Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:30 22 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#citeșteDobrogea Procesiunea din Mecca Dobrogei - „Turcii, românii, bulgarii, armenii vin să doarmă o noapte lângă mormântul sfântului” (galerie foto)

ro

20 Jan, 2020 00:00 4722 Marime text

În anul 1937, în revista „Realitatea Ilustrată”, anul XI, nr. 541, din 2 iunie, era publicat un amplu reportaj intitulat „Teke - Mecca Dobrogei”, semnat de Ştefan Roll, care, însoţit de imagini, ne aduce în faţa ochilor o altfel de Dobroge, a sărbătorii şi a bucuriei, ce aduna laolaltă mulţimea interbelică de credincioşi români, bulgari, turci, armeni - un „mozaic uman de iarmaroc oriental”, cum veţi descoperi în continuare.



 


„Două zile pe an mirifica Vale a Batovei (între anii 1913-1940 a făcut parte din plasa Balcic a judeţului Caliacra, România – n.r.) se populează de procesiunea întregului Cadrilater, de caravana nesfârşită de căruţe cu caii ce bat panglica încolăcită şi alvă a şoselii care se desfăşoară astfel, din platoul dobrogean până jos în sânul paradisiac al văiei.


Două zile natura înfiorată numai de filtrul de argint al păsărilor este zgâlţâită de zgomotul brutal al larmei şi muzicei de bâlci. E hramul Sfântului Atanas. E ziua lui Ak Iazalâ Sultan. E plină lună Mai. Ruina monumentului de care vom vorbi mai jos, şi mausoleul, izolate la marginea satului Teke, se surpapolează, devin un furnicar de pioşi, veniţi să aducă ofrande şi să se roage sfântului. Și turcii şi bulgarii. Fiecare şi-l dispută, paşnic, pentru ei. Și Sfântul ştie să-i ajute pe toţi, fiindcă nimeni nu pleacă cu impresia că n-a fost ascultat de sarcofagul de piatră.

 

DESCARCĂ GRATUIT REVISTA ÎN FORMAT PDF!

 

Ritualurile se produc simultan într-o ambianţă de armonie şi numai reculegere. Nimeni n-a venit încă cu o diversiune care să stârnească pe unii împotriva celorlalţi, pe oamenii aceştia simpli şi buni, legaţi încă de tradiţia hieraticelor pelerinagii. O dată pe an în luna Mai, de ziua Sfântului Atanas, din toate colţurile Cadrilaterului, de la Cavarna, Şabla, Silistra şi veniţi chiar cu paşaport din Bulgaria, turcii, românii, bulgarii, armenii vin să doarmă o noapte lângă mormântul sfântului, să petreacă o zi de chiolhan, să aducă ofrandă şi să îndeplinească regulile stabilite, să invoce gratitudinea oaselor sfinte. După asta se vor întoarce în satele îndepărtate de unde au venit, se vor aciuia iar la treburile lor, de după dealurile întortochiate, în râpele roşcovane, dealungul fermecător al văii - împăcaţi şi fericiţi că şi-au făcut datoria.


Poate să pară curios, dar aşa e! În plinul nostru modernism, într'o vreme când avionul elegant englezesc al cursei Bucureşti - Balcic se întretaie cu sborul nu mai puţin elegant al pescăruşului şi cormoranului, un norod de drept-credincioşi se duce să se prosterneze simplu şi să invoace forţele oculte ale lui Ak lazalâ Sultan. Fiecare din ei crede cucernic în seculara legendă despre minunile sfântului.
 

Cine a fost Ak-Iazalâ Sultan

După bulgari un călugăr care tămăduia boli şi beteşuguri, care implora mila lui Dumnezeu când era secetă sau molimi, care se făcuse vestit în toată peninsula balcanică şi care mai era şi foarte bogat. Turmele lui nesfârşite, pământurile lui roditoare, livezile doldora de fructe, erau ale tuturora. Nimic nu-şi oprea venerabilul nabab pentru plăcerile şi înfruptările lui. Contigentele de miei erau împărţite celor ce nu aveau carne, grânele deasemeni, fructele nu mai puţin satisfăceau bucuria şi sănătatea plozilor.



Bulgarii şi-l dispută susţinând că Atanase a fost un turc creştinat. Turcii susţin că a fost un otoman care a trecut la religia ortodoxă. Explicaţii şi plauzibile şi radicale pentru ciudăţenia dublei situaţii etnice a Sfântului.
Biografia musulmană a lui Ak-lazalâ Sultan e puţin mai altfel. E aceea a unui pustnic poposit în mănoasa vale a Batovei, la locul unde se află azi mausoleul său. Era pe vremea Sultanului Murat al II, în secolul XIV. De aici pustnicul predica şi difuza vrerile lui Alah, transmise direct. Faima lui trecuse păşunile grase ale văii, sărise dealurile şi rocile roşii şi se răspândise ca un fum de tămâie, ca o strigare îndelungă din minarete, până la Stambul.


De peste tot venea lume să i se prosterne, să afle cum îi e scrisă soarta în mintea atotştiutoare pe care o poseda pustnicul. Victoriile imperiului otoman, prezise de proorocul de la Teke i-au purtat numele până la reşedinţa Sultanului Murat. Exultând de izbânda prezisă de cucernicul rob al lui Alah Ak-lazala, atotputernicul Sultan a făcut să i se ridice un lăcaş mai cum se cade, unde să locuiască prorocul şi o bucătărie, unde mâna blajină să împartă pelerinilor din gratitudinea împărătească.
 

Monumentul ospătăriei

Ce sălaş mai potrivit putea fi decât o geamie, fără minaret, numai cu o cupolă în stil arab, unde pustnicul să-şi termine viaţa, făcând mereu minuni? Mai ales că trebuia să-i rămâie după moarte trupul ca să nu dispară complet.
Locuinţa va deveni criptă. O criptă demnă de generozitatea unui Sultan recunoscător.
Pentru ospătarea şi găzduirea pelerinilor a ridicat de asemeni un lăcaş care şi el aduce mai mult a monument.


Hogeacul înalt de piatră al vetrei interioare, unde se frigeau boi întregi şi ciorchine de miei, domină valea ca un minaret de unde ieşea seara, în locul muezinului, silueta tăcută şi cu atât mai impresionantă a turnului. Ospătăria se compune din două încăperi: una a sofralelor şi alta a iatacurilor. Amândouă descoperite, sub cerul liber în această vale binecuvântată de o vară eternă.


Poate nicăieri să nu existe un monument al ospătatului, un altar al îndestulării trupeşti, ca aci la Teke. Un altar devenit în măsura în care oamenii găseau lângă el binecuvântarea unui sfânt şi minunile lui. Amândouă încăperile sunt construite în piatră, una circulară, cealaltă dreptunghiulară. Uşile sunt încadrate într’o piatră mai fină, o semimarmoră sculptată frumos. Concepţia arhitectonică se vede, a fost aceea ca pentru un templu.


Pentru lăcaşul pustnicului şi, după aceea, pentru mausoleul lui, dărnicia lui Murat a fost fără margini. Candele de aur legate cu lanţuri de oţel atârnau din înaltul cupolei peste iatacul şi apoi peste sarcofagul lui Ak-lazala. Covoare de preţ tapisau pereţii şi pardoseala din dale şlefuite. Vitralii scumpe lăsau să pătrundă o lumină colorată şi discretă lângă rugile sfântului. Când a murit, a fost pus în sarcofagul de piatră şi aşezat în mijlocul moscheei. Secole de-a rândul vor putea veni acum credincioşii să i se închine. La un cap al criptei a fost lăsată o deschizătură prin care cei sosiţi să capete alinare şi tămăduire, apropiindu-şi de ea părţile bolnave s'au introducând mâna, pentru a lua binecuvântare.

 


 

Pelerinajul

Cu căruţele şi pe jos, cu tigăi, crătiţi, velinţe, cu plozii toţi, negustori aducându-şi în boccele mărfurile mărunte, cu mieii cari behăe legaşi, cu iezi, cu lumânări, convoiele nesfârşite a unei lumi turce, bulgare şi macedonene, poposesc în ziua Sfântului Atanas la Teke. Iată bulgăroaicele şi bulgarii îmbrăcaţi sobru în culori închise, turcoaicele şi turcii cu şalvari şi văluri, macedonenii cu portul lor extrem de frumos şi înflorat. Iată capetele orientale, strânse în cealmale ale câte unui turc bătrân, cu fesuri ale celor tineri cu maxilarele colţuroase, arătând o dantură scânteetoare şi albă. Mozaic uman de iarmaroc oriental.
Toţi vor depune în mâinile hogei mielul adus jertfă lui Ak lazala, vor aprinde lumânări la capătul criptei, se vor înghesui în jurul ei, vor veghea o noapte întreagă.


Fumul lumânărilor ce ard şi flăcările lor multe ca o imensă crisantemă cu petale de foc face insuportabilă atmosfera dinăuntru. Totuşi cei veniţi şi care au ocupat un loc nu se vor mişca până a doua zi în zori. Bolnavii se răstoarnă peste sicriul de piatră şi stau aşa, îmbibând partea suferindă cu puterea lui tămăduitoare, de care sunt convinşi.
Femei, copii, bărbaţi înconjoară sarcofagul, se închină, aprind lumânări, se urcă pe platforma pe care e pus sicriul şi încearcă să prindă lanţul de care a atârnat cândva candela. Dacă lanţul se ţine, înseamnă că n’are nici un păcat; dacă-i scapă, trebuie să ceară sfântului iertarea păcatelor”.



Citiţi în continuare AICI.


Sursa foto: Revista „Realitatea Ilustrată”, numărul 2, 1937, document pus la dispoziţie de Biblioteca Centrală Universitară „Lucian Blaga” din Cluj-Napoca https://www.bcucluj.ro/
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari