Terenuri de joacă pentru copiii din Pantelimon
Terenuri de joacă pentru copiii din PantelimonPrimarul comunei, Vasile Neicu, ne-a declarat că un astfel de spaţiu de joacă a fost construit deja în Pantelimonul de Jos, urmând ca un teren similar să fie realizat şi în Pantelimonul de Sus. „Am făcut un miniteren cu elemente de joacă pentru copii la Pantelimonul de Jos şi vom realiza unul şi în Pantelimonul de Sus", a afirmat edilul, adăugând că terenurile de joacă sunt împrejmuite, elementele de joacă fiind amplasate pe iarbă.
O prioritate a autorităţii locale din comuna Pantelimon este şi reabilitarea reţelei de alimentare cu apă. „Schimbăm conducta între Pantelimonul de Jos şi Pantelimonul de Sus pe o porţiune de trei din cei şase kilometri, cât măsoară reţeaua dintre cele două sate. Pe unele segmente, reţeaua este din conductă metalică şi o schimbăm cu ţeavă din PVC care rezistă la presiuni foarte mari. De asemenea, schimbăm conducta şi în interiorul localităţii Pantelimon, care măsoară 5.795 de metri liniari, deci reabilităm un total de 8.795 de metri liniari de conductă", ne-a declarat primarul Vasile Neicu.
Costuri minime pentru reabilitarea reţelei de apă
Edilul a precizat că lucrarea se va realiza cu beneficiarii de ajutor minim garantat în baza Legii 416/2001, astfel încât costurile sunt cu mult reduse decât dacă ar fi scos lucrarea la licitaţie. „Am aprobat prin Consiliul Local aducerea unui specialist care să ne ajute doar la îmbinarea conductelor, pentru că sunt şase subtraversări, cinci pe sub drum judeţean şi una pe sub drum comunal. Am dat cam 1,5 miliarde de lei vechi pe materiale, manopera este cam de 750 de milioane de lei vechi şi am mai cheltuit pe motorina pentru buldoexcavator. O să mai fie nevoie de câte ceva, cum ar fi hidranţii, pe care o să-i amplasăm pe străzi pentru stingerea incendiilor", a afirmat edilul.
În comuna condusă de primarul Vasile Neicu s-au finalizat şi investiţiile prin Programul Casa Verde. Au fost înlocuite sistemele clasice de încălzire la Şcolile din Runcu, Nistoreşti, Pantelimonul de Jos, la primărie, la şcoala veche şi la grădiniţa din Pantelimonul de Sus. „Pe 24 mai va avea loc recepţia", ne-a declarat primarul Vasile Neicu.
De precizat că în comuna Pantelimon se reabilitează şi Căminul Cultural din satul Nistoreşti, urmând să intre în renovare şi dispensarul uman din Pantelimonul de Sus, ambele investiţii fiind sprijinite de Consiliul Judeţean Constanţa.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp