#DobrogeaDigitală Moisil, unul din spiritele cele mai originale ale epocii sale

 
 
În această lună, s-au împlinit 115 ani de la nașterea, în Tulcea, a matematicianului Grigore C. Moisil.

Cartea Vioricăi Moisil, aflată în Biblioteca Digitală ZIUA de Constanța, reface pentru posteritate figura memorabilă a soțului său - ilustru profesor, om de știință, academician și mare iubitor de artă și literatură.

Reunind peste 400 de pagini de corespondență, mărturii, articole sau evocări, volumul „A fost odată... Grigore Moisil”, este un omagiu adus unei figuri de excepție a științei românești, o minte sclipitoare și un spirit veșnic tânăr, de care își aduc aminte cu nostalgie și recunoștiință mulți dintre cei care au avut privilegiu de a-l fi întâlnit.
 
Iată un extras din articolul publicat de Ștefan Filotti, în revista Contemporanul din iunie 1998:
 
„Ce ar fi fost adolescența și tinerețea generației mele fără figuri luminoase ca cea a profesorului Moisil? Ce ar fi devenit România fără oamenii care, ca Moisil, au păstrat pâlpâind lumina civilizației și culturii în perioada de neagră urgie care se abãtuse peste țarã?
Puțini oameni erau mai înzestrați intelectual decât el. Te izbeau când îl întâlneai inteligența, generozitatea și hazul, nu sunt sigur în ce ordine. Inteligenþa lui Moisil era rapidã, dar elocuțiunea lui era lentã, cum se cuvine unui profesor. Hazul lui se dezvolta în valuri progresive, înaintând lent la început, apoi prin acumulãri progresive spre un deznodãmânt paradoxal. El iubea paradoxul și-l cultiva în toate varietățile, atât în cotidian cât și în matematicã sau în filozofie.

Uimitoarea inteligență a lui Moisil era recunoscutã de toți. Mi-aduc aminte de o inscripție a lui Dan Barbilian, poetul Ion Barbu, pe un volum pe care-l dăruise lui Moisil și în care îl elogia pentru inteligența lui. Era un mare compliment din partea unui geniu irascibil ca Barbilian și cu atât mai neașteptat cu cât venea de la un matematician. Cãci rar admirã un matematician „inteligența“ unui confrate de breaslã. Matematicienii admirã de obicei „talentul“ și nu inteligența, care este subînțeleasã. Nimeni nu crede cã poți fi matematician și prost în același timp. Poate doar dacã ești matematician prost.

Moisil era un adevãrat profesor, un profesor înnãscut, cãruia îi plãcea sã fie profesor, dar care te învãța un stil de viațã și nu neapãrat o materie anume. Moisil preda o metodã sau, mai bine zis, atitudinea lui fațã de viațã și de lucruri. Aceasta era o atitudine de matematician și de artist, care nu suporta tehnicienii înguști, birocrații și dobitocii. Împotriva acestora era îndreptatã arma incendiarã a umorului sãu, mai ales când încercau sã se amestece în domeniile sacre în care nu aveau ce face: știința, facultatea, Academia.

Moisil era fãrã îndoialã unul din spiritele cele mai originale ale epocii sale. Cursurile lui Moisil erau originale pentru cã atitudinea originalã fațã de lucruri îi era la fel de naturalã cum este cântecul natural privighetorii. De la primul contact cu un subiect care îl interesa, personalitatea lui Moisil își lăsa pecetea asupra lui, îl filtra și-l metamorfoza repetat pânã când nu mai puteai crede cã nu el îl inventase.
Aceastã capacitate era uimitoare și nu l-am auzit niciodatã prezentând un subiect sau o teorie a altui autor în termenii acestuia, ci mereu în ai sãi.
La cursul lui Moisil mergeai de aceea ca sã-l asculþi pe el și nu numai ca sã te informezi despre ce au fãcut alții. Trebuia sã cunoști subiectul dinainte și numai atunci puteai aprecia eleganța și originalitatea lui.

Pentru Moisil, matematicianul nu reușește sã creeze matematicã bunã decât dacã îi place, la fel ca și compozitorul, pictorul sau poetul. Opera matematicianului este cu atât mai utilã cu cât este mai mare plãcerea încercatã la el în timpul elaborãrii ei. Matematicianul poate fi un bijutier care șlefuiește giuvaerul pânã la perfecțiune. Perfecțiunea este atunci sinonimã cu simplitatea supremã, ca la Brâncuși.
Matematicianul Moisil avea și el aceastã trãsãturã, și prezenta adesea cu simplitate și modestie descoperiri elegante fãrã a și le însuși, împingând modestia pânã a le atribui unor precursori care cu siguranțã nu se gândiserã la generalizãrile care li se atribuiau postum atât de generos.

Deși n-a scris filozofie, Moisil avea un simț sigur pentru filozofie și interesul lui pentru logicã nu era numai de matematician. Profunzimea lui Moisil era adesea uitatã, fiind pe nedrept lãsatã în umbrã de vioiciunea spiritului lui.
Curiozitatea lui Moisil era mare. Analiza științificã a operei de artã l-a interesat mult. A fost foarte intrigat de aplicațiile necantitative ale matematicii, de pildã în lingvisticã sau în esteticã și cred cã lucrãrile lui Solomon Marcus în acest domeniu datoreazã ceva încurajãrilor primite de la domnul profesor Moisil.

Dar cum sã te oprești vorbind despre o personalitate atât de bogatã, cea a unui adevãrat om de științã și a unui adevãrat om? În fiecare an, la 10 ianuarie, ziua lui de naștere, toți elevii și prietenii lui se regăseau în strada Armeneascã.
Anii au trecut și mulți dintre cei care l-au iubit și care se regãseau în seminarul lui Moisil sau, de 10 ianuarie, în strada Armeneascã, s-au răspândit prin lume, ducând cu ei amintirea lui și o părticică din lumina pe care le-a transmis-o profesorul Moisil de la Universitatea din București.”
 
Sursa foto: ilustrație din volumul „A fost odată... Grigore Moisil”
 
Citește și:

#citește Dobrogea: Grigore Moisil - un geniu de sorginte dobrogeană, la 115 ani de la naștere