Ploaia a făcut ravagii Pagube de mii de lei în 12 comune din judeţ
Ploaia a făcut ravagii: Pagube de mii de lei în 12 comune din judeţ
18 Jul, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
2135
Marime text
Prefectura Constanţa a făcut public bilanţul pagubelor înregistrate la nivelul judeţului în urma inundaţiilor provocate de ploile torenţiale din perioada 11 iunie - 10 iulie. Evaluarea prejudiciilor a fost realizată de reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Constanţa, ai Direcţiei Regionale în Construcţii Sud - Est Constanţa, ai Direcţiei pentru Agricultură, ai RAJDP Constanţa, ai RAJA Constanţa şi ai ABADL.
Potrivit centralizării mediatizate de Instituţia Prefectului Constanţa, cele mai mari pagube s-au înregistrat la Rasova, valoarea lor ridicându-se la suma de 1.278,76 mii lei. Trei case au fost distruse la Rasova, 13 kilometri de drum au fost avariaţi, în acelaşi timp fiind compromise 190 de hectare de teren arabil. Şi comuna Mircea Vodă a suferit prejudicii în valoare de 1.130,4 mii lei, fiind afectaţi de inundaţii 4,23 kilometri de străzi şi 2 kilometri de drumuri comunale. La Saligny, prejudiciul se ridică la suma de 891,9 mii lei. Potrivit Prefecturii, 5,90 kilometri de străzi au fost distruse aici de inundaţii. Localitatea Lipniţa are şi ea de tras de pe urma ploilor torenţiale şi a scurgerii apelor de pe versanţi, pagubele fiind în valoare de 526,24 mii lei. Autorităţile din judeţ au constatat la Lipniţa că 2,98 kilometri de străzi şi doi kilometri de drum comunal sunt deterioraţi. La Chirnogeni, 9,35 de kilometri de străzi şi o anexă a unei gospodării au fost afectate de ape, pagubele fiind de 392,04 mii lei.
La Oltina, au fost deterioraţi doi kilometri de drum, 50 de hectare de teren arabil şi 20 de hectare de păşuni, valoarea prejudiciilor estimată de autorităţi fiind de 374,94 mii lei. La Tortoman, s-au înregistrat pagube de 270,85 mii lei (ploile au afectat un obiectiv socio-economic, o grădiniţă, 2,4 kilometri de străzi). În centralizarea realizată de Prefectura Constanţa se arată că la Peştera pagubele au fost de 256,83 mii lei, fiind deterioraţi 17 kilometri de străzi şi avariate 3 poduri şi podeţe. La Independenţa vorbim de prejudicii în sumă de 237,27 mii lei. La Crucea, au fost înregistrate pagube în sumă de 215,91 mii, fiind afectată puternic o casă, distruşi 1,97 kilometri de străzi şi avariate patru poduri şi podeţe. În localităţile Aliman şi Ion Corvin, prejudiciile sunt în sumă de 99,9 mii lei, respectiv 78,09 mii lei.
Statistica cu pagubele o avem, rămâne de văzut cum vor interveni, în perioada următoare, autorităţile din judeţ, dar şi Guvernul, în vederea remedierii prejudiciilor constatate şi ce măsuri vor fi luate pentru a fi îndepărtat pericolul inundaţiilor.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii