Dobrogea în anul 1925 (IV). Sărbătorile legale, parlamentarii și consulii străini

Pe data de 23 iunie a anului, prin Înaltul Decret Regal nr.2079, era aprobată în România „Legea pentru reglementarea repausului duminical și a sărbătorilor legale”, deja votată de către parlament. Această normă venea să modifice și să îmbunătățească mai vechile legi emise în 1897 și 1910.
 
Norma din 1925 stipula obligativitatea duminicii libere și menționa cele 11 sărbători legale (și datele calendaristice pe stil nou) ce trebuiau respectate de către angajatori, în favoarea angajaților.
Sărbători legale erau așadar toate duminicile de peste an precum și următoarele celebrări: Anul Nou, Botezul Domnului – 6 ianuarie, Unirea Principatelor – 24 ianuarie, Paștile – 14/15 aprilie, Sfântul Gheorghe 23 aprilie, 1 Maiu, Proclamarea Independenței – 10 mai, Ziua Eroilor – 23 mai, Sfânta Maria Mare – 15 august, Sfântul Dumitru – 27 oct, Crăciunul – 25, 26 decembrie (7-8 ianuarie pe stil vechi). În aceste zile angajatul era scutit de la muncă.
 
Numărul sărbătorilor naționale, religioase și regale era cu mult mai mare, dar nu toate aduceau scutirea de la efectuarea zilei de muncă. Este cazul zilelor de naștere ale membrilor familiei regale, ale celor care comemorau diverse victorii din războaie (Oituz, Mărăști, Mărășești – din Primul Război Mondial, sau Căderea Griviței – din Războiul de Independență) sau cele dedicate unor diverși sfinți (Sf. Vasile, Sf. Ioan, Sf. Gheorghe, Sfinții Împărați Constantin și Elena, Rusaliile, Sfinții Apostoli Petru și Pavel, Sf Ilie, Schimbarea la față, Mihail și Gavril etc) Toate acestea erau celebrate de autoritățile naționale și locale, dar nu implicau efectiv și scutirea de la muncă. Dacă se acorda totuși liber în astfel de ocazii, angajatul avea ulterior să recupereze orele.
 
În calendarul celebrărilor din 1925, pe lângă zilele de naștere ale celor din familia regală, mai figurau 14 martie – Proclamarea Regatului României (1881), 27 martie – Unirea Basarabiei cu România (1918), 28 sept – Proclamarea lui Ferdinand ca rege (1914), 2 oct – Încoronarea de la Albă Iulia (1922), 15 noi. Unirea Bucovinei cu România (1918), 18 noi – Unirea Transilvaniei cu România (1918).
 
Constanța era de mult timp o stațiune turistică extrem de căutată, iar faima ei a devenit și mai mare grație Cazinoului Comunal. În anii 20 există perioade în care jocurile de noroc sunt interzise de către autoritățile locale iar atunci economia are de suferit. La data la care ne referim, în 1925, jocurile de noroc de la Cazinou primesc din nou undă verde și împătimiții din țară și din străinătate vin iar la malul mării, visând să dea lovituri mari peste noapte.
 
Din rațiuni economice, în sezonul estival, autoritățile locale și Camera de Comerț și Industrie Constanță acceptă unele derogări în ceea ce privește programul unor unități de alimentație publică, astfel încât restaurantele, birturile etc să poată fi deschise și în timpul unor sărbători legale.
 
În 1925, județul Constanța era reprezentat în Parlamentul României de 6 personalități locale: doi senatori (avocatul și fostul primar din 1910 Ioan N. Roman și moșierul Ion Mandai) și patru deputați: ing. Constantin Alimănișteanu, P Dobrescu, Constantin Golea (Medgidia) și Selim Abdulachim. Acesta din urmă a fost primul avocat de etnie tătară din România și fratele lui Kazim Abdulachim, erou căzut la Mărășești, în 1917, în Primul Război Mondial).
 
La acea vreme, Constanța era un oraș cosmopolit, cu o viață economică extrem de vie, și în care își desfășurau activitatea firme și agenții din întreaga lume. Importanța urbei e relevată și prin existența a numeroase agenții consulare.
Interesele economice ale Angliei și ale supușilor acesteia, spre exemplu, erau reprezentate la Constanța, în 1925 de către vice-consulul T. Schmit.
Agent consular al Franței era deja bine-cunoscutul Anatole Magrin, stabilit la Constanța încă din 1878. El este considerat pe bună dreptate primul fotograf al provinciei vest-pontice, fiind autorul memorabilului „Album de la Dobrudgea”, în care surprinde superb caracterul multi-etnic și cosmopolit al acestui ținut. Magrin avea să moară trei ani mai târziu (1928), chiar în orașul în care locuise aproape o viață și pe care îl iubise cu mare pasiune.
 
Statele Unite ale Americii l-au trimis vice-consul la Constanța pe Richard B. Haven, cel care își avea biroul și domiciliul pe strada Marc Aurelius, la nr.5. Consulul Turciei, Mehmed Bey Haidan locuia  la luxosul Hotel Regnier (Hotelul Francez sau Husser).
 
Alte state erau reprezentate de Adamidis (consulul Greciei), Allgari (agent consular al Italiei), Betzansohn (Spania), Magrin Martial (Suedia), DV Keith (Olanda) etc.
 
În anii următori, la Constanța se vor deschide și alte birouri consulare, statele Europei fiind interesate de activitatea economică în continuă creștere...
(Va urma)
 
Bibliografie
Anuarul General al Dobrogei - Călăuza administrativă - Comercială - Industrială, Camera de Comerț și Industrie Constanța, Ediția I - 1925, coordonatori  insp.com Oct. Văleanu, secr.gen. Camera de Comerț
Anuarul Statistic al României 1924, Editat de Tipografia Curții Regale, București, 1925
Anuarul Statistic al României 1925, Editat de institutul de Arte Grafice Eminescu, București, 1926
 
Despre Cristian Cealera
 
Născut la data de 16 iulie 1974, în Techirghiol, Cristian Cealera a urmat cursurile Școlilor Gen.12 şi 25 şi a absolvit Liceul „Decebal“, din Constanta, promoţia 1992. A urmat cursurile Facultăţii de Drept „Nicolae Titulescu“ din Bucuresti şi este licenţiat în Criminalistică. După absolvirea facultăţii, a urmat stagiul militar, apoi a activat trei ani ca jurist la o societate comercială din Mangalia. În anul 2001 a intrat în presă şi timp de 15 ani a lucrat la diverse ziare, inclusiv la ZIUA de Constanţa, acoperind diverse domenii - de la Eveniment, la Social, Cultură şi Sport. A fost angajat la două televiziuni, iar la una dintre acestea, în calitate de producător şi scenarist, a realizat 19 filme documentare despre siturile arheologice din Dobrogea. Continuă şi astăzi realizarea de filme documentare şi publică materiale de promovare a istoriei şi culturii dobrogene.
Are un master în Antropologie şi Istorie Europeană, absolvit la Universitatea „Ovidius“ din Constanţa, Facultatea de Istorie. În prezent, este doctorand al Facultăţii de Istorie din cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza“, din Iaşi. Este autorul seriei de trei volume „Poveştile Mării Negre“ şi al romanului istoric „La marginea Imperiului - Origini“, cărţi publicate în perioada 2014-2018. 
 
Citește și:

Dobrogea în anul 1925 (II) - Porturile maritime