Primarul din Topraisar, supărat că nu s-au alocat banii pentru apă la Potârnichea
Primarul din Topraisar, supărat că nu s-au alocat banii pentru apă la PotârnicheaPrimarul comunei Topraisar, Stelian Gheorghe, este profund nemulţumit din cauza faptului că Guvernul a stopat finanţarea pentru alimentarea cu apă a satului Potârnichea.
„Aşteptăm banii pentru apă la Potârnichea. Nu am mai putut face nimic pentru că nu s-au mai alocat bani. Am primit două miliarde de început şi asta a fost tot. Ne bucuram că şi în această localitate o să avem apă, iar acum stăm şi aşteptăm să se aloce fondurile", a precizat primarul comunei Topraisar. Primarul a precizat că nu s-au mai alocat bani nici pentru continuarea extinderii reţelei de apă în Topraisar. În ceea ce priveşte investiţia din satul Potârnichea, lucrările au fost estimate la o valoare totală de aproximativ 20 de miliarde de lei vechi. Reţeaua de alimentare cu apă va deservi 600 de familii.
Primarul Stelian Gheorghe este supărat şi din cauza faptului că Topraisarul nu a primit banii nici pentru finalizarea lucrărilor la grădiniţa nouă din centrul comunei. Construcţia grădiniţei noi a fost demarată în 2008, însă lucrările au stagnat din cauza întreruperii alocării de fonduri.
„Nu s-au ţinut de cuvânt nici cu grădiniţa"
„Nu s-au ţinut de cuvânt nici cu gradiniţa. Am făcut nenumărate adrese către Ministerul Educaţiei pentru a obţine bani să finalizăm această construcţie de care avem nevoie, dar nu am primit niciun răspuns. Nu a făcut nimeni nicio evaluare în teren pentru a se vedea care lucrări ar putea finalizate şi care nu. Dacă făceam doar temelia, mai puteam aştepta, dar clădirea este ridicată deja şi ar putea să se deterioreze şi ce am făcut până acum. Până acum, am dat vreo şapte miliarde la construcţia clădirii şi suntem cam la jumătate", a precizat primarul din Topraisar.
În ceea ce priveşte lucrările la asfaltarea drumurilor pe care s-a înfiinţat reţeaua de canalizare, edilul din Topraisar a precizat că acestea vor începe când va fi vreme prielnică. „Nu se poate lucra la drumuri în această perioadă pentru că nu se asfaltează pe perioada sezonului rece. Am solicitat prelungirea termenului pentru finalizarea proiectului. Avem 13 km de canalizare şi 5 km de asfalt pe străzile adiacente străzii principale, pe unde am pus şi canalizare", a mai spus primarul Stelian Gheorghe.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp