Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:50 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

S-au reluat lucrările la drumul comunal Coslugea - Izvoarele

ro

18 Apr, 2013 00:00 2993 Marime text
Primarul comunei Lipniţa, Florin-Georgel Onescu, a declarat, ieri, că se lucrează din nou la drumul comunal Coslugea - Izvoarele, şi aceasta întrucât Guvernul a trimis noi fonduri băneşti, constructorul fiind în măsură să-şi reia activitatea. În prezent, drumul a fost realizat în proporţie de 70%. Şeful autorităţii locale susţine că banii veniţi de la Guvern prin Hotărârea 577 nu sunt suficienţi pentru a se încheia lucrarea, afirmând că drumul va fi gata în măsura în care Executivul îi va asigura constructorului finanţarea necesară.  

Noi demersuri în privinţa reabilitării căminului cultural

Cât de curând se vor relua lucrările şi în privinţa reabilitării căminului cultural din satul Coslugea, obiectiv care, potrivit primarului comunei Lipniţa, va fi realizat în acest an. Amintim că lucrarea este derulată de Consiliul Judeţean Constanţa. „Lucrările la cămin au fost sistate o perioadă din cauza vremii, urmează să se reia activitatea”, a mărturisit şeful autorităţii locale.

Se aşteaptă fonduri pentru punctul vamal de la Carvăn

În privinţa construirii unui punct vamal la Carvăn, necesar pentru a putea fi tranzitat drumul transfrontalier Lipniţa - Kainargea, şeful autorităţii locale declară că licitaţia pentru realizarea punctului de trecere a frontierei va începe de îndată ce Consiliul Judeţean Constanţa va fi în măsură să asigure fondurile băneşti. Primarul Florin-Georgel Onescu a reamintit că amenajarea punctului vamal îl costă 600.000 de euro.
Precizăm că, în parteneriat cu bulgarii, au fost reabilitaţi şi modernizaţi 17,11 kilometri de drum, din care 11 kilometri sunt pe teritoriul românesc, iar valoarea totală a lucrărilor a fost de 6.080.205,70 euro, din care 4.393.777 euro pentru comuna Lipniţa şi 1.686.428,70 euro pentru partenerul bulgar. Amenajarea drumului a fost realizată, însă pentru a putea fi tranzitat acest tronson se impune construcţia unui punct vamal, lucrare ce a căzut în sarcina autorităţii locale de la Lipniţa.

Au fost semnate protocoale cu CJC pentru două grădiniţe

Tot cu sprijinul Consiliului Judeţean se vor construi două grădiniţe, la Coslugea şi la Lipniţa. „Avem semnate protocoalele, am predat amplasamentele către Consiliul Judeţean, totul depinde acum de CJC şi de resursele financiare de care dispune”, a menţionat primarul comunei Lipniţa cu privire la cele două grădiniţe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii