Constanța acum 100 de ani Elita constănțeană, împreună, la ceaiul dansant al „Cercului Intim“
26 Jan, 2025 17:00
26 Jan, 2025 17:00
26 Jan, 2025 17:00
ZIUA de Constanta
684
Marime text
- Ceaiul dansant al elitei constănțene, „compus din tot ce oraşul are mai distins, magistraţi, profesori ofiţeri, ingineri avocaţi, medici, ziarişti, comersanţi, etc., în sfârşit toată intelectualitatea oraşului“.
- Editorialul, semnat de Tiberiu Vartej, este intitulat „Am fi dorit: unirea tuturora“.
- O bună parte din prima pagină este dedicată redării unor fragmente din romanul „Claudia“, semnat de Nic. I. Butucescu.
- Știrile internaționale fac vorbire despre „Greva generală în Grecia“, „Convocarea parlamentului albanez“, „Trotzki exclus de comuniști și arestat“, „O epidemie misterioasă în orient“.
- „Nenorocirile“ se țin lanț în Constanța.
Numărul 5 al ziarului dobrogean „Dacia“ vede lumina tiparului pe 9 ianuarie 1925. În antetul primei pagini se regăsesc, după cum ne-am obișnuit, câteva rânduri satirice, care, de această dată, fac vorbire despre miniștrii români:
„Un ministru turc s’a demis, neputând face faţă îndatoririlor pe cari le avea.
Miniştrii noştri n’ar putea să procedeze şi dânşii... turceşte?“.
Editorialul, semnat de Tiberiu Vartej, este intitulat „Am fi dorit: unirea tuturora“. Autorul aduce în discuție urările specifice de Anul Nou, adresate de guvernanți către cetățeni. Astfel, spune acesta, ele sunt lipsite de substanță, mai apoi trecând în revistă neajunsurile țării și, în replică, acțiunile și inacțiunile guvernanților. „Singurul deziderat, dorit şi care ar fi fost îmbrăţişat de toţi cetăţenii ce suferă sub regimul liberal, ar fi trebuit să fie următorul: «Înfăptuirea unirei tuturor forţelor, pentru doborârea cât mai curândâ, a regimului de ilegalităţi: fraude, corupţii şi teroare, ce ne guvernează asiăzi»“, conchide autorul în editorial.
O bună parte din prima pagină este dedicată redării unor fragmente din romanul „Claudia“, semnat de Nic. I. Butucescu.
Știrile internaționale fac vorbire despre „Greva generală în Grecia“, „Convocarea parlamentului albanez“, „Trotzki exclus de comuniști și arestat“, „O epidemie misterioasă în orient“.
Știrile locale sunt numeroase și abordează mai multe situații, precum „nenorocirile“ din Constanța, dar și evenimentele culturale din urbea de la malul mării.
Ceaiul dansant al elitei constănțene
După cum am relatat și în edițiile precedente, personalitățile Constanței au înființat și organizat „Cercul Intim“ din Constanța, în scopul „de a strânge legăturile familiare între membrii săi şi în al doilea rând are un scop umanitar şi cultural, acela de a ajuta pe cei nevoiaşi sau instituțiile culturale ca liceul, teatrul, muzeul etc“.
Cercul era „compus din tot ce oraşul are mai distins, magistraţi, profesori ofiţeri, ingineri avocaţi, medici, ziarişti, comersanţi, etc., în sfârşit toată intelectualitatea oraşului“.
Astfel că, pe 3 ianuarie 1925, a avut loc primul ceai dansant al Cercului, în saloanele hotelului Regina, astăzi cunoscut sub numele de Hotel Intim, eveniment desfășurat de la ora 17, până la miezul nopții.
Primul ceai dansat a fost un real succes, participând: „d-na si d. N. Negulescu, prefectul judeţului, d. amiral Scodrea, d-na şi d. C. Nacian, d-na şi d. Gr. Teodorescu, d. N. Papadat cu familia, d-na şi d. colonel N. Diaconescu, d-na şi d. Hewen, consul american, d-na şi d. Atb. Demetrescu, d-na şi d. Em. Alexandrescu, d-na şi d. Traian Constantinescu, avocat, d na şi d. inginer C. Mocanu, d-na şi d. inginer Măinescu, d-na şi d. căpitan Munteanu, d. prof. N. Constantinescu Pană, d-na şi d. George Georgescu, preşedintele Camerei de Comerţ, d. T. Weisbuch, d-na şi d. I. Bârfan, d. maior Zorzor, d. colonel Valeu, d-na şi d. I. Oprescu, d-na şi d. d. căpitan Grigorescu, d-na și d. maior N. Jugureanu, d-na şi d. avocat N. Chirescu, d-nâ şi d. inginer Scadorschi, d-na judecător lorgulescu cu d-ra, d. inginer I. Stoenescu-Dunăre, d-na şi d. dr. I. Rosetti, d-na şi d. F. Livadă, d-na şi d. Al. I. Corsiantinescu, avocat, d-na şi d. Sandy Constantinescu, avocat, d-na şi d. Emil Parăschivescu, comandantul vasului Principesa Maria, d-na şi d. comandor Popescu, d-na şi d. Grigore Stavraca, d-na şi d. Calmis Chinsberg, avocat, d-na şi d. Dan Alecu, avocat, d-na şi d. Elman, directorul băncei Marmorosc Blanc, d-na şi d. inginer Murelli, d-na şi d. Mavroiani d-na şi d. Petrovici, d-na şi d. Ciupercescu, d. Constantin Sarri, d. Cornăţeanu, profesor, d-nii căpitani Stiubei, Bănescu, Drăguşin, sub lt. Mircescu şi Martac din marină, d-ra şi d. căpitan Papaianopol, d-nii avocaţi Vulcan, Andreescu, Teodorii, d-rele Roman, Mandai, Grigore Teodorescu, Iorgulescu, d. comandor Bardescu din marină, familia Frehkian, d. O. Vartanof. d-na şi d. Văleanu, d. căpitan Baicu, d-na şi d. Tuvi, etc. etc“.
„Nenorocirile“ se țin lanț în Constanța
Numeroase știri anunță tragediile ce avut loc în oraș:
- „Sinuciderea de la uzina Hinog“. Mecanicul Grigore Nabsnzer, din. Serviciul uzinei comunale de la Hinog, s-a spânzurat în incinta uzinei Hinog.
- „Marea spargere din str. Mangaliei“. Un grup de persoane „au pătruns în magazinul de haine gata şi manufactură a d-lui Agop Tomazian din str. Ştefan cel Mare 38, de unde au sus[1]tras paltoane bărbăteşti şi de damă […]“
- „Furtul de la fabrica «Concordia»“. D. Hennin, directorul fabricii „Concordia“ din Constanța, a anunțat poliţia în legătură cu furtul comis de gardianul fabricii Vasile Noma, „care a sustras în mod treptat mari cantităţi de cositor“.
- „Nenorocirea din port“. La debitul cu tutun al Elenei Lenard, „aprinzănd o maşină de benzină «Primus», aceasta a făcut explozie“.
- „Accident de muncă“. Muncitorul Filip Gr. Prohrebniac, 25 ani. Domicialt pe strada Durostor, numărul 29, și-a tăiat mână în timp ce lucra la un utilaj.
- „Atacul banditesc din Murfatlar“. Mardache Agapie, Costică Agapie şi Gh. Călin din Murfatlar, „nutrind ură împotriva consăteanului lor Alexandru Catrinescu i-au aţinut aseară calea şi l-au bătut cu cicmegile până ce a căzut în nesimţire“.
- „O moarte suspectă“. Gardianul Vasile Teodorescu, angajat al societăţii „Intercontinentala“, a fost găsit mort într-o gheretă din port situată la dana numărul 21
- „Împuşcat din imprudenţă“. Dumitru I. Vlădescu, din comuna Caracicula, astăzi localitatea Limanu, din județul Constanța, „vroind să descarce o armă, aceasta luă foc şi îl răni grav“.
- „Descindere la un magazin“. Vama a descins la magazinul de articole orientale a Iui Feizi Kiari. Aceasta a găsit mătăsărie introdusă prin contrabandă.
- „Bandă de spărgători arestată“. Comisarul Predescu a capturat o a doua bandă de spărgâtori, compusă din Niculae Cioc, Stan C. Popescu şi Dumi[1]ru Petrescu, „ce se îndeletniceau cu furturile din vagoanele cu mărfuri“. Au fost arestaţi şi comercianţii Ion Ştefănescu şi Iani Frusali, „ce cumpărau mărfurile furate“.
- „Accident de tren“. Vasile N. Bobeş, patronul restaurantului gării Caraomer, astăzi localitatea Negru Vodă, din județul Constanța, „voind să se urce în tren pentru a veni la Constanţa, a alunecat şi căzând şi-a fracturat braţul stâng“.
- „Încercarea de sinucidere a unei bătrâne“. Stana Bucur Poplâncea, în vârstă de 77 ani, din comuna Anadolchioi, a încercat să se sinucidă „tâindu-şi berigata cu un brici“.
Rubrica „Informațiuni“ completează știrile anteprezentate cu informații de interes pentru constănțeni:
- Comercianţii din Constanța, atât cei autohtoni, cât și străini, au primit un „cadou“ ce conţinea portretul prefectului Constanţei de atunci, N. Negulescu, „cadou“ trimis de o „editură suspectă din Bucureşti“. Este așteptat ca prefectul Negulescu să lămurească cele întâmplate.
- Redactorul-șef al ziarului „Dacia“, Alex. Dratski este „singurul reprezentant al ziarelor «Adevărul» şi «Dimineaţa» din locatitate“.
- Directorul politic al ziarului „Dacia“, avocatul Octav Goruneanu, după o absenţă de 20 zile, „s-a înapoiat eri în localitate reluându-şi ocupaţiunile“
- Episcopul llarie a plecat spre Bucureşti.
- În şedinţa consiliului comunal de zilelele trecute s-a respins cererea Sfatului Negustoresc cu privire la reducerea taxelor asupra contractelor de închiriere.
- În Murfatlar s-a declarat epidemie de febră tifoidă.
Haideți să reconstituim împreună povestea Constanței de acum 100 de ani!
Dacă aveți poze, scrisori, documente etc. din Constanța anului 1924, le așteptăm pe adresa redacției tomis@ziuact.ro.
Despre proiectul „Constanța acum 100 de ani“
Dintr-o curiozitate firească, nu de puține ori ne întrebăm cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol. Publicațiile locale ale vremii, ziare, gazete și reviste, stau mărturie să povestească, arc peste timp, despre întâmplările cotidiene de la malul mării. Inspirându-ne dictonul latin „verba volant, scripta manent“ considerăm necesar a reda din izvoarele scrise ale istoriei „cotidiene“ ale locuitorilor de la pontul Euxin.
Aceste surse bibliografice oferă mijlocul pentru a reconstitui imaginea Constanței din anul 1924, obiectiv pentru care cotidianul ZIUA de Constanța demarează proiectul „Constanța acum 100 de ani“. Proiectul propune celor interesați „răsfoirea“ cotidianului „Dacia“ și redarea principalelor evenimente cotidiene ale anului 1924 în edițiile viitoare ale ziarului ZIUA de Constanța.
Despre Guvern, politică și administrație în România anului 1924 puteți citi AICI.
Despre atmosfera, politicienii și administrația orașului Constanța din anul 192 puteți citi AICI.
Povestea integrală a ziarului „Dacia“ poate fi citită AICI.
Citește și:
ZIUA de Constanța lansează proiectul „Constanța acum 100 de ani“.Cum își petrecea ziua un constănțean în urmă cu un secol?
Constanța acum 100 de ani: Ziarul constănțean „Dacia“-început, influențe și sfârșit
Constanța acum 100 de ani: România, după Marele Război - începutul modernizării și al industrializării țării
Constanța acum 100 de ani: Virgil Andronescu și Vergil Chițac, doi primari liberali la distanță de un secol
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii