
În teritoriu sunt primari care nu sunt mulţumiţi de maniera în care a fost îndepărtat din funcţie fostul prefect Eugen Bola. Primarul comunei Comana, Ion Adam, susţine că motivul în baza căruia a fost îndepărtat fostul reprezentant al Guvernului în teritoriu din funcţie a fost de fapt „un pretext”. „De ce l-au dat pe domnul prefect afară? Din cauza unui microbuz condus de un nebun care a trecut de bariera poliţiei. A fost singura dată când s-a gestionat bine situaţia. Nu spun asta pentru că fostul prefect este de la mine, de la PNL. Cel puţin drumul naţional pe care circulăm noi, la cât viscol a fost, nu a fost închis nici măcar câteva ore”, a declarat primarul Ion Adam.

Vicepremierul Liviu Dragnea a venit la Constanţa la sfârşitul lunii ianuarie printre altele pentru a arăta că prefectul Eugen Bola „a acţionat corect în proporţie de doar 90%” în gestionarea situaţiei din judeţ în timpul codului roşu de viscol şi ninsori. În acest context, Eugen Bola s-a văzut nevoit să-şi accepte „eroarea” de 10% şi şi-a depus demisia. Anterior deplasării efectuate de vicepremier în Constanţa, premierul Victor Ponta s-a arătat la rândul lui nemulţumit de modul în care prefectul Constanţei, Eugen Bola, a gestionat situaţia în judeţ în timpul codului roşu de ninsori şi viscol.