#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XXXVI). Proiecte privind iluminatul public și privat cu energie electrică

 În orașul de la malul mării străzile au purtat denumiri diverse de-a lungul timpului. Unele dintre acestea și-au păstrat denumirile chiar și în zilele noastre, iar altele au purtat alte denumiri, unele legate și de existența regimului politic din perioada respectivă sau de personalitatea agreată de regimul respectiv.
Scopul nostru este de a readuce în prim plan strălucirea vremurilor de altădată și farmecul acelor perioade, pentru a nu uita trecutul orașului de la malul mării.
 
Vă propun o temă interesantă referitoare la furnizarea curentului electric în Constanța. Au fost organizate mai multe licitații cu privire la preluarea lucrărilor de introducere a iluminatului  electric, public și privat. Au participat la licitație societăți precum: Electrica, Societatea Română de Electricitate, Siemens-Schuckert, Societatea Elektricitats Actien Gessellchafts, Vormas Kolben&CoPrag Vysocan și Societatea Ganz din Budapesta. Ministerul de Interne aprobă hotărârea Consiliului Comunal din Constanța de a adjudeca lucrarea firmei ungare GANZ din Budapesta, reprezentată de Francisc Lescovar, care lua în antrepriză realizarea uzinei electrice. Costul instalațiilor uzinei electrice se ridica la 500.000 lei, fiind acoperit cu un împrumut bancar de 4.000.000 lei.

În ședința din 25 mai 1912, în Jurnalul cu numărul 130 al Consiliului Tehnic Superior se prevedea expres că Societatea Ganz, putea fi obligată să furnizeze curent electric pentru trebuințele tramvaielor și va furniza curentul electric la un preț ce se va fixa de comun acord cu comuna urbană, înainte de încheierea contractului. Din Consiliul Tehnic Superior făceau parte Radu M.M. Romniceanu, Anghel Saligny, J.B. Cantacuzen, E. Balaban, S.S. Deșliu.
Contractul de concesiune avea prevederi exprese cu privire la furnizarea energiei electrice. Curentul electric necesar exploatării tramvaiului va fi produs de aceiași centrală care deservea în interesul orașului Constanța, la iluminatul și la distribuția energiei electrice și aceasta fie prin unități separate, fie prin transformatori rotativi, care transformă curentul electric produs pentru iluminat în acela care ese necesar exploatării căii ferate. Tensiunea conductelor de contact urma să fie de 750 V maxim, în interiorul orașului, tensiune care totuși va putea fi micșorată de antreprenor până la 440 V. În exteriorul orașului se va putea întrebuința și o tensiune mai ridicată, ce putea ajunge la 1200 V.
Prin adresa cu nr. 24956 din 15 septembrie 1912, a Ministerului de Interne, se transmitea că acesta nu era de acord cu concesionarea către firma maghiară Ganz din Budapesta a exploatării tramvaiului și a uzinei electrice, cu toate că aceasta depusese oferta și participase la licitație.
 
 

Se avea în vedere o adresă a unui grup de comercianți ai Constanței, oameni de vază, cu stare, care propuseseră ca această concesiune să fie dată unei societăți românești și nu unei firme cu capital strain.Printre ofertanți se numărau persoane importante ale urbei de la malul mării, printre care: căpitanul Mircea Solacolo-Troian, Mihai Koiciu, N. Simionescu, doctorul Pilescu, Ioan N. Roman, C. Irimescu, Constantin Alimănișteanu, C. Costinescu, R. Negulescu, Anton Radu, G. Benderli, M. Frenkian.

În anul 1913, Mircea Solacolo -Troian, devenit  între timp primar al urbei (1912-1913), relua proiectul din anul anterior cu privire la iluminatul electric, care se afla în strânsă legătură cu tramvaiul electric. După depunearea unui nou caiet de sarcini, prin implicarea lui Mihai Koiciu și a unor noi oferte se va organiza o nouă licitație, la care nu se vor prezenta ofertanți, nici oamenii de vază ai orașului care urmau să se asocieze.




Cele două războaie balcanice și mai apoi declanșarea Primului Război Mondial, vor face imposibilă introducerea tramvaiului electric în Constanța, iar iluminatul electric și public nu s-a generalizat în localitate.
 
 
Bibliografie selectivă:
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 47/1911
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 54/1907
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 45/1906
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 45/1912
SJANC, fond Primăria Constanța, dosar 52/1913
***Tezaurul documentar dobrogean, Direcția Generală a Arhivelor Statului, București,1988
***Albumul dobrogean pe anul 1911. Constanta si Tulcea, 1911
Petre Covacef, Onomastica străzilor din Constanța, Editura Ex Ponto, Constanța, 2010
Th. Ionescu, Constanța și Tekirghiolul, Ghid ilustrat, 1924
Marin Ionescu Dobrogianu, Dobrogia în pragul veacului al XX-lea, Atelierele grafice Socecu, Bucureşti, 1904
***Dobrogea.Cincizeci de ani de vieață românească, Editura Cultura Națională, București, 1928
 
 
Despre Adrian Ilie
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri post universitare - Universitatea din București.
Director din anul 2020 al Colegiului Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.

Citește și:
#citeșteDobrogea Străzile Constanței. Denumiri de-a lungul timpului (XXXV). Transportul public în orașul de la malul mării