#Dobrogea Digitală Uniunea Scriitorilor din România, la 72 de ani de la înființare. Remarca batjocoritoare a lui Nicolae Ceaușescu (1977)

• „Jurnal intermitent” (2001), de Pericle Martinescu

 
În 25 martie 1949, Societatea Scriitorilor Români fuzionează cu Societatea Autorilor Dramatici şi cu Uniunea Scriitorilor Maghiari din România și ia ființă Uniunea Scriitorilor din România.
Mihail Sadoveanu este ales președinte de onoare al Uniunii Scriitorilor, iar Zaharia Stancu, președinte activ. Noua instituție îşi constituie filiale la Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Braşov.
Filiala Dobrogea a Uniunii Scriitorilor din România a luat ființă pe 25 ianuarie 1995, un rol determinant avându-l redactorul șef de atunci al revistei „Tomis” – Constantin Novac.
 
Un remarcabil scriitor dobrogean, însă, avea să fie sărbătorit de Uniunea Scriitorilor din România, în anul 2001, ca nonagenar în viaţă. Este vorba despre Pericle Martinescu din al cărui „Jurnal intermitent” vă prezentăm în continuare câteva fragmente-amintiri din activitatea uniunii care astăzi împlinește 72 de ani de la înființare.
 

„Subiectul principal dezbătut la Conferința scriitorilor de anul acesta (1977) a fost problema... pensiilor. Iar cei ce-l dezbăteau cu mai multă înflăcărare nu erau scriitori în vârstă, pensionari sau pregătiți pentru pensie, ci tineri de 35, 30 de ani, ba chiar şi de 25, care erau preocupați de modul cum se acordă pensiile. Şi n-o făceau din idealism, ci fiindcă ei, la vârsta lor, revendicau câte o pensioară. Poeții şi poetaştrii de azi nu se mulțumesc numai cu «ajutoare», «împrumuturi» şi «documentări» de la Fondul literar - ei vor şi pensie. Dacă e o vacă bună de muls, de ce să n-o mulgă ?! Dar peste o lună de la Conferința Națională a Scriitorilor, a avut loc o Plenară a C.C. al P.C.R., care nu era de fapt - în ciuda multor probleme discutate acolo - decât o continuare, aş zice chiar o replică, la congresul scriitorilor. Şi aici chestiunea principală se învârtea tot în jurul «pensiilor» scriitorilor. Însuși Ceaușescu a putut să declare în Plenară că Uniunea Scriitorilor nu e o asociație de binefacere, ci o organizație de creație, iar Cornel Burtică, factorul principal în problemele de ideologie, s-a referit direct la tinerii veleitari pensionari, acuzându-i că vor să treacă de pe
băncile Facultăților în rândurile Uniunii Scriitorilor pentru a primi o pensie. Ceea ce nu este admisibil !
Din toate acestea reiese un lucru: anume că scriitorii reprezintă în regimul actual (socialist) o putere (ocultă) de care conducătorii politici se tem foarte mult şi se străduiesc să-i țină în frâu, însă cu mare greutate. Şi cu substanțiale subvenții financiare! Scriitorii - vorbesc de cei tineri, formaţi, încurajați şi ridicați de partid - îşi dau seama de acestea şi speculează timorările oamenilor politici, iar dacă fac jocul acestora îl fac numai dacă sunt bine plătiți. De altfel, ei, scriitorii, au avantajul inteligenței, pe care ceilalți nu-l au, şi datorită acestui avantaj încearcă să obțină cât mai mult cu putință”.
 
„5 februarie (1981). Ducându-mă să vizez carnetul de membru al Uniunii Scriitorilor, am primit unul nou. Cel vechi, emis în 1976, era valabil până în 1985. Acum s-au dat altele noi. De ce? Carnetul nou are titlul «Uniunea Scriitorilor din Republica Socialistă România» tipărit în mai multe limbi: franceză, engleză, germană, rusă, spaniolă. Oare scriitorii noștri călătoresc atât de mult, încât era nevoie de această firmă poliglotă? Sau ei au devenit «universali» de pe acum, așa cum unora le-a şi intrat în cap? Sau poate actualul președinte (Macovescu), simțind că nu va mai fi votat la viitoarele alegeri (din mai), ține să-şi lase apostila pe noile camete?”.

 

CITEȘTE INTEGRAL CARTEA ÎN FORMAT PDF

 

„25 martie. La Uniunea Scriitorilor se simte, de pe acum, o anumită agitație în legătură cu apropiata Conferință pe țară (congres) de la începutul lui iunie. Actuala partidă caută să-şi consolideze poziția, spre a rămâne în «scaune» pentru încă patru ani, în timp ce «opoziţia» încearcă să câștige teren. Unul care se agită mult este Constantin Chiriţă, acest om cu figură de lup, intrat în turma scriitoricească şi care, ca secretar al Asociaţiei din Bucureşti, învârte totul. Nu e iubit de nimeni, dar are sforile lui oculte, datorită cărora s-ar putea să rămână în post, dacă nu să salte şi mai sus”.
 
„Dar anul acesta (1983), în toamna aceasta, moartea a făcut ravagii la
Uniunea Scriitorilor. Aproape în fiecare săptămână a apărut câte un ferpar la «Decese» în «România liberă», dat de Uniunea Scriitorilor. Şirul a început cu Liviu Bratoloveanu, după care au urmat: Barbu Alexandru Emandi, Horia Lovinescu, Ion Th. Ilea, Teodor Balş, Paul Daniel, Mihai Magiari, Al. Oprea şi cred că încă vreo doi care îmi scapă în clipa de faţă. Decesul lui Nichita Stănescu - cel mai tânăr dintre toţi ceilalţi şi cel mai de plâns - a pus vârf acestei hecatombe de scriitori români”.
 

 
Sinteza istorică a Uniunii Scriitorilor din România

• 1821: Ia fiinţă, la Braşov, Societatea Literară din iniţiativa unui grup de boieri valahi (Nicolae Văcărescu, Grigore Bălăceanu, Constantin şi Ion Câmpineanu, Iordache şi Dinicu Golescu), refugiaţi din cauza răscoalei lui Tudor Vladimirescu.
• 1827: Ion Heliade Rădulescu, Dinicu Golescu şi Stanciu Căpăţânanu refac Societatea Literară de la Braşov. Se elaborează un Statut în 7 puncte privind dezvoltarea culturală a Munteniei.
• 1831: Ion Câmpineanu, păstrător al documentelor fostei Societăţi Literare de la Braşov, precum şi ale „Risipitei Societăţi Literare” din 1827, are iniţiativa înfiinţării Societăţii Filarmonice, care va funcţiona oficial din 1833. Printre fondatori, se află Ion Heliade Rădulescu şi Costache Aristia. Pentru început, Societatea Filarmonică funcţionează în casa lui Ion Câmpineanu.
• În preajma anului 1848, a luat fiinţă Asociaţia Literară a României, care avea ca program răspândirea cunoştinţelor, înaintarea literaturii şi încurajarea autorilor şi traducătorilor. În împrejurările zbuciumate ale revoluţiei de la 1848, Asociaţia Literară a României nu a putut să desfăşoare o activitate rodnică.
• 1861: Înfiinţarea Asociaţiei Transilvane pentru literatura română şi cultura poporului român (ASTRA) la Sibiu, condusă în prima perioadă de Gheorghe Bariţiu.
• 2 septembrie 1864: ministrul instrucţiunilor publice, Nicolae Creţulescu, solicită Consiliului Superior al Instrucţiunilor Publice un proiect de regulament pentru o Societate Literară. În 1866 se fondează Societatea Literară Română.
• C.A. Rosetti înaintează Consiliului de Miniştri, la 12 martie 1866, un amănunţit raport, arătând că Societatea Literară avea drept scop „a da ţării, într-un timp cât mai apropiat, cele două mari colonade ale templului său literar: gramatica şi glosarul limbii”. Împreună cu raportul, C.A. Rosetti a înaintat şi Regulamentul pentru formarea Societăţii Literare Române, în care ideea de unitate naţională se reflectă în componenţa acestei Societăţi, propunându-se a fi formată din: 3 membri din Moldova, 4 din Muntenia, 3 din Transilvania, 2 din Banat, 2 din Maramureş, 2 din Bucovina, 3 din Basarabia.
• Locotenenţa domnească emite, la 1 aprilie 1866, decretul de înfiinţare a Societăţii Literare Române. Printr-un alt decret al locotenenţei domneşti din 22 aprilie 1866, erau desemnaţi membri de peste hotarele Principatelor Unite. Din Transilvania: Timotei Cipariu, Gavril Munteanu şi Gheorghe Bariţiu; din Maramureş: Iosif Hodoş şi Alexandru Roman; din Banat: Andrei Mocioni şi Vicenţiu Babeş; din Bucovina: Alexandru Hurmuzachi şi I.G. Sbiera; din Basarabia: Alexandru Haşdeu, Constantin Stamati şi I. Străiescu; dintre românii sud-dunăreni: I. Caragiani şi D. Cozacovici.
• Societatea oficială de inaugurare a Societăţii Literare Române a avut loc la 1 august 1867. A luat cuvântul Timotei Cipariu, care sublinia că unitatea spirituală, culturală, întemeiată prin Societatea Literară, va constitui calea sigură spre unitatea politică a tuturor românilor.
• În primii ani ai existenţei sale, Societatea Literară Română şi-a schimbat denumirea în Societatea Academică Română. După cucerirea independenţei naţionale, în 1877, Societatea Academică Română s-a transformat, în 1879, în Academia Română.
• Abia pe 17 aprilie 1904 ia fiinţă o societate a scriitorilor, şi anume Societatea Română de Literatură şi Artă, fiind recunoscută ca persoană juridică şi morală. Statutul Societăţii prevedea, printre altele, apărarea proprietăţii literare şi artistice, ajutorul mutual al membrilor, precum şi crearea unui fond „din care se vor servi pensiuni membrilor activi, văduvelor şi copiilor lor”. Nu după mult timp, Societatea a eşuat din cauza faptului că avea un caracter eterogen, propunându-şi să reunească în cadrul ei scriitori, publicişti, compozitori, muzicieni, pictori, arhitecţi, desenatori, sculptori, gravori, fotografi şi chiar editori.
• Din iniţiativa lui Emil Gârleanu, Şt. O. Iosif şi Dimitrie Anghel, scriitorii tineri din Bucureşti s-au întrunit într-o primă consfătuire de lucru în ziua de 13 martie 1908, alcătuind o comisie provizorie pentru elaborarea statutelor preconizatei Societăţi a Scriitorilor Români. Ca model pentru aceste statute, Cincinat Pavelescu adusese de la Paris „Statuts de la Société des Gens de Lettres”, societate înfiinţată de scriitorii francezi la 28 aprilie 1908, pentru a pune bazele Societăţii Scriitorilor Români. La adunarea de constituire s-au dezbătut proiectele de statute şi s-a ales primul comitet de conducere compus din: Ioan Adam, Dimitrie Anghel, Ion Ciorcârlan, Ludovic Dauş, M. Dunăreanu, Emil Gârleanu. Cincinat Pavelescu a fost desemnat preşedinte, G. Ranetti şi Dimitrie Anghel – vicepreşedinţi, Emil Gârleanu şi Ludovic Dauş – secretari. Acestei prime forme de organizare a Societăţii Scriitorilor Români i s-a reproşat că nu a cooptat marii scriitori ai vremii ca: I.L. Caragiale, Ioan Slavici, George Coşbuc, A. Vlahuţă, A. Macedonski şi alţii.
• Între 2 septembrie 1909 şi 25 noiembrie 1911, când s-au făcut noi alegeri, Societatea Scriitorilor Români a avut ca preşedinte pe Mihail Sadoveanu.
• După ce Mihail Sadoveanu şi-a depus mandatul, Adunarea Generală a Societăţii Scriitorilor Români din 25 noiembrie 1911, l-a ales preşedinte pe Emil Gârleanu. În comitet au mai fost aleşi: Cincinat Pavelescu – vicepreşedinte; Ion Minulescu şi A. de Herz – secretari; Vasile Pop – casier; Al. Cabazan şi I. Scurtu – cenzori; Natalia Anghel, Dimitrie Anghel, Mihail Sadoveanu, Dimitrie Nanu şi Corneliu Moldovanu – membri. Emil Gârleanu şi-a asumat, ca preşedinte, rezolvarea unei probleme fundamentale, şi anume recunoaşterea de către Parlamentul României a Societăţii Scriitorilor Români ca persoană morală.
• În Adunarea Generală a Societăţii Scriitorilor Români din 25 noiembrie 1912, a fost ales un nou comitet de conducere, alcătuit din: Mihail Dragomirescu – preşedinte, I.AL. Brătescu-Voineşti – vicepreşedinte; Caton Theodorian – secretar; Mihail Sadoveanu, Cincinat Pavelescu, Corneliu Moldovanu, Tudor Arghezi, Emil Gârleanu, Dimitrie Anghel – membri; Petre Locusteanu şi D. Karnabat-cenzori; N. Davidescu – bibliotecar. Din păcate, disensiunile dintre unii membri ai Societăţii au avut drept rezultat remanierea comitetului de conducere, la 15 ianuarie 1913, Ion Gorun fiind ales vicepreşedinte în locul lui Alexandru-Brătescu-Voineşti, iar ca membri noi G.Bogdan-Duică în locul lui Dimitrie Anghel şi Vasile Pop în locul lui Emil Gârleanu.
• S.S.R. s-a străduit să găsească mijloace pentru a acumula fondurile necesare ajutorării membrilor Societăţii şi a familiilor lor, mai ales ale celor aflaţi sub arme, mobilizaţi sau voluntari. În acest sens, G. Diamandy releva: „Am făcut intervenţia necesară la Palat şi către Administraţia Domeniilor Coroanei, pentru a se înscrie şi Societatea Scriitorilor Români printre societăţile persoane morale, prevăzute în testamentul Regelui Carol I, ca legatare ale defunctului suveran. În urma acestei intervenţii, S.S.R. a căpătat din legatul regal suma de 10.000 lei, în rentă de 4,5%, care, împreună cu cealaltă avere bănească, a fost prefăcută aproape toată în scrisori de stat şi depusă la Banca Naţională”.
• În timpul primului război mondial, S.S.R. a fost nevoită să se refugieze la Iaşi, în toamna anului 1916. Pentru a-şi menţine activitatea, Societatea a ales ca preşedinte pe Duliu Zamfirescu, la 16 noiembrie 1916, şi pe Petre Locusteanu ca secretar.
• La adunarea din 21 octombrie 1917, preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români a fost ales Mihail Sadoveanu; vicepreşedinte – Corneliu Moldovanu, iar secretar – Petre Locusteanu. Acest comitet a funcţionat până la 24 februarie 1918, când, după încheierea armistiţiului, S.S.R. şi-a reluat activitatea la Bucureşti, ţinând la acea dată o nouă adunare generală, preşedinte devenind Mihail Dragomirescu.
• O etapă importantă a fost prezenţa lui Liviu Rebreanu la preşedinţia Societăţii Scriitorilor Români, care avea să se încheie cu contestări vehemente în Adunarea Generală din 2 februarie 1930. O moţiune prefectată de George Gregorian cerea înlăturarea lui Liviu Rebreanu de la conducerea S.S.R. „pentru delapidare”. Se pare că scandalul a fost declanşat de Nichifor Crainic care viza funcţia de preşedinte. Adunarea Generală l-a confirmat în funcţie pe Liviu Rebreanu. După aplanarea conflictului, Liviu Rebreanu şi-a continuat activitatea fără represalii împotriva inamicilor.
• Ultima adunare generală a Societăţii Scriitorilor Români are loc în 1 septembrie 1944 şi îl alege ca preşedinte pe Victor Eftimiu.
• În 25 martie 1949, Societatea Scriitorilor Români fuzionează cu Societatea Autorilor Dramatici şi cu Uniunea Scriitorilor Maghiari din România. Ia fiinţă Uniunea Scriitorilor din România. Mihail Sadoveanu este ales preşedinte de onoare al Uniunii Scriitorilor, iar Zaharia Stancu, preşedinte activ. Noua instituţie îşi constituie filiale la Cluj, Iaşi, Timişoara, Târgu Mureş, Braşov.
• La 1 septembrie 1952 este inaugurată la Bucureşti Casa Scriitorilor, unde va funcţiona sediul Uniunii.
• Primul Congres al Uniunii Scriitorilor din Republica Populară Română (18-23 iunie 1956) îl alege pe Mihail Sadoveanu ca preşedinte activ şi pe Mihai Beniuc ca prim-secretar.
• Conferinţa USR din 22-24 ianuarie 1962 alege ca preşedinte activ pe Mihai Beniuc. Tudor Arghezi va fi preşedinte de onoare, iar Demostene Botez şi V.Em. Galan – vicepreşedinţi.
• A treia Conferinţă pe ţară alegea ca preşedinte de onoare tot pe Tudor Arghezi. Preşedinte executiv va fi Demostene Botez. Ion Pas, Pop Simion şi Zaharia Stancu sunt vicepreşedinţi. În 1966, Demostene Botez demisionează din motive de sănătate. Comitetul de conducere al U.S.R. îl alege ca preşedinte pe Zaharia Stancu, iar ca vicepreşedinte pe Letay Lajos.
• Adunarea Generală a Scriitorilor din 14-16 noiembrie 1968 alege ca preşedinte pe Zaharia Stancu, cinci vicepreşedinţi (Ştefan Bănulescu, Laurenţiu Fulga, Meliusz Jozsef, Marin Preda, Virgil Teodorescu) şi doi secretari (Georgeta Horodincă şi Szasz Janos). Se dezbat principiile unui nou Statut al USR.
• În şedinţa plenară a Consiliului U.S.R. din 3 ianuarie 1969 se adoptă noul Statut. Conducerea U.S.R. este exercitată de Adunarea Generală convocată de Consiliul U.S.R. o dată la trei ani. La cererea a două treimi din numărul membrilor Consiliului, pot fi convocate adunări generale extraordinare. Adunarea Generală dezbate probleme ale vieţii literare, alege prin vot secret Consiliul Uniunii şi Comisia de Cenzori, decide modificări în Statut, face propuneri de acte normative legate de activitatea Uniunii şi a filialelor sale, alege preşedintele de onoare şi membrii de onoare ai U.S.R. Consiliul Uniunii, ales pe trei ani, este compus din 91 de membri. Consiliul alege prin vot secret Biroul U.S.R., compus din 27 de membri. Dintre membrii Biroului, se alege un preşedinte, vicepreşedinţi şi Comisia de Validare, formată din 7 membrii. Consiliul administrează publicaţiile subvenţionate, numeşte redactorii-şefi, face propuneri de înfiinţare a unor întreprinderi economice, edituri, publicaţii, librării, case de creaţie, acordă pensii, burse, numeşte juriile pentru acordarea premiilor literare, stabileşte cotele cuvenite Uniunii din sumele intrate în Fondul Literar, încheie convenţii şi acorduri profesionale cu străinătatea. Litigiile dintre membrii Uniunii sunt aduse în faţa unui Juriu de Onoare format din 7 membri ai Biroului. Statutul precizează modul de înfiinţare a asociaţiilor teritoriale în zone unde există cel puţin 15 scriitori, membri titulari ai U.S.R. Asociaţiile au buget şi administraţie proprii, finanţate din bugetul anual al U.S.R. Ele sunt conduse, ca şi U.S.R., de o Adunare Generală care alege Comitetul Asociaţiei şi Comisia de Cenzori, hotărând asupra primirii de noi membri titulari şi stagiari. Comitetul are 2-11 membri, aleşi prin vot secret, şi este condus de un secretar.
• În 24 iunie 1969 ia fiinţă Fondul Literar al U.S.R., organul economic al instituţiei.
  Conferinţa Naţională din 22-24 mai 1972 îl realege ca preşedinte pe Zaharia Stancu. Vicepreşedinţi vor fi: Laurenţiu Fulga, George Macovescu, Marin Preda, Sütö Andras, Virgil Teodorescu. Va fi ales un secretar general (Constantin Chiriţă) şi doi secretari (Ion Hobana, Szasz Janos). Preşedinte de onoare este ales Victor Eftimiu. După dispariţia lui Zaharia Stancu, la 11 aprilie 1975, Consiliul U.S.R. alege drept preşedinte pe Virgil Teodorescu.
• În urma modificării Statutului U.S.R., se înfiinţează asociaţii de scriitori la Braşov, Constanţa, Craiova, Sibiu.
• În perioada 1974-1978, conducerea U.S.R. este asigurată de Virgil Teodorescu (preşedinte) şi Laurenţiu Fulga (vicepreşedinte).
• Conferinţa Naţională a Uniunii Scriitorilor din R.S.R. îl alege preşedinte pe George Macovescu pentru următorii patru ani. Laurenţiu Fulga va fi vicepreşedinte.
• Din 1982 până 1990, preşedintele Uniunii Scriitorilor va fi Dumitru Radu Popescu. Până în 1984, vicepreşedinte va fi Laurenţiu Fulga. Din 1984 până în 1990, vor fi vicepreşedinţi Alexandru Balaci, George Bălăiţă, Domkos Geza, Constantin Ţoiu.
• În martie 1990, Conferinţa Naţională a U.S.R. îl alege preşedinte pe Mircea Dinescu. Vicepreşedinţi sunt Laurenţiu Ulici şi Ştefan Bănulescu. După trei ani, Mircea Dinescu îşi întrerupe mandatul, rămânând preşedinte interimar Laurenţiu Ulici. Vicepreşedinţi devin Florin Iaru (1995-1996) şi Eugen Uricaru (1997-2001). După dispariţia lui Laurenţiu Ulici, Eugen Uricaru asigură preşedinţia interimară.
• Conferinţa Naţională a Scriitorilor alege în 2001 ca preşedinte pe Eugen Uricaru, iar ca vicepreşedinte pe Nicolae Breban.
• Conferinţa Naţională a Scriitorilor alege în 2005 ca preşedinte pe Nicolae Manolescu, iar ca vicepreşedinte pe Varujan Vosganian.
• Conferinţa Naţională a Scriitorilor alege, în noiembrie 2009, următoarea conducere pe un mandat de 4 ani: Preşedinte – Nicolae Manolescu, Prim-Vicepreşedinte – Varujan Vosganian, Vicepreşedinţi Gabriel Chifu şi Irina Horea.

Sursă sinteza: uniuneascriitorilor.ro