Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:23 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Prin intermediul firmei consilierului sau personal Primarul Suciu face praf banii comunei

ro

26 Mar, 2010 03:08 2955 Marime text
sate.jpgPe o stradă pentru a cărei pietruire a cheltuit 300 de milioane de lei vechi, nu se observă decât praful, piatra fiind inexistentă # Pentru repararea podului de la Mioriţa s-au încheiat două contracte, ca să nu fie nevoie de licitaţie

Să fii primar e lucru mare, chiar dacă ai o comunitate mică. Tot găseşti un buget în care să „învârţi" câteva lucrări. Şi chiar dacă nu ai buget, cheltuieşti şi rectifici ulterior, că deh, doar eşti primar.

Aceasta pare să fie concepţia despre viaţa de primar şi a lui Iona Suciu, primarul comunei Ciobanu, pentru că altfel nu ne explicăm cum a reuşit să cheltuiască din banii comunei, fără a avea şi buget angajat pentru asta. Relatam într-o ediţie anterioară despre modul în care administraţia locală din Ciobanu înţelege să efectueze lucrări de interes public. Dacă în „episodul anterior" arătam cum primarul Ioan Suciu a „îmbogăţit" firma consilierului său personal, în continuare vom arăta, cum în Ciobanu, lucrările efectuate la solicitarea administraţiei locale sunt de o calitate îndoielnică sau chiar invizibile.

Reamintim că o mare parte din contractele de lucrări ale comunei Ciobanu au fost încredinţate firmei consilierului personal pe care Ioan Suciu şi l-a angajat în 2008, imediat după alegerea în funcţie. Suciu a fost reconfirmat în funcţia de primar pe 21.06.2008, Virgil Ionaşcu Parocescu şi-a făcut firmă pe 29.07.2008 şi, după cum ne-a declarat, a fost angajat în funcţia de consilier personal al edilului, de la începutul mandatului acestuia. Aşadar, la o lună după ce Suciu a ieşit primar, firma a fost pusă în funcţiune.

Firma consilierului se îndoapă din banii comunei

Două luni şi jumătate mai târziu, mai exact pe 14.10.2008, a început strânsa relaţie de colaborare între firma consilierului şi primăria condusă de pesedistul Ioan Suciu. Ca prin minune, SC Iocosal SRL - firma consilierului primarului - cu sediul chiar în Ciobanu, a obţinut nu mai puţin de opt contracte consecutive de la primărie. A obţinut pur şi simplu, pentru că valorile nu au depăşit pragul prevăzut de lege pentru a se organiza o licitaţie. A avut grijă primarul de acest aspect, aşa cum se va vedea în cele ce urmează. Relatam anterior şi că lucrările de la Ciobanu au constituit ţinta unui control din partea Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Constanţa, în urma căruia edilul s-a ales cu o amendă modică.

Două dintre lucrările prezentate anterior, atrag în mod special atenţia, prin faptul că, fie au fost făcute de mântuială, pe bani frumoşi de altfel, fie nu se vede că ar fi fost executate vreodată.

Este vorba despre podul de la intrarea în satul Mioriţa şi despre strada Stadionului din Ciobanu.

deschidere_pod_miorita___.jpgSpoială de un miliard

Ei bine, în ceea ce priveşte podul, în scripte pare că s-au reparat două poduri şi nu unul. Mai exact, există contractul nr. 43/15.01.2009 încheiat de către Primăria Ciobanu cu SC Iocosal, care arată că pentru suma de 49.907,92 lei s-au efectuat „lucrări reparaţie pod rutier parte stânga sat Mioriţa" şi contractul nr. 93/20.01.2009, care arată că s-au efectuat „lucrări reparaţie pod rutier parte dreapta sat Mioriţa". Ai putea crede că este vorba despre două poduri. Realitatea este că a fost reparat un singur pod, pentru care reprezentanţii comunei Ciobanu au decis să încheie două contracte separate. Scopul evident este fragmentarea întregii lucrări, astfel încât să nu se depăşească pragul de 15.000 euro, de la care eşti obligat să organizezi licitaţie. Aşa, primăria condusă de Ioan Suciu a putut încredinţa direct lucrarea, adică lucrările, firmei consilierului său. La faţa locului, lucrarea de reparaţie a podului, în valoare cumulată de un miliard de lei vechi, arată ca o spoială. Concret, s-a cimentat o mică porţiune de mal, atât pe partea stângă a cursului de apă, cât şi pe partea dreaptă, s-a întins frumuşel cu mistria ceva mortar şi pe sub pod şi gata lucrarea. De bine ce s-a executat această „cosmetizare" a unui pod, care, fie vorba între noi este imens faţă de firicelul de apă ce trece pe dedesubt şi deci nu trebuia „consolidat", mortarul spoit a început să se coşcovească pe alocuri, deşi lucrarea s-a executat anul trecut. Om cu un pronunţat cult al personalităţii, primarul Ioan Suciu a ţinut neapărat să-şi scrijelească numele, probabil cu un băţ, pe această „capodoperă" de pod, lăsată posterităţii, dimpreună cu un mare gol la bugetul local. „Ing. Suciu primar", se poate citi de către trecători, în lumina blândă a soarelui primăvăratic.

ciobanu_miorita_pod_06.jpgPraf în loc de piatră, pe str. Stadionului

O altă lucrare, pentru care primăria condusă de Suciu a mai cheltuit o sumă de bani care nu se vede, este şi strada Stadionului, pentru pietruirea căreia s-a încheiat contract tot cu firma consilierului. Pentru acest obiectiv de investiţii, administraţia din Ciobanu a alocat puţin peste 300 milioane de lei vechi. Lucrarea s-ar fi executat, cică, vara trecută, în baza contractului 1003/16.06.2009. Problema este că dacă mergi pe uliţa de lângă stadion, căci nu este o stradă, ci o amărâtă de ulicioară, îţi forţezi în zadar ochii să vezi piatra pusă de SC Iocosal. În afară de câteva mici pietricele, de genul celor pe care le aruncă în apă copiii, nici urmă de piatră. Aşadar, este firească întrebarea: Unde-i piatra de 300 de milioane?

Pentru a afla şi opinia sa legată de aceste lucrări, de mântuială, dar care au lăsat ceva cicatrici într-un buget local mic precum cel al comunei pe care o reprezintă, l-am contactat telefonic şi pe primarul Ioan Suciu. Despre strada Stadionului, edilul ne-a explicat şmechereşte că, probabil am fost pe altă stradă şi nu pe cea a Stadionului şi de aceea nu am văzut că este pietruită.

În privinţa podului de la Mioriţa, edilul s-a fălit că a făcut economie, că ar fi putut cheltui pe o aşa lucrare încă de patru ori mai mult. „Când am venit la primărie am găsit proiect, făcut de fostul primar, de reparare a podului, de patru miliarde, iar eu l-am făcut cu un singur miliard", a spus Suciu. Cu alte cuvinte, să ziceţi mersi, dragi locuitori din Ciobanu, de un aşa primar strâns la pungă!

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ioana 31 Mar, 2010 09:19 Dobroge vatra saraca ,bate vantul creste piatra .
  • localnic 26 Mar, 2010 11:35 asta-i un nenorocit de primar! speram sa scapam mai repede de hotul asta care-i mana in mana si cu ala de la harsova. si ala a obtinut contracte tot fara licitatie, ca are un var consilier, pe C-tin Nadrag
  • un localnic 26 Mar, 2010 10:59 mare hot mai este jegosul asta de primar si cu ionascu al lui