Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:15 28 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

#DobrogeaDigitală Constanţa după Primul Război Mondial - „Lipsește orașului nostru un plan de sistematizare“

ro

10 Jul, 2021 00:00 4940 Marime text

Panorama constănţeană după Primul Război Mondial era dezolantă.
 
Armatele de ocupaţie s-au dezlănţuit. Magazinele fuseseră jefuite şi distruse, casele  arse sau sparte, cartiere întregi distruse, iar violurile şi multe alte orori se petreceau zilnic. Precum tot mapamondul, constănţenii erau îngroziţi.
 
„Limbi de foc se înălţau până la cer şi nori negri de fum se aşterneau ca un zăbranic asupra oraşului. Răcnetele şi țipetele femeilor şi ale copiilor măreau panica. Mulţi şi-au găsit moartea şi aşa au rămas pe câmp, neîngropaţi.
 
Inamicul a intrat pe două coloane (Str. Traian şi Mangalia-Carol), care s’au întâlnit în Piaţa Independenţii. Germanii, oameni practici, au pus stăpânire pe silozurile pline cu cereale;  pe când Bulgarii (după deprinderile lor, de pe vremea lui Asparuh) se îndeletniceau cu jafurile.
 
Pe când o parte prădau magazinele, căutând mâncare, dar mai ales băutura, alţii au spart şi jefuit casele locuitorilor refugiaţi. Orori de neînchipuit, demne de poporul bulgar, s’au petrecut în primele zile ale ocupaţiei. Germanii li-au mai domolit apucăturile sălbatice, pentru ca împreună să fure mai în urmă, dar cu formă.”
 

„Muncipiul Constanţa”

 
Din fericire, imediat după revenirea autorităţilor române în teritoriu, ororile s-au încheiat. Ba chiar, oraşul s-a dezvoltat. Anadalkioi, Viile noi și Brătianu, s-au unit cu Constanța, formând, în cele din urmă, un municipiu.
 
Orașul s-a lărgit și înspre Mamaia, formând un teritoriu de 10 ori mai mare decât orașul roman Tomis. Clădiri s-au refăcut și s-au construit, chiar și actuala clădire a Liceului ,,Mircea cel Bătrân” este făcută atunci.  
 
Constanța avea peste 250 de străzi si 9000 de clădiri. O parte din străzi erau pavate, iluminatul public era slab, iar curățenia stradală era precară. Alimentarea cu apă s-a realizat prin fântânile mecanice, aliații furând două din cele trei motoare de la uzina cu apă, care mai apoi a și ars.
 
Totuși, nu exista tramvai electric, vatra era împrăștiată, cartierele nu erau sistematizate, iar la canalizare, iluminat și curățenie mai era de lucrat.
 

Noul Oraș

 
Până în 1930, orașul se modernizase fantastic. Lipsurile fuseseră, în mare parte, rezolvate, prin urmare și traiul cetățenilor era din ce în ce mai bun.
 
„Se întinde pe 6085 H. a. Are 257 străzi, în lungime totală de 143.500 m. Sunt 9463 clădiri, din care unele mărețe, pot sta alături cu multe construcții din Capitala Regatului. Nici vorbă nu putea fi de canalizare sau de apă. Acum avem 35.231 metri canale de scurgere și 48.184 m. canale de apă. lluminatul era iluzoriu. Tot orașul are azi lumină electrică. Urmă de pavaj nu exista. Azi avem 2.805 m. străzi pavate cu asfalt, 7.810 cu piatră cubică.”
 
 

Sursă foto și de documentare: Tomi – Constanța, Monografie alcătuită de Col. Ionescu M. Dobrogianu

Citește și:
 
Peisajul dobrogean demult uitat. Clădiri impresionante dispărute (galerie foto) Citește în format integral

163


Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Comentarii








Cele mai recente postari