Se înfiinţează postul de arhitect şef la Primăria Pantelimon Primarul Vasile Neicu - „Mi-e frică să nu mi se întâmple acelaşi lucru ca şi cu funcţia de secretar"
Se înfiinţează postul de arhitect şef la Primăria Pantelimon: Primarul Vasile Neicu - „Mi-e frică să nu

La această dată, de la ora 10.00, va avea loc proba scrisă, urmând ca, pe 5 august, de la ora 14.00, să aibă loc proba de interviu. Pentru a participa la concurs, aspiranţii la această funcţie trebuie să aibă studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă din domeniul arhitecturii sau urbanismului, ştiinţelor inginereşti - specializarea construcţii, o vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei publice de minimum doi ani, dar şi cunoştinţe operare PC nivel mediu.
Primarul comunei Pantelimon, Vasile Neicu, obişnuit cu plecările angajaţilor săi din cauza salariilor mici pe care funcţionarii din cadrul aparatului său de specialitate le au, a declarat că are mari emoţii în ceea ce priveşte acest concurs. „Mi-e frică să nu mi se întâmple acelaşi lucru ca şi cu concursul pentru ocuparea funcţiei de secretar al comunei". Fotoliul de secretar al comunei Pantelimon pare a fi unul cu foarte mult ghinion, de vreme ce, numai anul trecut au demisionat doi dintre cei care au ocupat această funcţie, iar, anul acesta, au fost organizat un concurs, fără succes.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp