Producătorii agricoli au anunţat noi scumpiri la alimente
Producătorii agricoli au anunţat noi scumpiri la alimenteFNPAR a pus scumpirea pe seama condiţiilor meteo, motivând totodată că Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) nu are nicio politică de susţinere a sectorului. Potrivit comunicatului transmis de FNPAR, datele de la această oră arată că producţia de secară va fi cu 22,9% mai mică faţă de cea de anul trecut, producţia de rapiţă cu 22%, iar producţia de oleaginoase cu circa 7,6%. De asemenea, producţiile de legume şi fructe (caise, cireşe, ardei etc.) sunt întârziate, „şi clar producţiile vor fi mai mici". FNPAR, cea mai mare asociaţie patronală din agricultură, a fost înfiinţată în anul 2007, iar membrii săi reprezintă 67% din sectorul agricol din România. Federaţia are reprezentativitate la nivel european.
MADR: „Scumpirile - rezultatul unor factori speculativi"
În replică la afirmaţiile reprezentanţilor FNPAR, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără, a precizat că, în ceea ce priveşte preţurile alimentelor, „pare a se continua o anumită abordare a scumpirilor anunţate în media, cu toate consecinţele care decurg din aceasta, în special în ce priveşte reacţiile speculative ale pieţei la astfel de informaţii". „Analizând ultimele evoluţii ale preţurilor, se poate aprecia că cel puţin pentru unele produse agroalimentare, ritmul de creştere a preţurilor cu amănuntul este nejustificat şi este rezultatul acţiunii unor factori speculativi în piaţă şi nu a unei diminuări a ofertei faţă de nivelul cererii", a precizat reprezentantul MADR.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp