Astăzi, scriitorul Alexandru Mihalcea aniversează 84 de ani. Amintiri dintr-un trecut marcat de chinuri

Născut la 13 august 1936, în Bucureşti, Alexandru Mihalcea, fost corespondent al ziarului „România liberă” la Constanţa, a fost, în timpul regimului comunist, deţinut politic. Condamnat pentru „uneltire împotriva ordinii sociale”, Mihalcea a trecut, timp de patru ani, prin mai multe închisori, printre care se numără Jilava şi Gherla.
În urmă cu șapte ani, cu ocazia unui interviu online oferit cotidianului ZIUA de Constanța, întrebat în care dintre închisorile prin care a trecut i-a fost cel mai greu și unde a fost forţat să îndure cel mai cutremurător tratament iată ce mărturisea:

„Mi-a fost foarte greu pretutindeni. Pot spune unde mi-a fost mai uşor. Mi-a fost mai uşor când am lucrat ca fierar betonist în brigada de întreţinere la Gherla şi în fabrica de mobilă, tot la Gherla, într-o echipă cu alt student şi cu un prinţ autentic, cu multă puşcărie, trecut de 40 de ani. Profitând de faptul că era atâta praf în atelierul de şlaif şi caraliul nu se aventura acolo, noi făceam şi norma prinţului, iar prinţul ne răsplătea vorindu-ne franţuzeşte (în puşcărie am învăţat franceza, pe care o vorbeam bine la ieşire şi care m-a ajutat enorm să devin ulterior profesor de franceză).
Cel mai greu mi-a fost la digul de la Salcia, unde ni se dădeau două gamele de ciorbă de murături şi o bucată de pâine de 200 de grame, plus o cană de fiertură de orz-”cafea” în 24 de ore, fiind obligaţi să săpăm şi să cărăm câte 3,200 mc de persoană la construcţia digului. A fost un infern. Eram în haine de vară, nu aveam altele, le reîmbrăcam ude, a fost ceva îngrozitor. Plus bătaia.
Dar dacă am o amintire cu adevărat îngrozitoare este lucrul la orezărie, în lagărul de la Luciu Giurgeni-Bac, unde intram numai în chiloţi, în apă până mai sus de genunchi, rece fiindcă burniţa de sus, bătea un vând tăios de Bărăgan, eram subalimentaţi şi, în plus, ni se înegreau picioarele de lipitori. Cel mai mare lux era să ai un săculeţ cu sare, numai noi ştiam cum o procuram, pe care s-o punem pe lipitori înainte de se umfla de sângele nostru, şi aşa apă chioară.
Îmi aduc aminte că într-o dimineaţă eram înnebunit de groază la gândul că intru iar cu picioarele în nămol. Am ezitat câteva momente şi m-am pomenit cu un băţ pe spinare, tras de caraliu cu atâta sete încât am sărit ca un campion câţiva metri prin aer.
Un alt supliciu a fost prăşitul la porumb sau la floarea soarelui, în rânduri de câte un kilometru lungime, sub soarele Bărăganului, fără apă. Mie nu mi s-a întâmplat, dar am văzut oameni care au fost puşi să smulgă cu dinţii buruienile pe care nu le tăiaseră. Unul dintre ei este, cred, Ion Radu, prietenul meu care lucrase ani de zile la mină şi fusese amestecat în evadarea din Mina de la Cavnic”.

 
Tot în urmă cu șapte ani, 29decembrie.blogspot.com publica „povestea unui fost corespondent al României libere la Constanţa”.
 

Al. Mihalcea absolvă Liceul „Ion Neculce” din capitală, iar la 17 ani se înscrie în cadrul Facultăţii de Ziaristică a Universităţii „ Dr. C.I. Parhon”. În anul al II-lea renunţă la facultate din cauza influenţelor comuniste pe care le regăsea în cursurile profesorului Leonte Tisminitchi, cunoscut şi sub numele de  Leon Tismăneanu. Diferenţa dintre prelegerile profesorului şi realitate, precum şi orientarea ideologică a orelor cu privire la viaţa de partid şi viaţa personală a liderului sovietic Stalin, au condus la schimbarea carierei profesionale a tânărului scriitor. Timp de doi ani urmează regimul Şcolii Militare de Ofiţeri de Infanterie „ Nicolae Bălcescu”, după care revine pe băncile ziaristicii, devenită între timp secţie a Facultăţii de Filozofie. În timpul facultăţii este racolat de secţia Securităţii, oferindu-i-se misiunea de a raporta activitatea colegilor săi . În următoarele 48 de ore, Al. Mihalcea comite eroarea fundamentală de a cere dreptul de a părăsi şcoala, din motive lesne de înţeles. Intenţia sa a fost considerată un act al desconspirării, astfel că în anul 1959, acţiunile sale sunt analizate critic în timpul şedinţelor de partid ale facultăţii. Din cauza sărăciei cantinei studenţeşti, tinerii propun programe de reformare, moment în care au loc primele arestări. La 25 martie este arestat, fiind acuzat că a uneltit împotriva regimului şi că a fost simpatizant al revoluţiei din Ungaria. În următoarele trei luni este anchetat conform metodelor clasice ale Securităţii : tortură, demoralizare, izolare. A fost închis la Jilava în secţia secretă, unde se aflau doar cei care nu erau împuşcaţi în urma reeducării, alături de încă şase colegi şi prieteni. Distrugerea psihologică a anchetatului a constat în bătăi şi batjocură din simplul motiv că nu a dorit să îşi trădeze colegii. Erau închişi într-o cameră de 70 de metri aproximativ 300 de persoane, unde doar bătrânii aveau voie să stea lângă uşa din grilaj metalic pentru a lua o gură curată de aer.
 
 „ Am vărsat sânge din cauza bătăii la plămâni, iar un efect a fost acela a pierderii memoriei vizuale. Pe tot parcursul celor trei luni de zile s-a urmărit nimicirea personalităţii prin procedee diferite de zdrobire, cu întoarceri de 180 de grade a reperelor pe care se bazează un mininum de respect de sine, depersonalizarea şi împingerea către autodemascare. Ajungi să te rogi la picioarele lor să fii lăsat în pace.”
  
Aflat în lagărul din Balta Brăilei, îmbolnăvirea forţată de febră tifoică reprezenta unica şansă de evitare a epuizării fizice şi pauză de la construcţia unui dig. De asemenea, inflamarea intenţionată a unor vene constituia o metodă secundă de ocolire a muncii chinuitoare. Timpul petrecut în lagăr alături de importanţi oameni de cultură, i-a valorizat cunoştinţele de limbă franceză.
 
În 1963 Alexandru Mihalcea este eliberat din penitenciarul Gherla, la vârsta de 27 de ani. Urmează cursurile Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Bucureşti, secţia „ Limba şi Literatura Franceză”.. După absolvire devine profesor la Colegiul Naţional „ Mihai Eminescu” şi la Colegiul Naţional „ Mircea cel Bătrân” pentru a împărtăşi tinerilor elevi experienţa întâlnirii marilor scriitori francezi precum Baudelaire, Mallarme, Rimbaud .
 
În 1969 are loc un recurs, în urma căruia inculpatul Al. Mihalcea este găsit nevinovat de actele pentru care fusese condamnat cu mai bine de zece ani în urmă şi achitat de către Tribunalul  Suprem al Republicii Socialiste Române pentru lipsa infracţiunii. Încurajat la început de sentimentul nedreptăţii făcute, cere despăgubire, însă este ameninţat şi renunţă.
  
Întreaga sa viaţă este descrisă în cărţile „Jurnal de ocna” (1994), „Uranus – Gherla, via Salcia” (2004), „Salcia,un lagăr al morţii” (2009), precum şi în articolele publicate, în special, în „Memoria: revista gândirii arestate”.
 

Citește și:

Interviu online cu Alexandru Mihalcea, fost deţinut politic Tema este - Torţionarul comunist - expresia dezumanizării în timpul regimului totalitar