Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
00:32 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaAcademică „Studiul asteroizilor este un domeniu unde cercetătorii români contribuie în mod constant și semnificativ”

ro

21 Oct, 2021 00:00 2888 Marime text


 
  • Fotografii inedite ale unor obiecte cerești, realizate în cadrul unui studiu internațional, la care a participat și directorul Institutului Astronomic al Academiei Române
 
Directorul Institutului Astronomic al Academiei Române, dr. Mirel Bîrlan, a făcut partedin echipa internațională de astronomi care a realizat cele mai clare imagini ale 42 deasteroizi din sistemul nostru solar.

Fotografiile însoțesc un articol care a fost publicatrecent în prestigioasa revistă Astronomy & Astrophysics.

Investigația științifică a vizat cele mai mari obiecte din centura principală de asteroizi,situată între Marte și Jupiter și au fost realizate cu instrumentul Very Large Telescope(VLT) al Observatorului European de Sud (European Southern Observatory) din Chile.



Analiza diametrelor asteroizilor a permis cercetătorilor să identifice două familii de astfelde corpuri, unele aproape sferice și altele alungite. Potrivit autorilor, aceste forme diferitese explică, în principal, prin perioadele de rotație diferite ale obiectelor cerești investigate.

„Studiul asteroizilor este un domeniu unde cercetătorii români contribuie în mod constantși semnificativ. În calitate de astronom asociat al Institutului Astronomic al AcademieiRomâne și astronom al Observatorului din Paris, am încurajat și facilitat colaborări întrecercetătorii din România și Franța. Avem doi doctoranzi români și cercetători cu titlul dedoctor care studiază corpurile de dimensiuni mici – comete, asteroizi, meteoroizi – dinSistemul Solar“, declară dr. Mirel Bîrlan.

Printre rezultatele recente ale cercetătorilor români se numără observații ale asteroiduluipotențial periculos (99942) Apophis (http://www.astro.ro:8080/news/Apophis), realizate la Observatorul Astronomic din Cluj-Napoca, stația Feleacu, observații ale asteroiduluiPallas (http://www.astro.ro:8080/news/Pallas), observații ale asteroidului (6478) Gault (http://www.astro.ro:8080/news/Gault).

„Strategia Institutului va continua să sprijine eforturile de cercetare în aceste direcții.Printre proiectele noastre se numără studiile asteroizilor care se apropie periculos dePământ, relațiile între asteroizi, comete și meteori, interacția materiei interplanetare cuTerra, studiile de dinamică a obiectelor naturale și artificiale din apropierea Pământului“, a mai declarat dr. Mirel Bîrlan, directorul Institutului Astronomic al Academiei Române.

 
Sursa foto: acad.ro
 
Citește și:

#DobrogeaAcademică: Conferințele Academiei Române, acum doar la un click distanță


 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari