Tariceanu a lasat „mostenire"
Tariceanu a lasat „mostenire"
30 Jan, 2009 03:15
ZIUA de Constanta
1029
Marime text
Sumele defalcate
din taxa pe valoarea adăugată pentru echilibrarea bugetelor locale au fost
suplimentate de Guvern, printr-o hotărâre adoptată în ultima şedinţă din
mandat, cu 46,2 milioane lei pentru 81 de primării. Fondurile au fost alocate,
în majoritate, administraţiilor conduse de primari PNL. Banii au fost
distribuiţi din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului, pentru acoperirea
unor cheltuieli curente şi de capital. Raportat la cursul valutar anunţat de
Banca Naţională a României, după şedinţa de executiv din ultimul mandat al
guvernului Tăriceanu, suma totală de 46,2 milioane lei reprezenta echivalentul
a 11,6 milioane euro. Din fondurile totale alocate de Guvern în ultima şedinţă,
5,3 milioane lei au fost distribuiţi către şapte primării conduse de PSD, trei
milioane lei pentru şase administraţii UDMR şi 1,6 milioane lei pentru primarii
PD-L, restul banilor fiind transferaţi către primăriile PNL. Hotărâri similare,
pentru sume totale cuprinse între 173,5 milioane lei şi 1,3 miliarde lei, au
mai fost aprobate de Executiv în lunile septembrie şi noiembrie, diferenţa ca
beneficiari între primăriile PNL şi cele ale PSD, PD-L şi UDMR fiind atunci mai
mică.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii