#citeșteDobrogea Generalul Emanoil Boteanu, un prim comandant al Marinei Române

 
A fost un ofițer român cu pregătire în țară și în străinătate, trimis militar al statului român pentru a asista la confruntarea secesionistă dintre Nord și Sud, în războiul din SUA, putând cunoaște modul de organizare în timpul unui conflict armat, al fortificațiilor relizate și modul în care erau recrutați combatanții. A ocupat funcția de comandant al Flotilei, ocupându-se îndeaproape de organizarea forțelor navale ale României.


Emanoil Boteanu s-a născut în anul 1836 și a fost fiul lui Emanoil C. Boteanu și a Zoei Boteanu (născută Panaitescu). A îmbrățișat cariera armelor, urmând cursurile Școlii Militare din București, iar mai apoi pe cele ale Școlii militare din Franța.

 Ca o recunoaștere a rezultatelor obținute, la absolvire (1856), când a fost avansat la gradul de sublocotenent, a primit din partea domnitorului Țării Românești, Barbu Știrbei, un ceas din aur. Continuându-și apoi studiile în Franța, a fost avansat la gradul de locotenent (1859) și apoi la cel de căpitan (1862). În anul 1863 este repartizat la Regimentul 7 Infanterie, de unde a fost transferat la începutul anului următor (1864), ca ofițer în Corpul de Stat Major, organizat prin Decretul din 12 noiembrie 1863.

În calitate de ofițer de Stat Major, în anul 1864, Emanoil Boteanu a fost trimis de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866), ca observator pe frontul american al Războiului de Secesiune (1861-1865). Repartizat pe lângă Armata de pe Potomac, condusă de generalul George G. Meade, căpitanul Emanoil Boteanu a cunoscut îndeaproape armata nordistă, participând în anul 1865 la bătălia de la Fortul Stadman. Căpitanul Emanoil Boteanu a trimis de pe frontul american o serie de reportaje care au fost publicate în revistele cu specific militar din țară, "România militară" și "Monitorul Oastei".



Într-un articol intitulat „Despre un sistem militar la noi“, Emanoil Boteanu prezintă necesitatea constituirii armatei permanente și a rezervelor sale, subliniind "avantajele unei armate permanente într-o țară ca a noastră unde poporul organizat numai în miliție, cu toată bravura caracteristică a gintei noastre și aptitudinea sa militară, n-ar putea prezenta destulă consistență …fără a fi susținut de o armată permanentă care, prin disciplină, instrucția și perfecta ei organizare să poată cuprinde în rândurile sale miliția cu care să combată împreună“.

În septembrie 1865, revine în România, unde este înaintat la gradul de maior. Pentru o scurtă perioadă (17 martie - 30 aprilie 1867), maiorul Emanoil Boteanu va îndeplini funcția de comandant al Flotilei Române. La sfârșitul lunii aprilie a aceluiași an, este transferat din cadrul Flotilei în Corpul de Stat Major, fiind șef de stat major al Diviziei a II-a Teritoriale, începând cu 1 mai 1867.
 
Din decembrie 1868 a îndeplinit funcția de director în Ministerul de Război, iar după un an era trecut în Corpul de stat major, făcând parte din Divizia a II-a Teritorială Infanterie. În 1973 a fost transferat la Regimentul 4 Dorobanți, iar din 1876 a fost numit comandant al Regimentului 1 Infanterie, dar la mobilizarea armatei, la 6 aprilie 1877, a preluat comanda regimentului 6 Dorobanți.

Anul 1877 l-a găsit la comanda Regimentului 6 Dorobanți, al cărui comandant onorific era regele Serbiei, Milan Obrenovici. În perioada Războiului de Independență (1877–1878), Emanoil Boteanu a îndeplinit funcțiile de Șef de Stat Major al Corpului de Observație de la Calafat, apoi pe cea de Șef de Stat Major al Diviziei a 4-a ,comandată de generalul Dimitrie Racoviță, la Plevna. În același an a fost înaintat la gradul de general de brigadă, în rezervă.

A murit la 17 februarie 1897, la vârsta de 61 ani, și a fost îngropat în cavoul familiei din Cimitirul Șerban Vodă (Bellu) din București.
 
Pentru meritele obținute de–a lungul carierei sale militare, i-au fost acordate mai multe decorații:

 
Putem conchide prin a spune că acest militar a avut o carieră complexă, una din funcțiile deținute, chiar pentru o perioadă scurtă de timp, de comandant al Flotilei, a marcat atât activitatea instituției cât și evoluția sa în carieră.

Bibliografie selectivă:
AMR, fond Ministerul de război, Direcția personal, Registrul matricol al ofițerilor pe anul 1872, vol.I
Monitorul oastei, 9 din 20 martie 1867
Idem, 15 din 1 mai 1867
Anuarul oficial al Armatei Române, 1884
Marian Moșneagu, Șefii Statului Major al Forțelor Navale, Editura C.T.E.A., București, 2016
 
Despre Adrian Ilie

Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Contraamiralul Nicolae Dumitrescu-Maican, la comanda flotilei în timpul războiului de independență