Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:47 24 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală „Se anunţă zorile unei ere noui pentru judeţul şi oraşul Constanţa”

ro

18 Jan, 2021 00:00 2577 Marime text

La 18 ianuarie 1909, apărea în orașul de la malul mării ziarul săptămânal „Conservatorul Constanţei”, care avea să fie tipărit până la 1 iulie 1916 și să însumeze 211 numere.

A fost unul dintre ziarele de partid redactate cu profesionalism, conduse de prestigioși intelectuali ai vremii - avocatul George Berea şi profesorul Ion Bentoiu. În afară de poziția partidului, ziarul a publicat numeroase articole de interes general, cu tematici culturale sau sociale.



În contextul frământărilor din cadrul Partidului Conservator, în 1915 vor apărea, paralel, două ziare cu acelaşi titlu, unul  continuând să exprime poziţia marghilomaniştilor (conduşi la Constanţa de Titus Cănănău); celălalt, exprimând poziţia filipescanilor (conduşi de liderul istoric al conservatorilor constănţeni, proprietarul Constantin D. Pariano). Cel de-al doilea ziar va fi editat în doar cinci numere, în perioada 8 mai-16 iunie 1915 (nr. 40-44).

De la 15 ianuarie 1916, gazeta apare cu subtitlul „organul acesta susține ideile conservatoare ale partidului de sub conducerea d-lui Alexandru Marghiloman”.

Redăm câteva impresii de la Marea întrunire a Partidului Conservator din Constanța, publicate în nr. 6 al ziarului, apărut în 21 februarie 1910 (antologat în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“), când entuziasmul era general, exista unitate de vedere și de acțiune în partid și se întrevedeau zorile unor glorioase începuturi.

Cinci ani mai târziu, în preajma intrării în război a României și a neînțelegerilor privind neutralitatea țării promovată de Marghiloman, spiritele aveau să se încingă, iar „onoratul şi vrednicul cetăţian C. Pariano” urma să fie înlăturat de la conducerea filialei constănțene.
 

„Nu vin aci să fac o dare de seamă propriu zisă asupra rostului acestei mari întruniri, care a avut loc la 14 Februarie în localul Clubului, ci să-mi aştern impresiile ce mi-au lăsat cuvântările atât de înălţătoare ale oratorilor, ordinea cea desăvârşită şi dragostea ce s'a manifestat din partea cetăţenilor Dobrogei din oraş cum şi acelor sosiţi dela ţară, pentru şeful Partidului Conservator, onoratul şi vrednicul cetăţian C. Pariano.
Adânc cunoscător al lucrurilor de Ia noi şi mai cu seamă al sufletului Dobrogei, această fire de elită, era menită să fie conducătorul unei oşti admirabil disciplinate, unor inteligenţe profunde, prin cooperarea cărora să se determine o evoluţiune socială şi un progres simţitor în ordinea morală în oraşul şi judeţul nostru.
Negreşit, erau mulţi aceia cari doreau apropierea de d-l C. Pariano, cari vroiau să-şi aducă tributul muncei lor cinstite pentru triumful ideilor conservatoare menite a mântui ţara de cataclismul provocat de falimentul politicei liberale; însă împrejurările vitrige prin cari cu toţii am trecut în epoca de tristă memorie a fostului satrap, ne-a împiedicat de a ne manifesta pe faţă dragostea şi admiraţiunea pentru tot ce ne-am convins că e mare şi frumos.
Şi apoi cum să nu fie frumos şi mare acolo, unde vezi că se adună bărbaţi de elită prin Cultură şi educaţie ca d-nii C. Pariano. Cananău, Dr. Pilescu, Fraţii Solacolu, Petre Grigorescu, colonel Dărăscu, avocaţii Pană, Miclescu, Tătaru, Măgureanu, căpitan Velciu, profesorii Bentoiu, Constantinescu, cetăfeni cu greutate ca d-l Ioniţă Demetrescu şi mul\i alţi comercianţi de vază din acest oraş, întruniţi spre a discuta chestiuni vitale pentru oraşul şi judeţul nostru.
Cuvântările care au urmat expunerei esenţiale făcută de d-l C. Pariano, şeful Partidului Conservator şi preşedintele Clubului din Constanţa, au reflectat o bogată lumină asupra administraţiei edililor actuali ai comunei Constanţa şi d-l Bentoiu prin verva-i incisivă, într'o expunere luminoasă, ne-a arătat falimentul administraţiei comunale. D-sa ne-a spus cum fondurile comunei s'au topit, în cât astăzi comuna nu e în stare să-şi plătiască nici pe furnisori.
D-l dr. Pilescu a vorbit despre starea deplorabilă a higienei oraşului şi neputinţa comunei de a-şi împlini datoria faţă de cetăţenii din cartierele noui în deosebi, din cauza lipsei de.fonduri. A mai atras luarea aminte asupra surpărei malurilor şi a făcut declarațiune, că una din principalele griji ale Partidului Conservator este întărirea malurilor şi promovarea higienei, care actualmente lasă atât de mult de dorit.
Mai vorbesc dl. avocat Măgureanu şi dl. M. Cotta, apoi se procedează la expunerea situaţiei financiare şi alegerea comitetului de 30.
La sfârşit se votează o moţiune, pe care o publicăm Ia darea de seamă din corpul ziarului nostru.
În resumat, prin acţiunea binefăcătoare a membrilor Partidului Conservator, se anunţă zorile unei ere noui pentru judeţul şi oraşul Constanţa. Toţi bărbaţii de valoare de la noi, uniţi întrun cuget şi o simţire, vin să coopereze la olaltă pentru a reda populaţiei dobrogene libertatea în acțiune, suprimată atâta amar de vreme de fostul satrap, vin să lupte pentru obţinerea drepturilor politice de către toţi Românii de origină, vin în sfârşit să pue ordine în lucruri şi stavilă arbitrariului, bunului plac şi al risipei averei obşteşti.”

 
 

#citeşte mai departe în „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei“ 
#„Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947) Vol. I (1878-1916)“
#Autor Stoica Lascu

Dacă, în urmă cu 123 ani, pionierul culturii româneşti în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanţa, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidenţă, cotidianul ZIUA de Constanţa, conştient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima .
 

DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informaţiile publicate pe site de către ZIUA de Constanţa (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informaţii, fotografii, fişiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispoziţiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice şi Legea nr. 129/1992 privind protecţia desenelor şi modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanţa.sau, după caz, furnizorii săi de informaţii.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afişarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum şi orice modalitate de exploatare a conţinutului site-ului, cu excepţia afişării pe ecranul unui computer personal şi imprimarea sau descărcarea, în scop personal şi necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanţa.
 
Sursa foto: historia.ro


Citește și:

#DobrogeaDigitală - „Mărturii de epocă privind istoria Dobrogei (1878-1947)“: „Numai aşa alegătorii vor merge la vot cu minte şi cu băgare de seamă”
 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari