#DobrogeaDigitală România, o țară care-și gonește elitele

În volumul V al seriei Mediocritate şi excelenţă, profesorul Petre T.Frangopol dedică un capitol celor „Reîntorşi din occident”, tinerilor care au plecat să se școlească în Europa și ar putea reveni în țară cu competențe și cunoștințe pe care însă nimeni nu se grăbește să le utilizeze.

Cea mai importantă resursă naţională, cea umană, este insuficient sau deloc valorificată, iar inteligenţa şi calităţile profesionale ale tinerilor de excepţie sunt percepute mai degrabă ca o amenințare la adresa status-quo-ului pleiadei de așa-zis „specialiști”, numiți politic sau ajunși pe scaune de conducere pe criterii cel puțin ciudate.

Lipsa unei direcţii de dezvoltare a ţării care să definească obiective prioritare, pe termen lung, generatoare de joburi, precum și indiferența față de educație și cercetare, care ar putea contribui la progresul ştiinţific, tehnic şi economic al ţării, duce la dezinteresul tinerilor, al elitelor, de a rămâne într-o țară care nu îi dorește.

 

„Inexistenţa unor programe coerente care să asigure tinerilor locuri de muncă şi condiţii de dezvoltare profesională normale, vor conduce pe viitor, ca şi până acum, la o migrare masivă a tinerilor talentaţi, creatori de ştiinţă şi tehnologie, către ţările occidentale. 

Exemplul SUA care atrage ca un magnet crema elitelor tinere din întreaga lume este semnificativ. Aceste elite, contribuie prin activitatea lor, la consolidarea supremaţiei mondiale ştiinţifice şi tehnologice a statului american. 

Se impune să existe şi în România, poate mai marcant, un interes naţional pentru acei cercetători români (din domeniul ştiinţelor exacte) care plecaţi peste hotare în cadrul diferitelor stagii şi programe de lucru (doctorantură, postdoctorantură , colaborări bilaterale etc.), aleg să se întoarcă acasă, după ce au obţinut rezultate care îi onorează atât pe ei cât şi pe mentorii lor care le-au supervizat activitatea ştiinţifică. 

Nu sunt puţini cei care se stabilesc în ţările occidentale în care au lucrat, unde profesionalismul lor dobândit prin muncă şi talent este apreciat la justa valoare. Aceştia sunt selectaţi, prin concurs, să ocupe poziţii permanente de lucru, joburi de invidiat pentru oricine. Aproape 2000 de tineri îşi pregătesc în prezent doctoratul peste hotare, cifră deloc neglijabilă

Mario Vargas Llosa, laureat al Premiului Nobel pentru literatură (2010), a rostit un discurs memorabil la Stockholm cu prilejul primirii acestuia, din care citez: Nu poţi fi obligat să-ţi iubeşti ţara în care te-ai născut ci, ca oricare iubire şi aceasta trebuie să fie un act spontan al inimii, aidoma aceleia care-i uneşte pe îndrăgostiţi, părinţi, copii şi prieteni". 

Trebuie subliniat foarte apăsat caracterul de utilitate maximă a sprijinirii capacităţii profesionale de excelenţă a celor întorşi acasă, care după o prestaţie atestată peste hotare, au învăţat adevărată scară a valorilor, modul de lucru zilnic până la epuizare în concurenţa de a obţine primii rezultate mai bune decât colegii lor din alte laboratoare top ale lumii. Au învăţat de asemenea, ce este o atmosferă colegială de lucru. Reîntorşi acasă talentul şi valoarea lor profesională se impune a fi valorificată, ceea ce implică o responsabilitate pentru ţara lor.

Istoria României moderne după 1866, demonstrează că ţara noastră a fost construită de elite formate în ţară şi peste hotare, elite care au fost respectate şi sprijinite oficial. Astfel, Ion C. Brătianu, prim ministru al României mici, a rămas credincios crezului său, «Țara nu se poate ridica decât prin ingineri», cei educaţi în ţară, adaog eu, în timpul studiilor inginereşti aveau aceleaşi programe analitice (curricula de azi) ca şi Politehnicile din Occident. Universitatea Al. I. Cuza din Iaşi până în 1920 nu a numit profesori universitari titulari, decât pe cei care aveau studii universitare şi doctorale realizate în Occident. 

Între cele două războaie mondiale din secolul trecut (1916 -1944), România s-a dezvoltat spectaculos economic şi social dar şi cultural. La baza acestui progres, au fost legile lui Spiru Haret şi Constantin Angelescu datorită cărora România a avut unul din cele mai bune sisteme de învăţământ din Europa, ca structură, rezultate, dar mai ales eficienţă. Politicienii acelor vremuri au înţeles că învăţământul românesc reprezintă o prioritate naţională strategică acordându-i un buget anual în jur de 12% din PIB. Învăţământul superior era un învăţământ al elitelor (şi nu unul de masă ca astăzi), recrutarea cadrelor fiind efectuată cu maximă exigenţă pentru programele de dezvoltare a industriei româneşti. Atunci când legionarii au ajuns la putere, foarte multe elite urmau să fie izgonite din Universităţi din motive politice. Când Antonescu rămâne singur la putere, a anulat comisiile de epurare ale legionarilor afirmând .... un universitar reprezintă o autoritate în domeniul lui, este greu de înlocuit,... el urmează să fie sancţionat când încalcă legile statului. 

După 1948, Ilie Murgulescu ca Ministru al Învăţământului a avut curajul să readucă şcoala românească croită după principiile bolşevice şi directive KGB-iste la matca ei firească stabilită de Spiru Haret. În timpul regimului comunist (1948-1989) sub influenţa Uniunii Sovietice care sprijinea elitele sale ştiinţifice din domeniile ştiinţelor exacte pentru a ţine pasul cu avansul ţărilor occidentale, România a început să folosească şi ea elitele sale, închizând uneori ochii la originea lor socială «nesănătoasă» pentru elaborarea şi organizarea planurilor strategice privind dezvoltarea ţării.

După 1989 până azi, nu a existat o direcţie – distinctă de dezvoltare a ţării care - să definească obiective prioritare, pe termen lung, generatoare de joburi, cum există permanent în ţările Occidentale, împreună cu investiţii masive în cercetare care să contribuie la progresul ştiinţific, tehnic şi economic al ţării şi implicit să polarizeze interesul tinerilor, al elitelor de a rămâne în ţară. Să amintim că în aceşti ani de criză economică, România a redus de 4 ori bugetul cercetării, care reprezenta 0,18 % din PIB în 2009 şi a crescut nesemnificativ în următorii ani, până la 0,30% spre deosebire de majoritatea ţărilor din UE care, aflate în criză economică, au mărit anual semnificativ bugetul cercetării. Nimeni nu a tăiat atât de mult, atât de brusc fondurile şi nu granturile în derulare, ci au redus acordările de fonduri pentru noi granturi. 

La noi au existat investiţii minore, temporare, sacadate in timp, în şcoală, în educaţie, în domenii tehnice de vârf, aşa cum nu se întâmplă curent în Occident, unde educaţia este prioritatea numărul unu în toate platformele politice ale tuturor partidelor. 

Ţări ca Finlanda, Coreea de Sud, Malayesia ş.a. au avut o investiţie crescătoare, constantă, din bugetul public în cercetarea ştiinţifică timp de peste 20 de ani ca să ajungă la rezultatele ştiinţifice şi economice de astăzi, care nu se obţin peste noapte. 

Strategii dezvoltării României de mâine trebuie să identifice în viitorul apropiat, provocările momentului pe care factorii de decizie de la noi se impune să le identifice şi să pună în aplicare politici viabile. În primul rând adaptarea la globalizare şi la revoluţia informatică ( elitele tinere ale informaticei româneşti îşi părăsesc ţara), problematica energetică, cea nucleară dar şi a resurselor alternative. Necesitatea ca România să răspundă cu succes acestor provocări şi nu numai, este o sarcină deloc uşoară pentru politicienii României care trebuie să îşi schimbe viziunea privind destinul ţării prin prisma adaptării unor noi valori fundamentale în viitorul apropiat, pentru evoluţia României, altfel spus, realizarea unor reforme profunde ale sistemului actual, vitale pentru viitorul ţării. 

Modul în care România este pregătită să îşi croiască un viitor în competiţia globală de azi, aşa cum au făcut generaţiile de după 1848, va fi demonstrat de atenţia pe care oficialităţile o vor acorda menţinerii în ţară a elitelor, a valorificării resurselor umane existente, pentru realizarea intereselor strategice ale naţiunii române şi ale binelui public.”

 

 

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 

 

 

 

b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

 

Sursa foto: captură youtube/arhiva tvr

 

#Dobrogea Digitală: Învățământul românesc și „utopia egalitaristă”