Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
01:16 31 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Tuzla a obtinut suplimentarea numarului de ANL-uri

ro

12 Mar, 2010 04:38 3626 Marime text
cap_2_dreapta_tuzla_primar_micu_constantin_03___.jpgPrimarul Constantin Micu a afirmat că, după discuţia avută cu ministrul Elena Udrea, ar putea obţine sprijin şi pentru construirea unui nou cămin cultural

Comuna Tuzla se numără printre localităţile aşezate de-a lungul litoralului românesc al căror potenţial ar putea fi valorificat prin investiţii.

La sfârşitul lunii trecute, reprezentanţii administraţiei locale din Tuzla au primit vizita ministrului Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea. Primarul Constantin Micu ne-a declarat că a discutat cu ministrul despre investiţiile ce se pot demara pentru ca această zonă a ţării să devină cât mai atractivă pentru turişti. Printre obiectivele care ar putea primi fonduri de la guvern se numără şi amenajarea unui port turistic la Tuzla. Portul turistic va fi amplasat la sud de Capul Tuzla, zonă în care se află şi Farul Tuzla, într-un golf larg, la baza falezei. Pe lângă acest proiect, ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului a promis sprijin pentru Tuzla, ca de altfel şi pentru celelalte localităţi de pe litoral pe care le-a vizitat, pentru infrastructură. Primarul din Tuzla intenţionează să asfalteze toate străzile unde există deja reţea de canalizare. Potrivit edilului, ministrul Elena Udrea a promis sprijin financiar şi pentru construirea unui nou cămin cultural, cel existent fiind vechi şi în stare de degradare din cauza faptului că se află într-o zonă inundabilă. Noul aşezământ de cultură se află acum abia la stadiul de proiect. „Doamna ministru ne-a promis că ne va acorda sprijin pentru un nou cămin cultural. A spus că este un proiect realizabil", a afirmat primarul Constantin Micu.

tuzla_micu_constantin_01.jpgConstrucţia hipermarket-ului demarează luna aceasta

Luna aceasta, va începe la Tuzla construcţia primului hipermarket din localitate. Magazinul Penny va fi situat chiar în centru, în spatele noii primării, vizavi de sensul giratoriu. Primarul comunei a apreciat că o astfel de investiţie este binevenită pentru locuitorii din Tuzla, dar şi pentru turişti.

În paralel cu creionarea proiectelor viitoare, autoritatea locală din Tuzla se ocupă şi de derularea celor existente. Se lucrează în continuare la sala de sport amplasată în curtea şcolii generale, iar primarul speră că va fi gata în luna iunie.

Un alt proiect ce se va concretiza potrivit lui Constantin Micu, este suplimentarea numărului de locuinţe ANL pentru comuna Tuzla. „Va demara construcţia mai multor blocuri ANL. Este vorba despre 69 de locuinţe", a subliniat primarul din Tuzla. Precizăm că, la sfârşitul anului trecut, primarul avea certitudinea că la Tuzla se vor construi 24 de apartamente şi garsoniere, prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe. Iată că numărul lor a fost suplimentat.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii