Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
09:08 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sotia lui Valentin Ionescu se infrupta din briza dobrogeana

ro

23 Jul, 2010 02:18 8192 Marime text
Deschidere_Sate.jpgAlina Gabriela Ionescu deţine câte un sfert din cinci companii importante de pe piaţa eolienelor, fiind consoarta lui Gheorghe Valentin Ionescu - unul dintre „camarazii" de suferinţă ai primarului Mazăre şi şefului CJC, Nicuşor Constantinescu, în dosarul retrocedărilor

parc_eoliene.jpgConstanţa este unul dintre judeţele cele mai bogate în resurse eoliene şi de departe cel mai exploatat areal geografic din acest punct de vedere.

parc_eolian1.jpgÎn ediţia anterioară, arătam că unul dintre cele mai întinse parcuri eoliene ce se va dezvolta în judeţ este cel care va fi pus în funcţiune între Tortoman şi Siliştea. Potrivit jurnaliştilor de la Săptămâna Financiară, firma Romconstruct Top SRL din Constanţa urma să primească cea mai mare sumă de bani europeni pentru un astfel de proiect: 62,4 milioane de lei bani europeni şi 8,5 milioane de lei de la bugetul de stat. Arătam atunci că firma Romconstruct Top îi avea ca asociaţi pe Marius Puşcaşi cu 2% din părţile sociale ale companiei, Gheorghe Dan Ciobică cu 16% (unul dintre fondatorii firmei), vestitul Emanuel Muntmark cu 55% şi Adrian Bizineche cu 2%, originar, ca şi Puşcaşi, din Ploieşti. Romconstruct Top SRL avea, alături de aceştia, şi un asociat persoană juridică: SC Templum Plus SRL, cu 25% părţi sociale.

Templum Plus a renunţat la Romconstruct Top

Într-o ediţie ulterioară, relatam, de asemenea, că Romconstruct Top are un nou asociat majoritar. Este vorba despre SC Butan Gas România SA. Potrivit Monitorului Oficial al României, Partea a IV-a, nr. 3004/9.VII.2010, firma a preluat 90% din părţile sociale ale SC Romconstruct Top SRL. În document se arată că Emanuel Muntmark a cesionat Butan Gas 45% din cele 55 de părţi sociale deţinute în firmă, reprezentând 55% din capitalul social, iar ceilalţi asociaţi şi-au cesionat toate părţile sociale către această companie, după cum urmează: Dan Gheorghe Ciobică (unul dintre fondatorii societăţii Romconstruct Top) şi-a cesionat către Butan Gas toate părţile sociale, reprezentând 16% din capitalul social, Adrian Bizineche - 2%, Marius Puşcaşi - 2%, iar asociatul persoană juridică SC Templum Plus SRL - 25%. Despre Marius Puşcaşi spuneam că este un nume cu rezonanţă pe plan local, fiind un apropiat al primarului Constanţei, Radu Mazăre, dar şi al şefului Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu. De asemenea, Puşcaşi este inculpat în dosarul retrocedărilor alături de cei doi şefi ai autorităţilor publice locale.

Templum-ul soţiei lui Ionescu în parcurile din Crucea şi Vulturu

Dar să revenim la asociatul persoană juridică Templum Plus - pion important pe piaţa constănţeană a eolienelor. Acesta a renunţat, cum spuneam, la parcul eolian de la Tortoman - Siliştea, însă deţine în continuare câte un sfert din alte cinci afaceri similare din judeţ. Să le luăm pe rând. Templum Plus deţine 25% din SC Eco Power Wind SRL, afacere despre care tot jurnaliştii „Săptămânii Financiare" relatau că va primi 34,9 milioane de lei din fonduri europene şi 4,7 milioane de lei de la bugetul de stat, sume nerambursabile. Afacerea din care Templum Plus deţine un sfert este controlată de către suceveanca Ana Mihaela Aldea, originară din Cornu Luncii - proprietară pe 60% din părţile sociale. Alături de aceasta mai deţin părţi sociale: Virgil Vasile Brudaru (2%), Gheorghe Dan Ciobică (7%) - unul dintre fondatorii Romconstruct Top, Emil Lemonie (2%), şi Radu Munteanu, Cătălin Mrejeru, Emil Robert Pavel, Lelioara Valeria Gherman, fiecare cu câte 1%.

Templum Plus deţine şi 25% din părţile sociale ale SC Wind Park Invest, alături de Maria Muntmark, şi ea suceveancă, tot din Cornu Luncii - asociat majoritar cu 60% şi de acelaşi Gheorghe Dan Ciobică (15%).

O a treia firmă în care Templum Plus deţine 25% este şi Vulturu Power Park, care va dezvolta un parc eolian pe teritoriul comunei Vulturu. În această firmă, asociaţi persoane fizice sunt Maria Muntmark cu 70%, alături de cetăţeanul suedez Emanuel Muntmark cu 5%.

Templum Plus deţine câte 25% părţi sociale şi din Crucea Wind Farm şi Crucea Power Park, care au aceeaşi structură de asociaţi. Mai exact, Templum Plus deţine un sfert din ambele firme în parteneriat cu Maria Muntmark, cu câte 70% din ambele firme, şi Emanuel Muntmarl cu câte 5% din fiecare.

Afacerile soţului la Constanţa

De precizat că Templum Plus o are ca unic asociat cu 100% din beneficii şi pierderi pe Alina Gabriela Ionescu, nimeni alta decât soţia lui Gheorghe Valentin Ionescu - inculpat alături de Puşcaşi în dosarul retrocedărilor. Soţul, Valentin Ionescu, este cunoscut şi datorită colaborărilor fructuoase cu autorităţile locale şi judeţene din Constanţa. De pildă, el este deţinătorul SC Sisteme Internaţionale de Afaceri SA - firmă care a concesionat pe 25 de ani Portul Tomis, de la Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime SA Constanţa, condusă pe atunci, în 2005, de Gheorghe Moldoveanu. Dar Sisteme Internaţionale de Afaceri a lui Ionescu este şi asociată în SC Autorenco SA, cu care Regia Autonomă Judeţeană de Drumuri şi Poduri din subordinea CJC a încheiat contract pentru reînnoirea parcului de maşini. Mai exact, Autorenco a furnizat regiei utilaje şi autoutilitare în valoare de 146 miliarde de lei vechi.

Administrator în toate cinci

Revenind la soţia lui Ionescu, de menţionat că Alina Gabriela Ionescu este administrator în fiecare dintre cele cinci firme deţinute de Templum Plus, alături de Emanuel Muntmark - în cazul Crucea Power Park, Crucea Wind Farm şi Vulturu Power Park, alături de Maria Muntmark în Wind Park Invest şi alături de Virgil Vasile Brudaru, în Eco Power Wind.
Precizăm că am încercat să o contactăm telefonic pe Alina Gabriela Ionescu la numărul de telefon din baza de date oficiale a Registrului Comerţului, pentru detalii suplimentare, însă nimeni nu a răspuns la telefon.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ion 23 Jul, 2010 11:02 Da astia chiar nu se mai opresc?! O sa aflam in curand ca si painea pe care o cumparam vine tot de la clanul Mazare?!!!! Noroc ca in Constanta mai exista un ziar care mai scrie cate ceva, mai aflam si noi... sa nu murim prosti...