserică.

Agenţii secreţi ai SUA, în misiune la Sinoe 

Potrivit ediţiei din 9 octombrie 2008 a cotidianului „Jurnalul Naţional", „Bujduveanu este un personaj cu o biografie extrem de interesantă". „În anii '80 era văzut cu şeful serviciilor secrete din Panama, cu două săptămâni înainte de 21 decembrie 1989 se întâlnea cu Nicolae Ceauşescu la palatul acestuia, din Cartierul Primăverii din Bucureşti. Mai apoi era văzut în Ambasada Coreii de Nord de la Bucureşti. Dosarul său din Statele Unite conţine date explozive", scriau redactorii cotidianului amintit.

Vărul său, Gheorghe Vlahbei, susţine că Bujduveanu i-ar fi spus că cei care l-au anchetat ar fi fost pe urmele lui chiar şi în perioada cât a stat în România. „Noi tocmai ne vopsisem gardul înainte să vină el la noi şi când a ajuns în America i-au zis: ai fost acolo, în cutare loc şi ai intrat într-o curte cu gardul vopsit în cutare culoare", a afirmat gânditor Vlahbei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii