#DobrogeaDigitală – „Dobrogea 1878-1928” Om destoinic și de inimă, Remus Opreanu - model de politician, chiar și peste un secol și jumătate, pentru candidații de-acum

Pentru cotidianul ZIUA de Constanța, biografia și faptele primului prefect al județului – Remus Opreanu au constituit motiv de prețuire prin nemurire a unui model de politician de sfârșit de secol XIX, dar de înflorire pentru Dobrogea, de numele său legându-se primul eveniment organizat pentru a celebra Ziua Dobrogei.
În urmă cu trei ani, medalia comemorativă Remus Opreanu era acordată în semn de recunoaștere a personalităților ce au influențat devenirea istorică a Dobrogei unui număr de 10 admirabili ctitori.
 
Astăzi, când se împlinesc 176 de ani de la nașterea marelui om politic dobrogean, vă oferim fragmente din lucrarea colectivă „Dobrogea 1878 – 1928. Cincizeci de ani de vieață românească”,  ce ilustrează inițiativele prefectului Remus Opreanu în cele mai varii domenii: de la arheologie, la învățământ ori religie ș.a. La momentul numirii sale ca prefect. Provincia număra maxim 140.000 de suflete.
 
„Încă dela începutul stăpânirii românești în dreapta Dunării, Remus Opreanu, cel dintâiu prefect al județului Constanța, un om destoinic și de inimă, se ocupă cu strângerea antichităților risipite peste câmpuri, pe maidane și prin cimitire și le depune într-un museu improvizat de el în 1880 la prefectura din Constanța, care, din nefericire, s’a desorganizat mai târziu în urma unui incendiu”.
 
„Monumentul dela Adamclisi, un impunător colos rotund de piatră și beton, masiv, vizibil dela zeci de kilometri, a fost mai întâiu recomandat opiniei noastre publice în 1880, prin ziare, de către Remus Opreanu, care a și transportat la muzeul său din Constanța patru metope figurate, publicate de d-l Sutzu în 1881 la Paris”.
 
„«Când am venit (la 23 Noemvrie 1878), o mare parte a județului era acoperită de mine», zice Remus N. Opreanu, cel dintâi prefect al jud. Constanta, în expunerea situației jud. la 18 Ian. 1881 către Consiliul de atunci; «Sate bogate și prospere altădată dispăruseră, sau nu mai rămâneau dintr'însele decât ziduri dărâmate. Ce erau Agâr-Memet, Sarai, Muslui, Siriu, etc., spre nordul liniei ferate; Ilanlâc, Hoscadîn, Dualkioi, spre frontieră; Tusla, Mahmut-Cuius, Idriscuius, etc., mai în centrul județului,
ca să nu numesc decât satele mai importante? Grămezi de ruine. Câmpurile, asemenea, în cea mai mare parte pustii. Ce erau Mangalia, Megidia, Hârsova, Constanța chiar, în cartierele ocupate altădată de populația mahometană?
«Știți toți, căci urmele unui timp plin de nenorociri nu s,au șters încă cu desăvârșire. Teatrul ultimului resbel nu fusese în Dobrogea. Lupte mari nu s-au dat în aceste locuri. Dar urile și pasiunile de tot felul se deslănțuiseră. Autoritate care să pună frâu răului nu era. Dar mai este autoritate legală, când urii este dat cuvântul? Setea de răzbunare, aviditatea fioroasă a câștigului cu orice preț, fanatismul superstițios produseseră acea stare de lucruri, care, încă dela primii pași ne impunea o imensă grijă și o excesivă responsabilitate». Și mai departe continuă tabloul atât de sugestiv al stării
de atunci: «Deabia ne instalaserăm și cete numeroase de locuitori veneau și, nu ne cereau, dar ne implorau cu lacrimi siguranța vieții cel puțin. Câte vite mai rămăseseră din resbel, tâlharii se duceau armați în bande și le luau de unde le găseau ca avere proprie a lor. Forța publică organizată pentru a face să se respecte, conform legii naturale, dacă nu vreunei legi civile, viața și averea, nu se vedea. Fiecare era Iăsat la sate, în voia soartei și propriilor sale mijloace de apărare. Dar aceste mijloace erau nule. Populația musulmană, mai cu seamă, cînd nu fugise sau se întorsese în urma păcii, era fără curaj, fără moral, părăsită destinului ei, destin care atunci era plin de zile negre pentru dânsa. Resbelul ruinase aproape cu desăvârșire populațiunea turcă; celei tătare îi lăsase foarte puțin; iar dintre satele române, multe ca Rasova, Vlahkioi, Aliman, vedeau revenind timpul de muncă liniștită, fără o vită în bătătură».
 
Starea aceasta cerea un regim excepțional care se impunea de împrejurări. Trebuia lucrat repede într’o regiune unde minoritatea nu era; unde ura avea cuvântul, unde bandele de tâlhari jefuiau locuitorii lăsați în voia soartei și propriilor lor mijloace de apărare»; unde sărăcia absolută domnea. Starea aceasta a făcut pe toți de acolo «să vadă cu mulțumire sosirea Românilor». Starea aceasta a contribuit ca aplicarea acelui regim excepțional să întâlnească un concurs simpatic și leal la toate clasele populațiuni, ceea ce a înlesnit în gradul cel mai înalt «acțiunea noastră».
Și în adevăr. «Ne-a trebuit foarte puțin timp ca sa restabilim ordinea publică» zice R. Opreanu. Căci bandele au fost prinse sau risipite, fiind cuprinse de spaimă sub influența salutară a noilor legi.
În acele timpuri, ca și în oricare timpuri excepționale, când măsuri excepționale se impun, n-au lipsit nici defăimările și nici «șoaptele ostile nouă». Ele însă n’au avut nici o trecere, căci populațiunea, în fine, respiră liber și cugetă liniștit.
După acel regulament, un sat forma o comună. Până la 23 Decemvrie 1878, adică o lună după anexare, în toate comunele erau Consilii comunale și Primari respectivi. Comunele urbane se bucurau de regimul administrativ al celor din restul țării”.
 
„Lui Remus Opreanu, prefectul cel dintâi al Constanței, omul căruia nu i-a scăpat nimic neobservat și a cărui activitate administrativă a trasat un drum, gândul i-a fost mai mult îndreptat către școală: «Aceasta a fost una din preocupările mele principale. Ideile, sentimentele unei națiuni, se manifesta prin școală, depozit al culturii morale și intelectuale». Și el înțelegea școala în totalul ei, nu numai românească. Tocmai fiindcă se «șoptea - zice el —populației otomane, că școalele noastre sunt religioase și copiii lor amenințați să-și piardă credința», a numit hogi ca învățători de limba mahomedană la școalele românești.
Între 1879—1881 au funcționat 37 școli în județul Constanta și s’au construit 19 localuri proprii. Au urmat la școală 1560 copii numai prin (persuasiunei), iar nu «prin amenzi». Construcțiile au fost făcute «prin contribuțiile laborioasei și onestei populațiuni rurale» și pentru aceasta a fost destul «ca idea să i se dea, pentru ca din tot sufletul să lucreze pentru realizarea ei».
Tot el a trimis primii bursieri dobrogeni la școalele din Iași sau București, cari, când plecau, erau conduși la gară de colegii lor cu d-l director si în sunetele imnului «Frate Române». Până la ce detalii mergea omul acesta pentru urmărirea efectelor educative și morale ale tuturor măsurilor pe care le lua!”.
 
#citește mai departe în volumul „Dobrogea 1878 – 1928. Cincizeci de ani de vieață românească”,

Dacă în urmă cu 122 ani pionierul culturii românești în Dobrogea, Petru Vulcan, inaugura prima bibliotecă publică la Constanța, pe 23 noiembrie 2017, printr-o onorantă coincidență, cotidianul ZIUA de Constanța, conștient de rolul său pe tărâmul cultural dobrogean, a inaugurat prima BIBLIOTECĂ DIGITALĂ - Fondul Documentar „Dobrogea de ieri și de azi“.
 
DREPTURI DE AUTOR
 
a) Toate informațiile publicate pe site de către ZIUA de Constanța (incluzând, dar fără a se limita la, articole, informații, fotografii, fișiere audio, bannere publicitare) sunt protejate de dispozițiile legale incidente: Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe, Legea nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice și Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor), titulari ai drepturilor protejate de lege fiind ZIUA de Constanța sau, după caz, furnizorii săi de informații.
 
b) Sunt interzise copierea, reproducerea, recompilarea, decompilarea, distribuirea, publicarea, afișarea, modificarea, crearea de componente sau produse sau servicii complete derivate, precum și orice modalitate de exploatare a conținutului site-ului, cu excepția afișării pe ecranul unui computer personal și imprimarea sau descărcarea, în scop personal și necomercial în lipsa unui acord scris din partea ZIUA de Constanța.
 
Citește și:

#sărbătoreşteDobrogea: ZIUA de Constanța recunoaște valoarea. Zece personalități vor primi, post-mortem, „Meritul dobrogean“