#DobrogeaDigitală Învățământul românesc și „utopia egalitaristă”

 
În volumul VI al seriei «Mediocritate şi excelenţă”, Petre T.Frangopol scrie despre tarele reformelor care s-au inițiat în învăţământului românesc în ultimele decenii, reiterând ideea că „accesibilitatea generală”, care s-a cultivat în domeniul educației din țara noastră, este o idee iluzorie și nocivă, menită să îngroape vârfurile, să reducă la tăcere elitele și să promoveze cantitatea în dauna calității unor absolvenți cu pregătire îndoielnică.

Chiar dacă ne place sau nu, afirmațiile dure ale autorului au legătură cu o realitate care se perpetuează îngrijorător, fără ca factorii de decizie să pară că au de gând să-și asume vreo responsabilitate pentru schimbarea din temelii a sistemului de învățământ din România.
 
 
„Se promovează un învăţământ egalitarist, nu elitist, în numele globalismului, europenismului, ultimelor teorii ale educaţiei sau ale diferitelor modele sau idei novatoare etc.
România zilelor noastre, care simte în continuare rezultatele purgatoriului comunist, în loc să privească şi înapoi spre tradiţia şi experienţa pozitivă istorică, culturală a învăţământului ei, priveşte numai la noile experimente şi teorii educaţionale. Cui servesc aceste teorii nu fac obiectul articolului de faţă. Modul cum este concepută în prezent orice reformă, trebuie să o afirmăm, din nou, că are reminiscenţe ale reformei din 1948, de egalitate pentru toţi, dar ce este mai grav împotriva naturii biologice. De ce? Utopia egalitaristă promovată după 1948 până astăzi este prezentă în recomandările la toate nivelele societăţii pentru ca să fie date subiecte uşoare la bacalaureat, Ia examene, pentru a fi accesibile tuturor elevilor care trebuie să aibă o diplomă.
Această utopie are la bază resentimentul, invidia pentru valorile superioare ale intelectului uman, care este un dar al naturii pentru oamenii care au o dotare peste medie. De aici a apărut motivarea politică a teoriilor partidelor de stânga că ceea ce natura nu a vrut să creeze poate fi impusă prin măsuri artificiale, deci prin legi care să stabilească egalitatea între oameni.
Natura a refuzat unicitatea, egalitatea, care ar fi condamnat-o la dispariţie, şi a ales diversitatea lumii, care i-a asigurat perpetuarea, dezvoltarea. «În licee, înainte de ultimul război mondial, într-o clasă ca a mea (1934), raportul între elită şi codaşi era de 1/1, între aceste extreme era grosul clasei care reprezenta nivelul mediu. Dar predarea se făcea la nivelul de vârf, deci la fruntea clasei ... nu cum s-a procedat după 1948, la nivelul cozii clasei, al accesibilităţii generale... învăţământul pe vremea mea pierdea coada clasei, pe vremea lui Ceauşescu pierdea vârful clasei, învăţământul actual nu şi-a fixat de la început cu fermitate obiectivele pentru ca România să aibă şanse de viitor» ( cf. Mihai Şora, Membru de Onoare al Academiei Române, fost ministru al Învăţământului câteva luni după 1989, în Revista 22 nr. 11, 14-20 martie 2000, p. 16: «Şcoala trebuie să devină o pepinieră de elite«).
Şansele noastre pentru viitor stau numai în modul cum clasa politică actuală, societatea civilă, intelectualitatea, vor pregăti bogăţia naturală a inteligenţei native, recunoscute, a tineretului român.
 
Introducerea masivă a ştiinţelor umane şi sociale după 1989. In acest fel s-a diminuat brutal predarea ştiinţelor exacte, matematica, fizica, chimia, biologia. Un observator atent şi corect va decela în programele curriculare (adică ale domeniilor) din perioada 1948-1990, o transformare atât în Estul, cât şi în Vestul Europei, o convergenţă a evoluţiei învăţământului. Aceasta s-a realizat prin modificarea conţinutului unor programe, deci şi a manualelor de istorie, geografie ş.a. deplasând ponderea diverselor domenii în favoarea altora, suprimând sau diminuând drastic unele discipline, extinzând altele. Se observă astfel, datorită dezvoltării societăţii industriale şi post industriale, o diminuare a importanţei învăţământului întemeiat pe umanităţile, atât clasice (greaca, latina), cât şi cele sociale moderne (sociologia, ştiinţele politice ş.a.) superdezvoltate în Occident, iar în Est reduse doar la marxism-leninism şi la materialism dialectic.
nfiinţarea în România după 1989 a zeci de secţii şi facultăţi atât de stat, dar mai ales particulare în care s-au dezvoltat cu precădere discipline ca: sociologia, etnologia, psihologia, pedagogia, ştiinţele zise politice, a favorizat intrarea pe piaţa muncii a milioane de tineri şi de tinere slab calificaţi. Prin înfiinţarea acestor zeci de facultăţi şi universităţi fără cadre pedagogice de calitate, atestate conform normelor europene de valoare, nu era de aşteptat ca în România să se producă politicieni mai buni, gazetari corecţi şi cinstiţi, cu temeinice cunoştinţe de limba română (şi de cultură generală!), profesionişti ai administraţiei locale imuni la morbul corupţiei, care să simtă în fibra lor umană importanţa civismului şi a respectării legilor pentru dezvoltarea ţării lor. Nu vom putea pune, deocamdată, de exemplu, sub semnul egalităţii un absolvent al Şcolii de jurnalistică a Universităţii din Bucureşti şi gazetarii de duzină ai zecilor de universităţi particulare care nu au putut depăşi pragul unei universităţi de prestigiu a României. Ce elev care doreşte să termine cât mai repede şi cu efort minim liceul, inclusiv bacalaureatul, va alege fizica sau chimia, opţional, în locul unei discipline care îi cere un efort mai mic, de exemplu, geografia?
Unul din rezultatele educaţiei lacunare a şcolii româneşti, subliniate mai înainte, este reliefată de Radu Paraschivescu în volumul său Muşte pe parbrizul vieţii, unde autorul a colecţionat «perle» citite prin gazete sau auzite în spaţiul politic. Acestea sunt «rostiri» aparţinând «elitelor» noastre politice, sportive, culturale, financiare etc care provoacă un amestec de ilaritate şi disperare.”

#citeşte mai departe în „Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”
#„Mediocritate și excelență. O radiografie a științei și învățământului din România”, vol.VI
#Autor Petre T.Frangopol

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri şi de azi“. 
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa. 

Sursa foto: captură youtube/arhiva tvr


Citeşte şi:

#Dobrogea Digitală „M-am săturat de oameni care îţi servesc intenţii bune, pseudoschimbări şi carcase” (2005) – Daniel David, noul președinte al Consiliului Național al Rectorilor

#DobrogeaDigitală: Printre vestigii, cu „ustensilele științelor exacte”​
 
#DobrogeaDigitală „Calitatea unei naţiuni depinde de elitele sale”