#citeșteDobrogea Colonelul Anton Barbieri, un comandant italian pentru flota statului român

 

Un destoinic marinar, originar din Italia, a ajuns prin Marea Neagră, după un naufragiu, la Galați, unde a intrat cu gradul de soldat, prin anul 1845,  în Corpul Șaluparilor, înființat de caimacamul Nicolae Vogoride, o personalitate controversată, filo-otomană, care a falsificat alegerile din 1857, atrăgându-și oprobiul tuturor.


Revenind la marinarul Anton Barbieri, acesta a urcat în ierarhia militară, de la sergent în 1846, la sublocotent în 1863, maior în 1869, locotenent – colonel iar mai apoi a urcat la gradul de colonel.
A comandat echipajele șalupelor canoniere ale Moldovei și a comandat goeleta Natalia.

A luat parte activ la Războiul Crimeei ( 1853-1856), fiind încorporat în armata țaristă. A luat parte la bătălia navală de la Sinope din 1853, în urma căreia flota otomană a fost distrusă. Finalul războiului și înfrângerea Rusiei l-a găsit într-o postură incomdă, drept pentru care s-a înrolat din nou în Flotila Moldovei, începând cu 1857, devenind comandant al comandamentului de la Ismail, după alți trei ani, în condițiile în care sudul Basarabiei fusese retrocedat Moldovei de Rusia, alături de alte două județe, Cahul și Bolgrad.

Din anul 1863 a comandat nava România, primul bastiment al Principatelor Unite, lansat în 1864 la Giurgiu, cu mare entuziasm. Această navă a deservit familia domnitoare a României în această perioadă.

Din 1867, odată cu urcarea pe tron a lui Carol I, a fost numit Comandantul Flotilei, al cărei comandament a fost mutat de la Brăila la Galați. Sub conducerea sa a luat ființă Școala Flotilei care pregătea ofițeri și subofițeri de marină și au fost introduse noi uniforme.

După șapte ani de activitate a fost trecut în rezervă în 1874, hotărându-se să trăiască în Galați, unde a ocupat funcția de comandant al Gărzii civile.

A fost un comandant destoinic, pasionat de mare și de Dunăre, înzestrat cu pricepere și fler în a rezolva anumite probleme cu care se confrunta marina în primii ani existențiali. La început de secol, în 1900 se stingea din viață, lăsând în urma sa o carieră exemplară desfășurată în slujba Marinei Române.
 


 
Bibliografie selectivă:
Anuarul Armatei Române, 1871
Marea Noastră, 2-3, 1938
România maritimă și fluvială, 11, 1932
Monitorul oastei, 1, 1874
România maritimă și fluvială, 11, 1932
Marian Moșneagu, Șefii Statului Major al Forțelor Navale, Editura Centrului Tehnic- Editorial al Armatei, București, 2016
 
Despre Adrian Ilie
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Norme de serviciu existente în cadrul comunei urbane Constanța în anul 1941