Primarul comunei Oltina, ameninţat cu moartea
Primarul comunei Oltina, ameninţat cu moarteaGheorghe Chirciu, primarul din Oltina, afirmă că în comuna pe care o reprezintă nu există o bună colaborare între poliţie şi conducerea administraţiei locale # Şeful Poliţiei Băneasa îl contrazice, fiind de părere că edilul exagerează
Edilul ne-a declarat că în urmă cu o săptămână a primit ameninţări cu moartea.
„M-au ameninţat de când am venit la Primărie. Nu puteam să ies din secţia de votare că erau o sută de inşi afară. Am început să iau măsuri, iar unul dintre aceşti indivizi s-a dus să se plângă la şeful Poliţiei Băneasa că nu ştie ce să facă din cauza primarului", a afirmat edilul despre localnicul Marian Costache. „Aceste personaje m-au ameninţat de două ori, în Primărie, că mă curăţă dacă nu-i las în pace", a adăugat edilul din Oltina, precizând că în comuna pe care o reprezintă au loc furturi şi bătăi la ordinea zilei. Primarul Chirciu a povestit cum vinerea trecută a găsit scris pe asfalt, în faţa porţii locuinţei sale, „Mori primarule!". „Prima dată, am crezut că era desenat un şotron din acela de care joacă copiii, iar apoi am observat că era scris cu litere mari de jumătate de metru", ne-a declarat Gheorghe Chirciu. Edilul a relatat în continuare mai multe întâmplări în sprijinul afirmaţiei că poliţia nu colaborează astfel încât să fie linişte în sat. „Duminica trecută, un localnic beat din Satu Nou a terorizat satul. A început să ameninţe în gura mare că dă foc la casele oamenilor, după care a pocnit un bătrân care venea de la biserică, pe nea Antonică, de l-a umplut de sânge", a spus primarul Chirciu, adăugând că a fost nevoit să sune la 112 pentru că nu răspundea nimeni la Poliţie. Gheorghe Chirciu a adăugat că nu colaborează bine nici cu Poliţia din localitate, dar nici cu cea din oraşul Băneasa, fiind de părere că totul se datorează faptului că nu a vrut să-i vândă un imobil şefului Poliţiei Băneasa, Vasile Mărcuţă. „Are casă în Oltina, 4-5 camere în sediul fostului CAP, şi a vrut să cumpere tot sediul. Eu nu am aprobat şi atunci mi-a transmis prin telefon, imediat după şedinţa de consiliu: Ai deschis securea războiului!", a povestit primarul din Oltina, adăugând că incidentul s-a petrecut în urmă cu trei luni.
Şeful Poliţiei Băneasa: „Domnul primar exagerează"
Contactat telefonic, şeful Poliţiei Băneasa, Vasile Mărcuţă, a afirmat că din punctul său de vedere există colaborare între poliţie şi administraţia locală din Oltina. „E adevărat, au existat nişte furturi, s-au furat nişte baterii şi a fost spart un magazin, dar autorii au fost prinşi", a declarat comandantul Poliţiei Băneasa, care se ocupă şi de supervizarea liniştii şi ordinii publice din cinci comune învecinate. Cât despre imobilul pe care-l deţine în Oltina, şeful Poliţiei Băneasa a spus că este vorba despre cinci camere cumpărate de la Trezorerie şi că ar fi vrut să cumpere terenul aferent proprietăţii sale, dar nu întregul sediu. „Din punctul meu de vedere, domnul primar exagerează. Eu cred că a existat şi există o colaborare între dumnealui şi poliţie. Este adevărat, Oltina este o localitate cu probleme. Acolo sunt două grupuri - Deacu şi Aparu - care se tot bat, au şi fost arestaţi, dar care, aud acum că s-ar fi împăcat. Cât despre faptul că domnul primar a fost ameninţat, cred că trebuia să se adreseze imediat procuraturii, iar noi am fi demarat apoi investigaţiile pentru descoperirea autorului", a afirmat comisarul-şef Vasile Mărcuţă.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
- valeu.... 22 Feb, 2011 08:37 stati linistiti,nu mor caii cand vor CAINII !
- localnic 01 Nov, 2010 09:45 da sigur .....pai pe cine sa mai dea vina si primaru pt. incompetenta sa
- Gogu 21 Oct, 2010 09:26 S-au impacat in interesul satenilor, sa-i fure metodic, concentrat si eficient.
- anghelina 17 Oct, 2010 17:52 sa speram ca nu moare personajul principal pina la final
- anghelina 17 Oct, 2010 14:44 ce telenovela beton asteptam continuarea
- anghelina 17 Oct, 2010 13:38 ce telenovela beton asteptam continuarea