#DobrogeaAcademică Ziua Limbii Elene sărbătorită la Academia Română
08 Feb, 2022 00:00
08 Feb, 2022 00:00
08 Feb, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
2533
Marime text
- Academia Română și Ambasada Republicii Elene la București organizează miercuri, 9 februarie 2022, sărbătorirea Zilei Mondiale a Limbii Elene, marcată cultural prin lansarea volumului bilingv „Τetralog poetic greco-român“.
Academia Română și Ambasada Republicii Elene la București organizează miercuri, 9 februarie 2022, sărbătorirea Zilei Mondiale a Limbii Elene, marcată cultural prin lansarea volumului bilingv „Τetralog poetic greco-român“. Manifestarea va avea loc în Aula Academiei Române, începând cu ora 10.
În deschiderea evenimentului vor rosti alocuțiuni acad. Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, ES Sofia Grammata, ambasadoarea Republicii Elene în România, și deputatul Dragoș Zisopol, președintele Uniunii Elene din România.
Volumul „Τetralog poetic greco-român“, apărut la Editura Omonia din București, cuprinde selecții din opera a doi poeți români, Ana Blandiana și Ion Pop, membri ai Academiei Române, și a doi poeți greci, Spyros Kokkinakis și Antonis Fostieris, dorind să promoveze lirica contemporană din cele două țări și să contribuie la dezvoltarea relațiilor de colaborare culturală.
Cartea, prefațată de acad. Eugen Simion, președintele Secției de filologie și literatură a Academiei Române, va fi prezentată de prof. univ. habil. Tudor Dinu, de la Secția de Studii Neoelene a Facultății de Limbi Străine, Universitatea din București, și de cele două traducătoare, Elena Lazăr și Edith-Adriana Uncu.
Manifestarea este onorată de prezența celor patru poeți, care vor adresa un cuvânt de salut și vor citi din opera lor, alături de traducători.
Sărbătorită la data de 9 februarie, Ziua Mondială a Limbii Elene marchează comemorarea poetului naţional grec Dionysios Solomos, autorul poemului „Odă libertății“, devenit imnul național al Republicii Elene. În România, această sărbătoare are loc începând cu anul 2019, fiind instituită prin Legea nr. 204/2018, și are ca scop păstrarea tradiţiilor, culturii şi limbii elene.
Citește și:
#Dobrogea Academică:Caragiale, omagiat de Academia Română, la 170 de ani de la naștere
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii