#DobrogeaDigitală Colegiul Național „Mihai Eminescu“, la aniversare
15 Jan, 2022 00:00
15 Jan, 2022 00:00
15 Jan, 2022 00:00
ZIUA de Constanta
3756
Marime text
- În fiecare an, pe 15 ianuarie, Colegiul Național „Mihai Eminescu“ sărbătorește „Zilele Liceului”
În 1995, pe 15 ianuarie, se instituia, pentru prima dată, celebrarea înființării prestigioase unități școlare constănțene, care poartă numele poetului național aniversat la această dată.
De atunci, în fiecare an, acest prilej este folosit pentru a rememora istoria bogată a școlii, dar și pentru a onora profesorii și elevii care au marcat peste un veac de educație de calitate.
În lucrarea „100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“ monografia elaborată, la centenarul liceului, de profesorii Nicoleta Benchea, Claudia Portase, Mihai Paris și publicată în anul 2019, sunt adunate amintiri și gânduri ale celor care au slujit Colegiul Național „Mihai Eminescu“ din Constanța și care îi descriu parcursul istoric și realizările de peste timp.
Colegiul a purtat inițial denumirea de „Institutul Național pentru Domnișoare“. Prima directoare a instituției a fost Valentina Boteanu, profesoară de franceză, originară din Basarabia, între anii 1919-1948. S-a născut ca o școală privată pentru fete, iar cu timpul s-a transformat în prima școală de meserii din județ. Valentina Boteanu a înființat, cu sprijinul autorităților locale, acest prim liceu teoretic pentru fete din Constanța. În acele vremuri, liceele funcționau separat, pe sexe, băieții învățând la Colegiul „Mircea cel Bătrân“.
De-a lungul anilor, instituția și-a schimbat de mai multe ori numele: Liceul „Domnița Ileana“, după război, a rămas un liceu pentru fete, însă sub denumirea „Ana Ipătescu“, iar în anii `70 a căpătat actualul nume, primind ulterior titlul de Colegiu Național.
Să nu uităm că, pe lângă contribuția sa la un învățământ de calitate în Dobrogea, Colegiul Național ,,Mihai Eminescu“ are și o bogată (pre)istorie, clădirea sa aflându-se pe ruinele unei bazilici paleocreştine, datate din secolele III-IV și descoperite în anul 1962, de către regretatul profesor Romulus Popa Bran.
„Pe opt trepte de piatră, zidite într-un culoar lung de 3,20 m şi larg de 0,83 m, situat pe latura de vest a criptei, se coboară la 2,50 m adâncime faţă de nivelul solului actual, unde se află o intrare înaltă de 1,66 m şi largă de 0,80 m, cu chenarul din lespezi mari de piatră cioplită.“
Partea care s-a păstrat este de fapt un monument funerar comemorativ, în care se presupune că au fost păstrate osemintele episcopilor.
Vestigiile creștine din curtea Colegiului Național „Mihai Eminescu“, Constanța au fost vizitate de înalte oficialități bisericești de două ori: prima dată la 9 noiembrie 1975, când a fost ridicată Episcopia Dunării de jos la rangul de Arhiepiscopie, cu titulatura „Arhiepiscopia Tomisului și a Dunării de Jos“, a doua oară la 8 noiembrie 2001, cu prilejul cinstirii patronului spiritual al Colegiului Național „Mihai Eminescu“ – moment la care Înalt Preasfințitul Teodosie – Arhiepiscopul Tomisului, a vizitat cripta pentru sfintele moaște de sub altar, cu fragmentele de pictură în frescă, și, rostind cuvinte de prețuire pentru acest lăcaș de cult creștin, a promis declanșarea demersurilor pentru ridicarea pe acest loc a unei mici capele în care să se desfășoare și unele ore de religie cu elevii Colegiului.“
Citește continuarea în cartea „100 de ani de tradiție și performanță în educație - 1919-2019. Colegiul Național Mihai Eminescu Constanța“
Dacă în urmă cu 124 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
DREPTURI DE AUTOR
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
Sursa foto: Arhiva ZIUA de Constanța
Citește și:
#DobrogeaDigitală: Colegiul Național „Mihai Eminescu“, un veac de povești (galerie foto)
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii