„Sper să mă ajute cu bani Consiliul Judeţean” Cum va arată grădiniţa de la Topraisar (galerie foto)
„Sper să mă ajute cu bani Consiliul Judeţean”: Cum va arată grădiniţa de la Topraisar (galerie foto)
04 Apr, 2013 00:00
ZIUA de Constanta
4599
Marime text
În vară, prichindeii de la Topraisar vor învăţa într-un spaţiu modern şi aceasta pentru că lucrările la grădiniţă se vor încheia în curând.
Cu implicarea primarului Stelian Gheorghe, amenajarea grădiniţei din Topraisar ar putea fi gata în această vară.
Prichindeii vor avea o unitate preşcolară modernă, prevăzută cu şase săli de clasă, o cameră de joacă, un cabinet medical, vestiare, grupuri sanitare şi o camera de izolare pentru copiii cărora li se depistează semne de boală la controlul medical efectuat dimineaţa, la sosire.
La acest moment, sălile de clasă şi celelalte încăperi sunt aproape finalizate, iar cât de curând va fi definitivată şi împrejmuirea grădiniţei. Unitatea preşcolară beneficiază de încăperi spaţioase şi luminoase, fiind prevăzută cu geamuri înalte. Grădiniţa va fi una desprinsă din poveşti. O surpriză pentru copii nu va fi doar modul în care se va realiza interiorul unităţii preşcolare, ci şi maniera în care s-a gândit amenajarea exterioară. Primarul comunei Topraisar a cerut constructorului ca stâlpii gardului să fie în formă de creioane colorate.
Povestea privind construcţia grădiniţei nu este una tocmai fericită. Amenajarea acesteia a început în anul 2008, însă până de curând s-a aflat în fază de construcţie la roşu, întrucât Guvernul nu a mai alocat fonduri pentru continuarea investiţiei. Pentru a nu se deteriora construcţia începută de Ministerul Educaţiei, primarul a decis anul acesta ca până la alocarea de noi fonduri guvernamentale Primăria Topraisar să fie cea care va suporta costurile construcţiei unităţii preşcolare. Ca atare, de curând au fost reluate lucrările la grădiniţă cu bani de la bugetul local al comunei, iar constructorul este optimist, dând termen de finalizare a lucrărilor în vara acestui an.
Primăria nu poate asigura cofinanţarea pentru drumul de exploatare
Primarul de la Topraisar, Stelian Gheorghe, îşi doreşte pentru anul acesta să deruleze alte două obiective importante privind construirea unui drum de exploatare agricolă şi finalizarea lucrărilor la reţeaua de apă din satul Potârnichea.
Şeful autorităţii locale a precizat că în curând va începe licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie a lucrărilor la drumul de exploatare agricolă. Fondurile necesare pentru realizarea drumului, în valoare de 1,5 milioane de euro, vin prin Măsura 125 - Îmbunătăţirea şi dezvoltarea infrastructurii legate de dezvoltarea şi adaptarea agriculturii şi silviculturii, din cadrul Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, a precizat primarul Stelian Gheorghe. Drumul se va întinde pe o suprafaţă de 11 kilometri şi va ocoli localitatea, fiind destinat traficului utilajelor agricole. Potrivit şefului autorităţii locale, lucrările de amenajare ar trebui să înceapă în vară, iar în maxim un an de zile să fie finalizate.
Primarul speră că va primi sprijin financiar de la Consiliul Judeţean Constanţa pentru asigurarea cofinanţării proiectului. „O problemă o constituie cofinanţarea, întrucât nu dispunem de bani la bugetul local. Ar fi vorba de 300.000 de euro. Sper să mă ajute cu bani Consiliul Judeţean Constanţa, aşa cum m-a mai ajutat”, a precizat Gheorghe Stelian.
Se aşteaptă fonduri pentru finalizarea reţelei de apă
În ceea ce priveşte proiectul privind reţeaua de alimentare cu apă din satul Potârnichea, demarat în anul 2008 pe Hotărârea de Guvern 577, lucrările au fost realizate în proporţie de 60%, susţine primarul comunei Topraisar. „Sper să continuăm lucrările la Potârnichea. Guvernul a promis că o să termine lucrările începute pe Hotărârea de Guvern 577”, a afirmat primarul Gheorghe Stelian.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii