Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
20:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța acum 100 de ani Construirea liceului „Mircea cel Bătrân“ și problemele cu finanțarea de la Stat

ro

23 Oct, 2024 17:00 1959 Marime text
Capturi din numărul 31 al ziarului „Dacia“. Sursă foto: Arcanum
  • Editorialul, intitulat „Vorbe de paradă“, este scris de Octav Goruneanu. În prim-plan se află construirea liceului „Mircea cel Bătrân“.
  • Rubrica scrisă sub pseudonimul Dra. prezintă articolul „Poștă, telegraf, telefon“.
  • Cronica zilei, publicată sub pseudonimul Ax. Poni, prezintă materialul intitulat „Reclama“.
  • Iuliu Maniu, în vizită în Constanța.
  • „O contrabandă cu cașcaval“.
  • chiriașă, bătută de proprietar.
 
 
Numărul 31 al ziarului „Dacia“ ajunge în mâinile constănțenilor pe 10 februarie 1924. Antetul primei pagini cuprinde, după cum deja ne-am obișnuit, o parabolă:
 
„Vezi contrabande-an început,
Se fac anchete’n mod ticat,
Din cer, tot pici fulgi de nea,
Și-așterne vastă, mușama...“
 
Editorialul, intitulat „Vorbe de paradă“, este scris de Octav Goruneanu. În prim-plan se află construirea liceului „Mircea cel Bătrân“. Este amintită festivitatea de la punerea pietrei de temelie, de pe 13 octombrie 1923, la care au participat mari oficialități și personalități. Autorul punctează discursurile acestora care transmiteau ajutorul necondiționat și o sumă de trei milioane de lei pentru lucrări. Cu toate acestea, se pare că politicienii de atunci nu și-au îndeplinit promisiunea întru totul. Mai exact, Comitetul pentru ridicarea liceului a urmat procedura licitației publice pentru cărămida necesară, rezultatul fiind 1,75 lei/carămida. Odată transmisă oferta administrației centrale pentru plată, aceasta refuză, argumentând că vor plăti sub condiția unui preț de 1 leu/carămida, ceea ce ar fi fost imposibil, potrivit lui Goruneanu. „Fondurile ministerului, fără îndoială, erau și sunt destinate mai cu folos pentru întreținerea unei clientele de partid sau te miri la ce cheltueli de reprezentare“, încheie autorul.
 
Iată că și după 100 de ani, observăm o similitudine, în sensul larg, între atitudinile administrațiilor central și locale, Colegiul Național „Mircea cel Bătrân“ așteptând de ani de zile promisa reabilitare…
 
Rubrica scrisă sub pseudonimul Dra. prezintă articolul „Poștă, telegraf, telefon“. Autorul critică administrarea defectuoasă a acestor servicii. „Ziarele și scrisorile ori se pierd, ori pleacă la destinație cumare întârziere, telegramele pornesc adeseori cu trenul, convorbirile telefonice locale se obțin cu greutate, pentru că domnișoarele de serviciu nu binevoiesc să răspundă abonaților, iar convorbirile telefonice cu restul țării se obțin numai cu bacșișuri grase“, spune Dra.
 
Cronica zilei, publicată sub pseudonimul Ax. Poni, prezintă materialul intitulat „Reclama“. Autorul nu abordează subiectul stricto sensu, ci subliniază reclama „personală“. O aduce în atenție pe actrița Veta Niculescu, a cărui nume de scena era Bessy Dorothy. Ax. Poni. trage concluzia că un nume cu „mai mulți y și h“ și o doză de știri mondene, însumate creează o reclamă desăvârșită în măsură să „lanseze“ pe cineva.
 
Rubrica „Literare“ cuprinde poezia „Flori Albe“ de Nicolae Bulucescu.
 
Pagina este completată de o serie de știri internaționale, naționale și locale, cel din urmă predominând, în mod firesc.
 


Știrilie internaționale fac vorbire despre faptul că „Plastiras părăsește Grecia“. Se pare că, după ce a fost promovat la gradul de general în brigadă, Plastiras a hotărât să se mute în Paris, alături de familia sa.
 
Știrile locale sunt numeroase. Aflăm că în Caliacra, pe atunci teritoriu românesc, are loc un proces intens de „dezvoltare a morăritului“.
 
O altă ședință a Partidului Național Țărănesc este anunțată, tot la clubul de pe strada Tudor Vladimirescu. De data aceasta, cu prilejul împlinirii a cinci ani de existență, va avea loc și o agapă după ședință.
 
Iuliu Maniu, în vizită în Constanța
 
Este anunțată vizita lui Iuliu Maniu în Constanța, cu ocazia ședinței Partidul Național Român, filiala Constanța, la a cărui conducere s-a aflat.
                                                                                          
„Ciocnirea de vapoare din port“, o altă știre locală, arată că vaporul englez „Torontoniano“ și cel italian „Bayone“ s-au ciocnit în Portul Constanța, ducând la grave avarii.
 
Aflăm și despre „Asasinatul de la Caranasul“, astăzi localitatea Istria, din județul Constanța. Mai exact, caporalul de jandarmi Gheorghe Pârâu, după ce a coborât din tren, a fost atacat de bandiți „cu focuri de armă și ciuruit de gloanțe, rămânând mort pe loc“.
 
O „contrabandă cu cașcaval“
 
O „contrabandă cu cașcaval“ face subiectul unui articol generos.  Marinarii Nicola Caliberusi, Dumitru Bededhe și Iani Ștefan au fost prinși în timp ce descărcau de pe un vas șapte roți de cașcaval de contrabandă.
 
Rubrica „Faptele zilei“ face vorbire despre mai multe subiecte:
  • „Hoți arestați“. Au fost arestați Olga Tuchivici și concubinul ei Florea Lăcătușu  pentru că au furat „lucruri de la stăpân“.
  • „Scandal în tren“. Gara Ciulnița le-a trimis pe Fanți Margineanu și Elena Mușat către Poliția din Constanța, pentru încercare de jefuire a unor marinari americani.
  • „Încercare de spargere“. Hoții au încercat „să spargă frizeria“ din strada Carol numărul 33, astăzi bulevardul Tomis.
O chiriașă, bătută de proprietar
 
„Proprietari transformați în bandiți“, o altă știre locală, face vorbire despre atacul proprietarilor-comercianți Panait Arvanitis și Iancu Mangiuris asupra Mariei Penacof și a ficelor ei, chiriașe în imobilul lui Panait Arvanitis. Inițial acesta a raportat comisarului Bică că Penacof i-ar distruge imobilul închiriat, însă ajuns la fața locului comisarul nu găsește neregului. În fapt, Arvanitis ar fi vrut să le evacueze pe Maria Pecanof și ficele ei. Văzând că nu o funcționat încercarea cu Poliția, Arvanitis, ajutat de un alt comerciant Iancu Mangiuris, au bătut-o pe Penacof, ajungând în stare grava la spital, și pe ficele acesteia care au reușit, la un moment dat, să fugă din mâinile lor. Agresorii au fost reținuți de poliție.
 
Un nou comunicat al domnului F. Livoda este publicat „În chestia bursei de navluri“.
 
Într-un alt material este anunțată demararea lucrărilor căii ferate Constanța-Techirghiol.
 
Societatea Crucea Roșie, filiala Constanța, condusă de Episcopul Ilarie al Constanței, anunță o nouă ședință, în cadrul căreia cei care doresc se vor putea înscrie în Societate.
 
Rubrica „Informațiuni“ completează tablou știrilor, cu scurte materiale de interes pentru constănțeni, după cum urmează:
 
  • Constanțeanul N. Rădulescu-Dobrogea fost numit prefect al poliției Chișinău.
  • La sindicatul muncitoresc a avut loc o întrunire a muncitorilor din port.
  • Brigada de Siguranță din Constanța îi invită pe străini să se prezinte la Brigadă spre a-și ridica pașapoartele.
 
Tabloul anunțurilor este completat cu o „Declarație autentică“, a lui Constantin Augustinos, comerciant, domiciliat în Constanța, pe strada Traian numărul 1, denumire încă actuală, o altă „Declarație autentică“ a lui Mateo Peris, comerciant, domiciliat în Constanța, pe strada Cuza Vodă numărul 36, denumire actuală și un „Extras“ din actul de dizolvare societății Hartin B. Frănghin&Co, cu sediul pe strada Tomis numărul 10, astăzi strada Sulmona.
 
„Pentru un nenorocit“ este apelul pentru tânărul soldat Sava Țiței, din Omurcea, astăzu localitea Valu lui Traian, din județul Constanța, al cărui picior a fost amputat. Apelul are în vedere strângerea de fonduri pentru „un piciot automat“.
 
Tabloul spectacolelor și tabloul reclamelor rămân aceleași ca în edițiile precedente.
 
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
 
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
 
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
 
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul  1924, obiectiv pentru  care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
 
Despre Guvern, politică și administrație în România anului 1924 puteți citi AICI.

Despre atmosfera, politicienii și administrația orașului Constanța din anul 192 puteți citi AICI.

Povestea integrală a ziarului „Dacia“ poate fi citită AICI.
 
Citește și:
 
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?

Constanța acum 100 de ani: Ziarul constănțean „Dacia“-început, influențe și sfârșit

Constanța acum 100 de ani: România, după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării

Constanța acum 100 de ani: Virgil Andronescu  și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol 
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari