#citeşteDobrogea Castelu - Chiostel, o localitate aflată în drumul călătorilor străini

Aşezarea se află la circa 5 km est de Medgidia, fiind atestată încă din perioada stăpânirii otomane. Călătorul francez  Alexis de Valon, ce străbătea Dobrogea la 1843, în drumul de la Constantinopol către Occident, ajunge într-un sat format din câteva căsuţe, numit „Keustelli” (Chiostel), având în faţă „o vale îngustă cu mlaştini şi păpuriş, fiind tot cea mai rămas din vestitul canal al lui Traian”.
 
Călătoria a fost destul de anevoioasă, utilizând carul cu boi, pentru bagajele pe care le avea. Aici exista un adăpost din scânduri vopsite în verde, ridicat de Compania Dunăreană pentru odihna călătorilor. Pe bălţile din jur, mii de păsări treziseră instinctul de vânător al călătorului francez. Puşca veche şi ruginită i-a fost oferită de administratorul evreu. La 1850, satul era locuit de tătari şi se numea Borlak, sau Barlac. Denumirea Chiostel se traduce prin cuvântul împiedicat.
    
Primăria Castelu a luat fiinţă în anii 1879-1880, după revenirea Dobrogei în cadrul statului român, iar primii aleşi în Consiliul Comunal au fost Velila Ali, Abil Achim, Ibraim Calil, Alexe Ion, Mustafa Hagi Omer, iar numiţi Dimitrie Iani şi Ebseid Ciora. Primarul localităţii era Abil Achim. 
 
La această dată locuiau în sat 190 de familii de tătari indigeni, din care au emigrat 138 de familii şi au mai rămas 52 de familii. Se constată acelaşi exod al populaţiei tătăreşti musulmane către Turcia, în condiţiile neadaptării la noua formă de organizare sub administraţie românească.
  
În anul 1882, primarul comunei Alakapâ (Poarta Albă), de care depindea satul Chiostel, era Hagi Selim Demir. Vatra satului cu islazul era de 77,2 ha, pământul pentru plantaţie - 64 ha, pământul pentru şcoală destinat culturii - 10 ha, pământul destinat celor 41 de locuitori - 579,3440 ha, drumurile comunale şi cele învecinate - 7,74 ha, pământ neproductiv - 4,739 ha, iar vatra satului şi islazul de la stat, era de 6 ha. Şcoala şi geamia aveau 4000 m², iar locuitorii primeau câte 2.000 de metri pentru casă şi grădină, în timp ce uliţele şi cimitirul ocupau 12,8 ha.
    
Între anii 1884-1885, existau mari proprietari funciari precum Hagi Calit, Aziju Hasan, Abdulveli Suliman, Seid Memet Dede, Gemil Curpedin, Curt Mole Ali, Ali Said şi Said Mahmut. În total erau 135 de proprietari, ce deţineau 605, 4226 ha, majoritatea fiind musulmani şi având câte 10 hectare. Cea mai mare suprafaţă deţinută de un proprietar era de 38 de hectare.
 
Între anii 1888-1889, au fost realizate actele de parcelare de către inginerul şef Cezar D. Orăşeanu. Au fost cumpărate 1.104,81 ha, de 39 de proprietari, toţi români, majoritatea deţinând proprietăţi ce aveau în medie de 20 de hectare. Se constată că proprietatea medie de 20 de ha era cea mai des întâlnită în localitate. Existau 135 de proprietari, ce deţineau împreună 344,1862 hectare. În anul 1904, trăiau în localitate 325 români, un grec, 177 tătari şi un german, populaţia totală fiind de 503 suflete. Localitatea avea o şcoală clădită în anul 1897 şi un învăţător care răspundea de educaţia a 53 de elevi.
 
Mari proprietari funciari erau la 1916, Nicolae Mastero cu 140 ha, Stan Vidrighin cu 150 ha, Gheorghe Golea cu 135 ha, pe care îl găsim cu proprietăţi însemnate şi la Cuza Vodă şi Mihai Valaori cu 237 ha.
    
Construcţia bisericii datează din anul 1907, iar populaţia în anul 1918 era de 546  locuitori: un german, 3 bulgari, 267 turci, 274 români, unul fiind înregistrat la alte naţii. Locuitorii musulmani aveau o geamie, unde un hoge oficia slujba religioasă. Putem conchide prin a spune că localitatea Castelu s-a aflat în drumul călătorilor străini, care tranzitau Dobrogea, populaţia majoritară devenind după 1918, cea românească, urmată de cea de origine turcă.               
 
Surse bibliografice:
 
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa, dosar nr. 29/1884-1885
S.J.A.N.C., fond Inspectoratul Cadastral Constanţa,dosar nr. 29/1882-1889
Constantin I. Karadja, Călătoria unui frances prin Dobrogea pe la 1843 , în Revista Istorică, anul XIV, nr.10-12, 1928
M.Vlădescu - Olt, Constituţia Dobrogei, Tipografia Doru P. Cucu, Bucureşti, 1908
N.T.Negulescu, Judeţul Constanţa în anii 1916 şi 1922/1923, Tipografia Victoria, Constanţa, 1924
M.D.Ionescu Dobrogeanu, Dobrogea în pragul veacului XX, Bucureşti, 1904
Constantin Brătescu, Două statistici etnografice germane în Dobrogea, în Arhiva Dobrogei, II, 1919
Adrian Ilie, Comunităţile turcă şi tătară din Medgidia, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2015
Idem, Valea Kara-su în perioada secolelor XIV-XIX. Monografie istorică, Editura Succeed Publishing, Medgidia, 2008    
 „Cuvântul”, III, nr. 17, din 18 septembrie 1908
„Farul Constanţei”, I, nr. 16 din 24 august 1880
 
Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
  
Citeşte şi: 

#citeşteDobrogea Cuza Vodă - Docuzol, localitatea aflată la întretăierea drumurilor