#citeșteDobrogea Viaţa politică a Medgidiei la sfâşitul secolului XIX şi începutul secolului XX

Anul acesta, în luna septembrie, către sfârşitul acesteia, vor avea loc alegeri locale pentru desemnarea primarilor şi a Consiliilor locale, alături de cea pentru alegerea Consiliul Judeţean, respectiv a preşedintelui acestui din urmă organism politic regional. După cum putem observa în mass-media, sunt mulţi candidaţi, tineri sau mai în vârstă, cu diverse pregătiri profesionale, cu diverse opinii politice, cu platforme electorale sau fără acestea, independenţi sau afiliaţi unor partide sau alianţe politice. Fiecare dintre aceştia manifestă interesul de a convinge electoratul şi de a obţine un fotoliu de primar sau un loc eligibil pe liste sau în calitate de candidaţi independenţi, pentru unul din consiliile amintite. Până aici, nimic neobişnuit, că doar este democraţie. Numai că, uneori se ajunge la un limbaj suburban din partea competitorilor, la diferite acuze şi la discreditarea adversarului politic prin orice mijloace. Nu se mai ţine cont dacă cel în funcţie a realizat ceva sau nu. Fiecare consideră că are o strategie mult mai bună şi încearcă din răsputeri să convingă votanţii. Astfel de practici erau frecvente  la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul veacului trecut.




 Dimitrie Antonescu, numit primar în 1890, conducea noul Consiliu urban al Medgidiei, decizia de numire aparţinându-i prefectului Schelleti.
             În procesul verbal nr. 54/3 iulie 1891, se specifica lipsa primarului de la şedinţe şi chiar din oraş. Preşedinte al Consiliului a fost ajutorul de primar Abdul Cherim. A fost supusă dezbaterii problema încrederii în persoana primarului, Dimitrie Antonescu, încredere pierdută în faţa consilierilor. În telegrama trimisă de prefectul Schelleti, ministrului de interne, Lascăr Catargiu, se solicita dizolvarea Consiliului Comunal, prilej cu care este revocat din funcţie de către prefect, consilierul Iani Gonidi.
Raportul privea cercetarea din Comuna urbană, având referire la abaterile primarului, ce erau menţionate de către consilieri. Se imputau primarului Antonescu, problema administrării fondurilor, pentru construcţia Bisericii din Medgidia şi că nu exista colaborare cu consilierii, primarul primind un vot de neîncredere din partea acestora.
Aceste abateri nu au fost considerate decât nişte neregularităţi, făcute din necunoştinţă de cauză, sau din nepricepere. Se solicita dizolvarea Consiliului Comunal, de către Anghel Moşinoff, Isac Abremian şi Velula Suliman. Motivele dizolvării erau:
- absenţa consilierilor de la şedinţe, uneori mergându-se la domiciliul fiecăruia pentru ai anunţa,
- strămutarea oborului săptămânal de vite, din centrul oraşului, la periferie, iar consilierii erau nemulţumiţi de această decizie deoarece aveau prăvălii în centru,
- populaţia localităţii era bântuită de friguri cauzate de bălţile mlăştinoase,
- consilierii îl urau pe primar şi doreau înlăturarea lui, iar
- aceştia nu doreau deschiderea de noi cârciumi, fiindu-le teamă de concurenţă.
Se aduceau acuze reciproce, demne de o piesă a lui Ion Luca Caragiale, totul fiind o polemică politică şi o luptă pentru putere. Scopul acestor animozităţi era reprezentat de disputa pentru postul de primar, pe care şi-l doreau toţi consilierii.
    Regele Carol I, prin hotărârea nr. 18.123 din 1891, dizolva Consiliul comunal şi impunea o comisie interimară. După dizolvarea consiliului, foştii consilieri au înaintat ministrului de interne o nouă plângere, pe motiv că primarul Antonescu, nu a avut aceiaşi soartă cu a lor, fiind menţinut în funcţie.





           Noul Consiliu Comunal al urbei Medgidia, a fost ales în perioada 27 octombrie – 3 noiembrie 1891, iar rezultatele au fost validate. Noul primar propus era Stan Sorescu, care primeşte confirmarea prefectului în funcţia de conducător al urbei.
După o scurtă perioadă, se reiau acţiunile unor consilieri, care de această dată erau nemulţumiţi de primarul Stan Sorescu. Acesta era acuzat printre altele de refuzul de a reface şoseaua ce făcea legătura cu gara, acordarea unor locuri de casă pentru protejaţii săi, neglijarea curăţeniei oraşului şi violenţa faţă de consilieri. În urma analizei făcute s-au constatat abaterile primarului, care a fost implicat şi într-o bătaie publică cu ajutorul de administraţie şi comisarul de poliţie. I se solicită demisia, acesta va refuza, iar ministrul îl va revoca din funcţie.
          A existat o grupare a cetăţenilor, formată din 45 de persoane care şi-au pus semnătura pe o cerere prin care se solicita repunerea în funcţie a primarului Stan Sorescu, care potrivit acestora era un bun conducător şi începuse modernizarea oraşului.
          Va fi recomandat pentru funcţia de primar de către prefect, Kemal Agi Amet, ce deţinea funcţie de consilier comunal. Răspunsul de confirmare din partea ministrului de interne pentru numirea acestuia ca primar, datează din 13 ianuarie 1893.
      În locul său va fi numit consilier comunal Carol de Hillerin, care după demisia lui Kemal Agi Amet, va fi numit în funcţia de primar al oraşului la 13 iunie 1894 şi  confirmat la 17 iunie acelaşi an.
          Povestea se va repeta şi cu acest primar, în sensul că patru dintre consilieri (Zeccheria Zaid, Gafar Vahit, Stan Sorescu şi Abdul Cherim), vor face o plângere împotriva acestuia, acuzându-l de cumpărarea a 22 hectare de teren şi de faptul că fiul său se înrolase în armata franceză. Fiind în minoritate, Consiliul Comunal trebuia dizolvat, lucru care fusese solicitat şi de prefect. Se va forma o comisie interimară compusă din Neculai Şteflea, Ablai Menlisa şi Iordan Stoianoff.
Alţi primari doreau să rămână pentru eternitate în memoria colectivă a locuitorilor urbei. În acest sens, primarul Gheorghe Popescu zis Ciocănel, prin decizia numărul 10 din 14 iunie 1912, a schimbat nomenclatura străzilor din localitate după numele foştilor primari ai urbei. Numele său va fi dat străzii Griviţa, lucru care i-a nemulţumit profund pe N.V. Bratu şi Vasile Vâlcu, foşti edili ai oraşului, care nu au salutat iniţiativa primarului Ciocănel, pe care îl acuzau de grandomanie, solicitând Prefecturii Constanţa anularea deciziei.
 
           Perioada 1891-1894, a fost una agitată din punct de vedere al vieţii politice pentru oraşul Medgidia. Primarii erau revocaţi din funcţie, deoarece încălcau cu bună ştiinţă, sau fără aceasta, anumite reguli ale convieţuirii. Acuzele aduse erau de cele mai multe ori neîntemeiate, dar zarva politică creată nu avea decât un singur scop şi anume acela ca unii consilieri locali să devină primari.
 
Surse bibliografice:  
A.N.I.C., fond M.A.I.D.A., dosar nr. 410/1890
„Dobrogea Jună”, VIII, nr. 26, din 5 iulie 1912
Adrian Ilie, Medgidia. Istoria oraşului de la 1918 până în prezent, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2012
Idem, Primarii Medgidiei. Creştini şi musulmani, Editura Ex Ponto, Constanţa, 2017
 
Despre Adrian Ilie
 
Licențiat și masterat în istorie - Universitatea „ Ovidius” Constanța, șef de promoție.
Doctor în istorie și cursuri postuniversitare - Universitatea din București.
Profesor - Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza" Constanța/ Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia.
Director adj. - Școala Gimnazială „Constantin Brâncuși” Medgidia (2017-2019).
Metodist, responsabil Cerc pedagogic și membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanța).
Autor al mai multor lucrări și studii despre Medgidia și Dobrogea.
Autor al unor studii și cărți de metodică și management.
Membru în Comisia Națională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societății de Științe Istorice din România.
Membru al Asociației Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor școlare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie /Istoria minorității turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice Medgidia.
Realizator emisiune istorică - REPERE ISTORICE - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obținute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman" pe anul 2017, conferit de Societatea de Științe Istorice din România.
 
Citește și:

Aleși locali de origine tătară în Medgidia, la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX